Stratul de ozon se diminuează. Oamenii de ştiinţă se tem de consecinţele devastatoare

O rarefiere a stratului de ozon a dus la extincţii în masă în trecut şi unii cercetători avertizează că istoria s-ar putea repeta în condiţiile în care atmosfera Pământului se chinuie să îşi revină deasupra oraşelor mari ale lumii.

În luna ianuarie au fost publicate rapoarte că stratul de ozon e în curs de recuperare, în condiţiile în care diverse state ale lumii au luat măsuri pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon.

Totuşi, după o cercetare mai amănunţită, oamenii de ştiinţă susţin acum că stratul de ozon – acea parte a atmosferei care ne protejează de radiaţii dăunătoare – continuă să se rarefieze deasupra oraşelor mari ale lumii şi că se regenerează cu adevărat doar deasupra Antarcticii.

Substanţele chimice cunoscute sub numele de CFC (clorofluorocarburi), care se găsesc de exemplu în aerosoli, au contribuit la distrugerea stratului de ozon încă din anii 1970.

Protocolul de la Montreal a fost stabilit în 1987 pentru a elimina treptat CFC-urile, însă cercetătorii susţin că ar putea fi prea târziu.

Profesoara Joanna Haigh, co-directoare a Institutului Grantham pentru Schimbarea Climatului şi pentru Mediu în cadrul Imperial College London şi co-autoare a unui studiu publicat în revista Atmospheric Chemistry and Physics a afirmat: „Ozonul s-a diminuat în mod serios la nivel global din anii 1980 şi, deşi interzicerea CFC-urilor duce către o recuperare la poli, acelaşi lucru nu pare să fie valabil pentru latitudinile mai joase”.

„Potenţialul de a produce daune la latitudini mai joase ar putea fi de fapt mai mare decât la poli.”

Într-un studiu separat, cercetătorii au descoperit că un strat de ozon rarefiat ar fi putut duce la o extincţie în masă în urmă cu 252 milioane de ani – însemnând că golirea stratului protector al atmosferei ar putea fi mai catastrofică decât s-a considerat anterior.

În timpul Extincţiei Permian-Triasic, cunoscută sub numele de Marea Extincţie din Permian, au murit aproximativ 75% dintre animalele terestre şi 95% din viaţa marină.

În acelaşi timp, a avut loc un eveniment vulcanic masiv într-o regiune cunoscută ca trapele siberiene.

Oamenii de ştiinţă susţin că acea erupţie masivă, care a durat timp de un milion de ani, a distrus de fapt stratul de ozon, ceea ce a permis ca mai multe radiaţii ultraviolete să lovească Pământul.

Jeffrey Benca, absolvent al Universităţii Berkeley din California, a afirmat despre cercetarea sa, care a fost publicată în revista Science Advances: „În timpul perioadei de sfârşit a crizei Permiene, s-ar putea ca pădurile să fi dispărut parţial sau în întregime din cauza expunerii la radiaţiile ultraviolete.

Pe măsură ce stratul de ozon continuă să fie distrus în timpurile moderne, oamenii de ştiinţă avertizează că ar fi foarte probabilă o altă extincţie în masă de dimensiuni catastrofice.

Cindy Looy, co-autoare a cercetării publicate în Science Advances, a precizat că paleontologii au produs diverse scenarii pentru extincţiile în masă, adăugând că vegetaţia nu ar fi atât de afectată prin moartea subită cât „prin întreruperea unei părţi a ciclului vieţii, cum ar fi reproducerea, de-a lungul unei perioade lungi de timp, provocând diminuarea şi potenţiala dispariţie a populaţiei”.