Siria îl provoacă pe Obama: "S-a urcat în vârful copacului şi acum nu ştie cum să coboare"

Vice-premierul sirian Qadri Jamil face pe clown-ul: este meritul Damascului dacă Statele Unite nu vor ataca şi îşi bate joc de Washington. Ambasadorul sirian a declarat la ONU: Obama s-a „urcat în vârful copacului şi acum nu ştie cum să coboare”. Opoziţia siriană este "dezamăgită". Senatul SUA va vota cu privire la intervenţia militară până la 15 septembrie. Kerry: "Congresul va face ceea ce trebuie". Franţa: "Noi nu vom acţiona singuri".
Preşedintele SUA Barack Obama (SAUL LOEB / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
02.09.2013

Vice-premierul sirian Qadri Jamil afirmă că este meritul Damascului dacă Statele Unite nu vor ataca Siria. Ambasadorul sirian a declarat la ONUObama s-a „urcat în vârful copacului şi acum nu ştie cum să coboare”. Hotărârea Siriei de a răspunde unui atac american a „dejucat atacul”, a declarat vice-premierul Qadri Jamil. „Rămânem cu degetul pe tragaci", a adaugat acesta, subliniind că Siria continuă să „aibă mare încredere în aliaţii săi" şi că ”răspunsul la un atac ar putea lovi oriunde”.

Indiferent de situaţie, în cazul în care anunţul preşedintelui Obama „este doar o amânare sau o retragere” atitudinea administraţiei SUA - potrivit vice-premierului sirian - a devenit acum un obiect de batjocură pentru toţi. Preşedintele Assad a vorbit la televiziunea de stat declarând că Siria „este capabilă să facă faţă oricărei agresiuni externe. Ameninţarea americană - a declarat Assad - nu va descuraja Siria de la urmărirea principiilor sale de a lupta împotriva terorismului susţinut de multe ţări occidentale şi în primul rând de Statele Unite ale Americii".

Pe de altă parte, opoziţia siriană este foarte „dezamăgită” de decizia Preşedintelui SUA, Barack Obama, care a cerut votul Congresului pentru intervenţia militară în Siria. Declaraţia a fost făcută prin telefon pentru AFP de Samir Nashar, membru al consiliului de administraţie al Coaliţiei Naţionale Siriene: „Ne aşteptam la un atac direct şi iminent, dar credem că Congresul va aproba raidul", a adăugat Nashar.

Statele Unite ale Americii

Preşedintele sirian Bashar al-Assad „se alătură listei cu Adolf Hitler şi Saddam Hussein”, a susţinut secretarul de stat John Kerry în interviurile de duminică acordate la CNN şi NBC explicând că în ceea ce priveşte uciderea propriului popor folosind arme chimice „cazul este acelaşi".

Secretarul american a declarat, de asemenea, că este convins că Congresul va „face ceea ce trebuie" în votul său pentru intervenţia militară în Siria. Probele de sânge şi păr testate care au rezultat pozitive la sarin, au ajuns în posesia Statelor Unite, în ultimele 24 de ore. „Este o noutate foarte importantă", a declarat secretarul de stat John Kerry. Dar acestea sunt datele care provin din informaţiile agenţilor din SUA.

Cu toate acestea, ONU încă aşteaptă rezultatele analizelor celor 13 inspectori care tocmai s-au întors din Siria, pentru a vedea dacă au fost folosite arme chimice. Ban Ki-moon a cerut rezultatul analizelor, dar acestea ar trebui să ajungă în câteva săptămâni.

Îndoieli cu privire la votul Congresului

Drumul spre război ar putea fi dificil chiar şi după aprobarea dată de preşedinte. De fapt, Barack Obama ar putea avea dificultăţi să obţină aprobarea Congresului pentru intervenţia militară a SUA. Acesta este argumentul pe care îl susţin mai mulţi parlamentari republicani. Peter King, de exemplu, un membru al Comitetului de Informaţii al Camerei Reprezentanţilor, care în trecut l-a criticat pe Obama pentru că nu a intervenit imediat împotriva lui Assad, a declarat că „va fi dificil", deoarece printre republicani există o tendinţă „izolaţionistă".

Senatorul republican Rand Paul consideră că Senatul „va aproba ceea ce vrea Obama, dar votul în Cameră va fi mult mai complex". Potrivit lui Paul „există cel puţin 50 % de şanse ca implicarea în războiul cu Siria să nu fie aprobată în Cameră".

Liga Arabă

Arabia Saudită continuă să susţină necesitatea unei intervenţii armate. Ministrul de Externe al Arabiei Saudite, Prinţul Saud al-Faisal, a făcut apel la ţările arabe pentru a sprijini opoziţia siriană într-o acţiune militară împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad".

Şeful diplomaţiei saudite a vorbit la Cairo, după o reuniune a Ligii Arabe, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul egiptean Nabil Fahmi. care a reiterat rezervele ţării sale în ceea ce priveşte un atac militar. Egiptul, a declarat Fahmi, aspiră „nu mai vadă vărsare de sânge în Orientul Mijlociu, indiferent de justificare". El a subliniat că orice intervenţie militară trebuie să aibă legitimitate internaţională şi acordul ONU, o poziţie luată, de asemenea, şi de Algeria.

Mult-aşteptata întâlnire a miniştrilor de externe ai Ligii Arabe s-a încheiat cu un impas: fără unda verde pentru intervenţia armată şi cu convingerea reînnoită că au fost utilizate armele chimice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor