Singapore: oraşul-stat zdruncinat de revolte violente

La Singapore au avut loc în noaptea de duminică spre luni ciocniri violente între sute de lucrători străini şi poliţie, şocând oraşul-stat cu o imagine multietnică şi în mod normal foarte civilizat, relatează AFP.
Maşini de poliţie răsturnate în timpul protestelor ce au avut loc în Singapore în dimineaţa zilei de 9 decembrie 2013. (ROSLAN RAHMAN / AFP / Getty Images)
Flori Mladin
09.12.2013

La Singapore au avut loc în noaptea de duminică spre luni ciocniri violente între sute de lucrători străini şi poliţie, tulburând oraşul-stat care în mod normal este foarte civilizat şi care gădzuieşte oameni de diferite naţionalităţi, relatează AFP.

Incidentele incendiare s-au soldat cu optsprezece răniţi şi mai multe maşini de poliţie arse, acestea fiind primele violenţe de acest gen din 1969, care reamintesc de revoltele rasiste ce au zguduit la acea vreme Singapore.

Potrivit relatărilor poliţiei, revoltele au început după moartea unui indian, care a fost lovit de un autobuz în cartierul "Little India" ("Mica Indie").

Aproximativ 400 de persoane au atacat autobuzul respectiv şi maşini ale poliţiei. Printre răniţi sunt şi zece poliţişti, potrivit rapoartelor forţelor de ordine.

În ceea ce priveşte tabăra manifestanţilor, au fost arestate 27 de persoane, iar trei maşini de poliţie şi o ambulanţă au fost arse, potrivit aceleiaşi surse.

Comisarul poliţiei din Singapore, Ng Joo Hee, a declarat că în cei 26 de ani de experienţă ca ofiţer de poliţie, nu a văzut revolte pe străzile din Singapore.

Viceprim-ministrul Teo Chee Hean a informat într-o conferinţă de presă ţinută la câteva ore după revoltă, că situaţia a intrat sub control, şi a cerut publicului să rămână calm.

"Acesta este un incident grav, care a pornit de la un accident de trafic fatal în care a fost implicat un autobuz privat şi un pieton. Mulţimea a reacţionat la accident şi astfel a început revolta , a declarat el.

În zilele de duminică, în Little India vin de obicei mulţi lucrători în construcţii din Bangladesh şi India ca să-şi petreacă ziua lor liberă.

Revolta este consecinţa nemulţumirilor din rândul muncitorilor străini care au salarii mici. Anul trecut, Singapore a fost centrul unei revolte după mulţi ani de zile, unde cca. 170 de şoferi de autobuz din China continentală au făcut o grevă ilegală.

Imaginile care redau aceste revolte - primele de la violenţele rasiste din 1969, potrivit presei - au şocat populaţia oraşului-stat, în care autorităţile menţin o ordine absolută.

De fapt, apariţia revoltelor violente scoate la iveală o altă faţă nevăzută a bogatei capitale financiare, care depinde de numeroşii muncitori străini, în special indieni, care se consideră de cele mai multe ori marginalizaţi în miracolul economic singaporez.

Incidentele violente contrastează cu imaginea oficială a unui oraş multietnic foarte armonios.

"Nu precupeţim niciun efort pentru a identifica vinovaţii şi a le aplica toată forţa legii", a afirmat premierul Lee Hsien Loong.

Singapore are legi dure în ce priveşte revoltele, legi care prevăd o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare în astfel de cazuri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor