Europa în stare de alertă ridicată după atacurile din Paris
alte articole
Poliţia britanică a efectuat joi o explozie controlată asupra unui autovehicul abandonat în apropierea staţiei de metrou Baker Street din Londra.
Autorităţile britanice au declarat că nu au găsit nimic suspect la autovehicul şi că nu va fi deschisă o investigaţie criminală. Staţia Baker Street şi drumurile din apropiere au fost redeschise la scurt timp după acţiunea poliţiei.
Anterior, în cursul zilei de joi, doi bărbaţi au fost arestaţi în oraşul britanic Manchester, fiind suspectaţi de un anunţ fals privind o ameninţare cu bombă, care a cauzat evacuarea pasagerilor dintr-un zbor al companiei aeriene Easyjet.
Autorităţile suedeze au arestat joi un bărbat suspectat de plănuirea unui atac terorist. Nivelul de securitate în ţară rămâne de asemenea mai ridicat ca niciodată, conform Deutsche Welle.
Italia atenţionată de SUA
În Italia, poliţia vânează cinci persoane suspectate de terorism, după un indiciu primit din partea SUA în legătură cu posibile atacuri plănuite de Statul Islamic în locuri turistice populare precum Roma, Milano sau Vatican.
Ministrul italian de Externe Paolo Gentiloni a declarat joi că ambasada americană din Roma a postat un avertisment de securitate pe website-ul său, identificând unele dintre locaţiile cele mai îndrăgite din Italia ca potenţiale ţinte, inclusiv Piaţa Sfântul Petru din Roma, sau opera La Scala şi Domul din Milano.
Măsurile de securitate de pe teritoriul Europei au fost luate după atacurile teroriste care au afectat Parisul în 13 noiembrie, soldate cu 132 de morţi şi aproximativ 350 de răniţi.
Italia a trimis un număr suplimentar de 700 de soldaţi în Roma, pe lângă cei 1.300 care sunt deja implicaţi într-o operaţiune de protejare a oraşului.
Ţinte ISIL distruse
Între timp, armata franceză a declarat că, de la atentatele din Paris, a distrus 35 de ţinte ale Statului Islamic (cunoscut şi sub numele de ISIL) în Siria.
Purtătorul de cuvânt al armatei, colonelul Gilles Jaron, a declarat că avioanele de luptă franceze au lansat aproximativ 60 de bombe asupra a 6 ţinte separate considerate a fi centre de comandă sau tabere de pregătire ale ISIL.
El a adăugat că loviturile au urmărit să slăbească şi să dezorganizeze grupul jihadist Statul Islamic, care şi-ar fi asumat răspunderea pentru tragedia din capitala pariziană.
În plus, Franţa a trimis portavionul său Charles de Gaulle în estul Mediteranei, o mişcare care va tripla puterea aeriană franceză în lupta împotriva militanţilor jihadişti.
UE urmăreşte o nouă legislaţie privind terorismul
Comisia Europeană, organul executiv al Uniunii Europene, a declarat că va înăspri legislaţia blocului european în privinţa antiterorismului cu scopul de a preveni o repetare a atacurilor din Paris.
Propunerile UE, care vor fi anunţate la sfârşitul lunii noiembrie, includ o interdicţie asupra anumitor arme de foc semiautomate, legi mai stricte în privinţa cumpărării de arme pe Internet, reguli comune pentru a marca şi monitoriza armele pe cuprinsul Uniunii Europene şi un schimb de informaţii mai eficient între statele membre UE.
“Criminalii organizaţi care au acces şi comercializează arme de foc în Europa nu pot şi nu vor fi toleraţi”, a declarat miercuri Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.
Alte acţiuni care vor fi aspru pedepsite pe baza noilor legi includ deplasarea în scopul desfăşurării unui act terorist, facilitarea transportului în acest scop sau participarea la un program de pregătire în vederea desfăşurării unui atac terorist.
Cei care călătoresc în afara Uniunii Europene şi se întorc pentru a participa la omoruri în masă vor fi trataţi ca luptători străini.