Premiul Nobel pentru economie a fost acordat unui trio american

O fotografie a statuii lui Alfred Nobel de la Institutul Karolinska din Stockholm (OLIVIER MORIN / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
14.10.2013

Premiul Nobel pentru Economie pentru anul 2013 a fost atribuit profesorilor americani Eugene Famă, Lars Peter Hansen şi Robert Shiller pentru lucrările lor în domeniul analizei preţurilor pe pieţele financiare, a anunţat luni, la Comitetul Nobel, transmite BBC.

Eugene F. Famă, Lars Peter Hansen, Robert J. Shiller au fost recompensaţi cu “Premiul Băncii Suediei în ştiinţe economice în memoria lui Alfred Nobel”, pentru “analizele lor empirice asupra preţurilor activelor”. Cercetarea celor trei profesori a arătat că, deşi sunt dificil de prezis preţurile activelor pe termen scurt, acestea pot fi prezise în termeni generali pe perioade mai lungi, cum ar fi de la trei la cinci ani, conform Academiei.

Eugene Famă de la Universitatea din Chicago, a fost lăudat pentru că a demonstrat că preţurile acţiunilor sunt extrem de dificil de prezis pe termen scurt, cu noi informaţii incluse rapid în preţuri. Comitetul Premiului Nobel a declarat că concluziile lui Eugene Famă au avut “un impact profund” asupra cercetărilor ulterioare, şi că a schimbat, de asemenea, practica de piaţă.

Lars Peter Hansen, de asemenea, de la Universitatea din Chicago, a fost distins cu premiul pentru dezvoltarea unei metode statistice care a fost capabilă să testeze teoriile privind preţurile activelor.

Cel de al treilea profesor, Robert Shiller, de la Universitatea Yale, a fost inclus la acest premiu, pentru descoperirea lui iniţială din 1980 conform căreia preţurile acţiunilor fluctuează mult mai mult decât compania plătită. Acesta a declarat că “Finanţele conduc civilizaţia modernă. Vreau să văd finanţele dezvoltate în continuare, pentru beneficiul omenirii.”, citat de CNN.

Anul trecut, Premiul Nobelul pentru Economie a fost primit tot de către doi cercetători americani: Alvin Roth şi Lloyd Shapley, pentru teoria alocărilor stabile şi designul pieţei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor