Societatea civilă: Guvernul vrea să transforme bătălia politică într-un război împotriva drepturilor cetăţeneşti

activewatch şi APADOR-CH consideră că primul ministru Victor Ponta se victimizează invocând în mod ridicol o presupusă "lovitură de stat" din al cărei scenariu ar face parte şi proteste de stradă.
30 septembrie 2013, Parlamentul Romaniei. În imagine Victor Ponta (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
09.06.2015

ActiveWatch şi APADOR-CH consideră că primul ministru Victor Ponta se victimizează invocând în mod ridicol o presupusă "lovitură de stat" din al cărei scenariu ar face parte şi proteste de stradă.

"Există suficiente motive să ne temem că aceste pseudo-argumente se vor transforma în pretexte pentru o eventuală reprimare în forţă a unor proteste de stradă, indiferent de revendicări şi de cei care le susţin, fie chiar şi organizate şi susţinute de actuala opoziţie. Experienţa ultimilor ani ne arată că, în momente cheie, autorităţile nu au ezitat să apeleze la forţele de represiune pentru a înăbuşi protestele sau pentru a descuraja cetăţenii să participe la acţiuni de stradă", au transmis cele două ONG-uri.

Primul ministru Victor Ponta şi ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc au declarat ieri că vor sesiza Procurorul General în cazul în care partidele de opoziţie vor organiza proteste antiguvernamentale. Unul din liderii PNL anunţase anterior că PNL va organiza un lanţ uman în jurul Parlamentului în ziua în care va fi dezbătută moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.

"Dreptul la întrunire şi libertatea de exprimare sunt garantate prin Constituţie tuturor cetăţenilor, inclusiv membrilor unor partide politice sau liderilor acestora. Obligaţia autorităţilor este de a proteja cetăţenii care îşi exercită drepturile fundamentale în condiţiile legii. Din păcate, guvernul Ponta pare hotărât să facă exact contrariul, ameninţându-şi oponenţii nu numai cu acţiuni penale, dar şi cu contra-manifestaţii după modelul consacrat de FSN în 1990", au subliniat ActiveWatch şi APADOR-CH.

ONG-urile fac un apel la membrii guvernului să se abţină de la astfel de declaraţii prin care forme ale libertăţii de exprimare sunt considerate infracţiuni şi de la eventuale acţiuni care limitează drepturi cetăţeneşti şi pot pune în pericol însăşi ordinea publică pe care pretind că o apără.

De asemenea, organizaţiile solicită Jandarmeriei să acţioneze cu maximă prudenţă în eventualitatea unor proteste de stradă, cu respect pentru dreptul cetăţenilor de a se întruni şi exprima în mod paşnic în spaţiile publice.

"Totodată, atragem atenţia că Legea privind adunările publice este anacronică şi nedemocratică şi solicităm să fie aplicată cu deplină bună credinţă iar în paralel să ia măsuri pentru îmbunătăţirea şi democratizarea cadrului legal privind libertatea de întrunire", mai transmit ActiveWatch şi APADOR-CH.

Recomandăm şi Lăzăroiu, despre ameninţările lui Ponta: Nu ştiu cine-l sfătuieşte de câteva zile dar sigur vrea să-l piardă.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor