Statul Islamic angajează savanţi din Orientul Mijlociu pentru a produce arme chimice

Grupul jihadist Statul Islamic încearcă să producă arme chimice şi a înfiinţat un departament specializat în crearea unor astfel de arme, a raportat mass media americană, citând un oficial de rang înalt de informaţii din Bagdad.
Membri ai grupului jihadist Statul Islamic defilează în oraşul sirian Raqqa. (Captură Foto)
Andrei Popescu
20.11.2015

Un departament special a fost creat de Statul Islamic pentru a produce arme chimice folosind specialişti din Irak şi Siria, precum şi din alte ţări din regiune, a raportat AP, citând oficialul, care a discutat cu condiţia anonimatului.

Jihadiştii au reuşit să implice şi câţiva experţi occidentali, precum şi membri ai Autorităţii pentru Industrializare Militară, o agenţie acum desfiinţată care a funcţionat în timpul conducerii lui Saddam Hussein.

Premierul francez Manuel Valls a avertizat, la rândul său, că Statul Islamic ar putea folosi arme chimice sau biologice în atacurile sale.

Deşi Statul Islamic a folosit deja gaz de uz militar pe câmpul de luptă, agenţiile de informaţii americane sunt sceptice în privinţa capacităţilor militanţilor jihadişti de a produce arme chimice sofisticate şi potrivite pentru un potenţial atac terorist.

Conform oficialilor irakieni, controlul pe care îl are Statul Islamic asupra unor teritorii vaste în Siria şi Irak oferă militanţilor multe oportunităţi pentru experimente, arată agenţia de ştiri Sputnik.

Temându-se că Statul Islamic ar putea utiliza arme chimice, forţele irakiene au început să distribuie măşti de gaze şi costume de protecţie pentru trupele staţionate la vest şi nord de Bagdad.

Conform AP, citând un ofiţer din provincia irakiană Salahuddin, aproximativ 25% dintre soldaţi au primit măşti de gaze până acum.

În plus, Rusia a furnizat forţelor irakiene 1.000 de costume de protecţie împotriva atacurilor chimice, a declarat Hakim al-Zamili, şeful comitetului pentru securitate şi apărare din cadrul Parlamentului irakian.

Temerile privind eforturile teroriştilor de a dezvolta şi folosi arme biologice în atacurile lor nu sunt noi. În 2014, peste 2.300 de tuburi ce conţineau eşantioane ale virusului de SARS, mortal, au dispărut dintr-o zonă super-securizată a Institutului Pasteur din Paris.

Investigaţia franceză, care a durat mai multe luni, nu a reuşit să găsească nicio pistă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor