Directorul Institutului Geologic despre Roşia Montana: "aceasta este o faptă penală"

Palatul Parlamentului, Comisia pentru Roşia Montană 
Palatul Parlamentului, Comisia pentru Roşia Montană  (Epoch Times România)

Directorul general al Institutului Geologic al României, Ştefan Marincea, a declarat, marţi, că ar da nota cinci proiectului Roşia Montană

"Sunt atât de multe fisuri logice în acest proiect încât dacă era un proiect care îmi venea la evaluare pentru o ţară africană cred că îl trimiteam înapoi cu 0 puncte. Am văzut punctul de vedere al Academiei Române şi este foarte bine fundamentat. Prezint Comisiei ierarhizarea alternativelor de proces tehnologic pe baza rezultatelor privind recuperarea metalelor, se rezumă la aur şi la argint, hărţi, hărţi în care compania, pe baza cartografică a Institutului Geologic, aceasta este o faptă penală dar eu nu am bani pentru ca statul român are datoria să-şi apere angajaţii, eu nu am bani să mă bat cu avocaţii acestei companii pentru că altfel aş face o plângere penală pentru că acesta reprezintă un fals în acte. Deci îmi iei baza cartografică şi o modifici", a precizat Ştefan Marincea, în cadrul Comisiei speciale parlamentare care dezbate proiectul minier de la Roşia Montană.

Marincea a mai afirmat că din punctul de vedere al precedentelor naţionale, în Canada o companie şi-a pierdut licenţa de explorare datorită unei situaţii asemănătoare, anume că a modificat o hartă a serviciului geologic federal canadian.

"La noi se poate. Vă prezint (Comisiei speciale - n.r.) dintr-un material al serviciului geologic finlandez lista materiilor prime critice foarte importante economic cu specificaţia că în strategia industriei miniere până în 2035 de pe site-ul Ministerului Economiei brusc nu mai avem nimic. Eu sunt şocat de faptul că se discută un proiect al unei companii private şi nu se discută legea serviciului geologic care să îmi permită, ca reprezentant al statului, să optimizez şansa de a beneficia de o parte cât mai consistentă a rezervelor.", a precizat directorul general al Institutului Geologic al României.

Înainte ca proiectul privind exploatarea minieră de la Roşia Montană să fie supus votului în parlament, a fost înfiinţată o Comisie specială parlamentară care analizează documentele şi audiază instituţii ale statului, ONG-uri şi alte persoane, după care va întocmi un raport care va fi supus plenului parlamentului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie