Sorin Ovidiu Vantu, Liviu Luca şi Ovidiu Ţurcan trimişi în judecată în dosarul Petromservice

Sorin Ovidiu Vintu (Epoch Times România)
Loredana Diacu
31.01.2014

Sorin Ovidiu Vîntu, liderul sindical Liviu Luca şi Octavian Ţurcan au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT, alături de alţi şapte complici, fiind acuzaţi de delapidare şi spălare de bani, în dosarul Petromservice. Dosarul vizează delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA de către o grupare infracţională condusă de cei trei.

Procurorii au stabilit că Liviu Luca împreună cu Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan au iniţiat şi constituit, în perioada martie 2005 – septembrie 2006 un grup infracţional organizat pentru a delapida fondurile Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA. Prin varii manevre şi folosindu-se de influenţa pe care Luca o avea asupra conducerii sindicatului Petrom şi conducerii PSV Company S.A., fostă Petromservice, cei doi au reuşit să reducă, de la 50 la 25 la sută, acţiunile deţinute de salariaţii Petrom la SC PSV Company SA. Din această reducere a rezultat un alt prejudiciu de peste 41 de milioane de lei.

Scopul final al grupării infracţionale, la care şi-a adus aportul şi Ovidiu Ţurcanu a fost "dobândirea controlului total în AGA de la SC PSV Company SA, cu bani din patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom".

Prejudiciul adus patrimoniului Asociaţiei şi celor 74.475 de membri ai săi este de 41.213.717 ron. Grupul infracţional a beneficiat încă de la început de sprijinul lui Gheorghe Şupeală, Ioan Bohâlţeanu, Nicolae Tănăsescu, Elena Petrovici persoane aflate în Comitetul Director al Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA.

De asemenea, grupul infracţional ar fi fost sprijinit şi de Anagnastopol Zizi, Nache Emil şi Davidescu Reveica, persoane aflate în organele de conducere ale SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA), apropiaţi ai inculpatului Luca Liviu.

Membrii grupului au acţionat într-un mod coordonat pentru îndeplinirea scopului final, respectiv dobândirea de către Liviu Luca şi Sorin Ovidiu Vîntu, prin intermediul societăţii de tip offshore - Elbahold LTD, a majorităţii în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor la SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA), informează un comunicat DIICOT.

Pentru realizarea acestui "deziderat", Liviu Luca l-a prezentat pe Sorin Ovidiu Vîntu membrilor Consiliului de Administraţie al SC PSV Company SA ca fiind consilierul său financiar, cei doi putând acţiona astfel împreună pentru a influenţa deciziile Consiliului, ceea ce avea să ducă la devalizarea Petromservice şi la prejudicierea a 21.000 de sindicalişti Petrom.

Prin funcţiile deţinute, Liviu Luca, avea acces la datele financiare ale Petromservice şi l-a informat pe SOV despre cât de profitabilă este compania. Petromservice avusese un profit net de peste 714 miliarde de lei în 2004 iar în 2005 încheiase un contract de prestare servicii cu SC Petrom SA, în valoare de un miliard de euro, ceea ce a constituit o motivaţie suplimentară pentru Luca şi SOV să pună la cale o inginerie financiară pentru a o frauda. Cei doi şi-au asigurat sprijinul unor persoane din conducerea Asociaţiei salariaţilor Petrom şi a SC PSV Company, pentru a-şi putea duce infracţiunea la "bun sfârşit", respectivii "colaboratori" fiind şi ei puşi sub acuzare de procurorii DIICOT.

Având "sprijin din interior", Luca şi SOV au reuşit, în repetate rânduri, să îi manipuleze atât pe pe membrii Comitetului Director al Asociaţiei Salariaţilor SNP Petrom SA, cât şi pe reprezentanţii AGA Petromservice, determinându-i să voteze contrar intereselor entităţilor juridice pe care le reprezentau.

Printr-o complexă inginerie financiară presupunând majorări de capital, vânzări de acţiuni etc. şi prin manipulări, s-a ajuns ca Elbahold LTD, o firmă cipriotă deţinută de SOV şi Ţurcanu să devină noul acţionar majoritar al PSV Company, cu 49,35% din acţiuni, în timp ce participaţia Asociaţiei a ajuns la doar 25 la sută faţă de 50% cât avusese până la înşelăciunea pusă la punct de SOV şi Luca.

Pentru servicii aduse, Liviu Luca şi-a însuşit prin intermediul Elbahold LTD, 12.808.332 de euro, bani proveniţi de la Asociaţia Salariaţilor SNP Petrom, susţin procurorii DIICOT. Începând cu 11 septembrie 2006, Elbahold LTD a avut asociat unic offshore-ul Berhill LTD, care îl avea la rândul ei ca asociat unic pe Liviu Luca.

Pentru a recupera prejudiciile, 41 de milioane de lei la care se adaugă cele peste 12.800.000 de euro însuşiţi de Luca, procurorii au pus sechestru pe averile inculpaţilor din dosar.

Conform evz, averile celor doi capi ai organizaţiei infracţionale, Luca şi Sorin Ovidiu Vîntu, sunt atât de mari încât procurorilor le-a luat peste două luni de zile pentru a le centraliza.

Astfel, s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru a numeroase vile, terenuri, şalupe ale celor doi şi ale societăţilor deţinute de aceştia. Lui Liviu Luca i s-a pus sechestru pe mare parte din domeniul de la Păuleşti, pe iazul de pescuit de la Vărbila precum şi pe alte clădiri şi imobile pe care le deţinea. De menţionat că mare parte din bunurile imobile ale sindicalistului sunt pe numele unor membri ai familiei sale, ceea ce le-a făcut de "neatins".

Lui Vîntu i s-a pus sechestru pe două imobile din Iaşi şi din Judeţul Giurgiu, pe 25 de alte imobile aparţinând societăţii Imobiliar Network 2002 SA, societatea prin intermediul căreia Vîntu deţine proprietăţile imobiliare pe care le controlează, situate în Bucureşti, Bacău, Roman, Ploieşti, Sulina, Vaslui şi Corbeanca, pe vila de 981 mp din strada Polonă din Bucureşti, pe terenuri în Pipera, şalupa etc., în vederea recuperării prejudiciului de peste 12 milioane de euro şi 41 de milioane de lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor