Spune-mi câte premii Nobel ai şi-ţi voi spune în ce ţară eşti

Norvegia deţine nouă laureaţi ai Premiului Nobel. Acesta este un rezultat care face fericită Norvegia, cu cele 5 milioane de locuitori ai săi, un pic mai puţin dacât China, care are cu aproximativ un miliard şi 295 de milioane de locuitori mai mult. Ca numar de premii, lucrurile stau puţin diferit, mai ales dacă se ia în considerare faptul că dintre cei nouă "laureaţi" care au zburat de la Beijing la Stockholm Concert Hall, şapte trăiesc în străinătate, unul este decedat, iar singurul câştigător cu domiciliul în China, Liu Xiabobo este deţinut în închisorile chineze pentru că a semnat un manifest anti-represiv în 2008. El este un fost lider al protestelor din Piaţa Tiananmen şi promotor, împreună cu alţi disidenţi, al Manifestului "Charta '08", care conţine o serie de propuneri de reforme democratice pentru statul chinez.

Indicatorii cu privire la măreţia unei ţări se bazează, aproape întotdeauna, pe bugetele economice şi financiare. Dar numărul total de laureaţi ai Premiului Nobel de pe firmament poate arunca o lumină interesantă asupra "capitalului intelectual": capacitatea de a atrage, de a cultiva şi promova talentul în interiorul şi în afara propriului lor sistem universitar. Cele şase discipline evaluate de premiul acordat pentru prima dată în 1901 (literatură, chimie, fizică, economie, medicina şi pace) nu este doar o evaluare a unei teze de doctorat.

Statele Unite şi Europa, abordează domeniile mentionate în ritm diferit. SUA a monopolizat vitrina de la Stockholm privind recunoaşterea de discipline tehnice şi ştiinţifice. După cum a reamintit Wall Street Journal, Premiul Nobel acordat pentru oamenii de ştiinţă cu paşaport american în anul 2000 a fost de 21 din 37 pentru fizică, 18 din 33 în Medicină, 22 din 33 în chimie şi chiar 27 din 30 în economie. Dar aceasta, daca ne referim la paşaportul laureaţilor. Printre câştigătorii care lucrează şi locuiesc în Washington, New York sau Houston certificatele de naştere sunt înregistrate pentru fugari din Europa nazistă, talente indiene şi foşti doctoranţi europeni. Elisabeth Blackburn, savantul care a revoluţionat cercetarea în cromozomi, a câştigat Premiul Nobel pentru Medicină în 2009 împreună cu Jack W. Szostak şi Carol Greider ca "cetăţean american". Ea a fost născută şi a crescut în Tasmania, o insulă cu puţin peste 500.000 de locuitori, în sud-estul Australiei.

Mai puţin strălucitoare este Europa. Vârful de lance al Academiei anglo-saxone, de la Oxford la London School of Economics, nu egalează restul continentului ca palmares de vârfuri literare, politice şi ştiinţifice. Motivul este simplu: cea mai mare parte a studenţilor se formează în ţară şi pleacă apoi în altă parte pentru masterat şi doctorat. Desigur, Marea Britanie şi Germania au "produs" amândouă 204 personalităţi premiate în Stockholm, dar SUA numără în continuare 296, cu aproape 100 mai mult. Rezultatul este impresionant mai ales atunci când se iau în considerare standardele, nu de invidiat, ale învăţământului american, de la grădiniţă până la maturitate: ultimul test Pisa a clasificat elevii de liceu din SUA ca fiind în urma ţărilor cum ar fi China, Singapore, Hong Kong, Coreea printre cele din Asia şi după Finlanda, Estonia, Slovenia, Islanda şi Cehia printre cele europene.

Excelenţa cântăreşte. Chiar şi pentru părţile interesate: Academic Ranking of World University, publicaţie fondată de Shanghai Jiao Tong University, efectuează o clasifică a celor mai bune şcoli pe scară globală, efectuat şi pe baza premiilor Nobel acordate. Această ierarhizare confirmă primatul Anglia cu universităţile cele mai atractive pentru cine investeşte. Este condamnat să rămână în urmă cel care cheltuieşte mai puţin, sau mai bine spus, pe o formare la nivel înalt. Acesta este cazul Chinei.