"Solidaritatea primează". Cazul unui fiu dezmoştenit de tatăl său şi apoi obligat să-i plătească ospiciul

În Germania, un tânăr va trebui să plătească 9.000 de euro pentru tatăl său, chiar dacă acesta îl dezmoştenise cu mulţi ani în urmă.
Bătrâni, pensionari (Epoch Times România)
Mioara Stoica
16.01.2014

În Germania, un tânăr va trebui să plătească 9.000 de euro pentru tatăl său, chiar dacă acesta îl dezmoştenise cu mulţi ani în urmă.

În conformitate cu legea germană, obligaţia de a avea grijă de familie se anulează doar în cazuri foarte grave, iar refuzul unui părinte de a avea o relaţie de familie cu propriul copil nu intră în această categorie.

În urmă cu peste 40 de ani, un bărbat şi-a izgonit fiul din casă atunci când acesta a absolvit liceul. Băiatul a reacţionat cu o ridicare din umeri şi când şi-a găsit de lucru, i-a trimis tatălui doar un mesaj, scurt şi eficient: "Eşti nebun". Apoi nimic, pentru zeci de ani.

Din partea tatălui, ultima dată când şi-a adus aminte de fiu a fost în 1998, când l-a dezmoştenit. Dar acum, că el este mort, statul vrea ca fiul său să plătească, fără discuţie, 9.000 de euro pentru ultimii ani petrecuţi de tată în ospiciu, relatează miercuri, La Stampa.

Principiul pe care îl invocă serviciile sociale din oraşul Bremen, unde a avut loc evenimentul, este că solidaritatea în familie trebuie, în orice caz, să fie protejată, chiar dacă eşti un fiu respins şi tratat ca o cârpă o viaţă întreagă.

Cazul va fi examinat de Curtea Constituţională din Karlsruhe, deoarece, în conformitate cu legea germană, obligaţia de a avea grijă de familie se anulează doar în cazuri foarte grave. Deşi fiul a fost renegat şi dezmoştenit de tatăl său, i s-a cerut să plătească ospiciul pentru acesta. Tatăl a murit în 2012 la aproape nouăzeci de ani.

Şi unii cred că refuzul unui tată de a avea o relaţie de familie cu fiul său nu intră în această categorie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor