Guvernul a adoptat OUG pentru aplicarea SAFE. "Finanţăm cheltuielile de apărare din aceşti bani"

Ionuţ Moşteanu, ministrul Apărării Naţionale, a anunţat adoptarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă pentru punerea în aplicare a instrumentului „Acţiunea pentru Securitatea Europei” (SAFE), prin care vor fi finanţate proiecte pentru întărirea bazei industriale de apărare a Europei.
„Am stabilit paşii exacţi pe care trebuie să-i facem, începând cu prezentarea în CSAT a listei de proiecte, plecând şi de la ce s-a discutat în aprilie 2025 în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Pe durata verii şi a toamnei, Cancelaria Administraţiei Prezidenţiale, care este coordonatoare pe implementarea SAFE, a derulat întâlniri cu potenţialii furnizori şi cu beneficiarii din partea statului român. MApN este principalul beneficiar al acestui instrument de finanţare, dar sunt beneficiari şi Ministerul Transporturilor, MAI, SRI, IGSU. Implicat este şi Ministerul Economiei, care va da condiţiile de cooperare industrială, de localizare a producţiei pentru principalele programe de înzestrare”, a declarat Ionuţ Moşteanu.
Ministrul Apărării Naţionale a mai precizat că în acest moment nu este semnat niciun contract. Contractele vor fi semnate după negocierea condiţiilor tehnice, a condiţiilor de cooperare industriale, plecând de la cerinţele operaţionale ale Armatei Române, a condiţiilor comerciale etc.
Discuţiile se vor derula până în mai 2026, când vor fi stabilite achiziţiile comune între ţările europene.
Ministrul Ionuţ Moşteanu a subliniat că nu este vorba de granturi, ci de un împrumut în condiţii foarte bune pentru statul român (dobândă de 3% şi termen de rambursare de până la 40 de ani).
„Ne dorim să finanţăm cheltuielile de apărare din aceşti bani în perioada următoare, să reducem presiunea pe bugetul de stat”, a precizat Ionuţ Moşteanu.
Ministrul Apărării Naţionale a arătat că banii vor fi primiţi pe măsura executării proiectelor.