Sindicatele din educaţie cer mărirea salariilor profesorilor după modelul aplicat cadrelor medicale

La scurt timp după ce premierul Victor Ponta a anunţat că va da o ordonanţă de urgenţă prin care va majora salariile personalului medical cu 25% începând în luna octombrie, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" a solicitat ca de acelaşi tratament să beneficieze şi angajaţii din învăţământ.
Sorin Câmpeanu (Epoch Times România)
Ana Ion
18.08.2015

La scurt timp după ce premierul Victor Ponta a anunţat că va da o ordonanţă de urgenţă prin care va majora salariile personalului medical cu 25% începând în luna octombrie, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" a solicitat ca de acelaşi tratament să beneficieze şi angajaţii din învăţământ.

"În toate discursurile publice reprezentanţii Guvernului au declarat că educaţia şi sănătatea vor fi prioritare. Observăm că jumătate din promisiuni au fost îndeplinite, prin decizia de astăzi. Aşteptăm ca, în perioada imediat următoare, să avem o întâlnire cu prim-ministrul pentru a stabili şi majorările din educaţie. Considerăm că trebuie, în regim de urgenţă, finalizate discuţiile privind proiectul Legii salarizării bugetarilor, astfel încât de la 1 octombrie a.c., şi angajaţii din învăţământ să beneficieze de majorări în concordanţă cu importanţa activităţii prestate.

În condiţiile în care observăm că anumite categorii de salariaţi precum demnitarii, parlamentarii şi funcţionarii din aparatul central al Guvernului şi al preşedinţiei sunt favorizate, ne întrebăm care sunt de fapt priorităţile politicienilor", a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", potrivit unui comunicat de presă remis de marţi.

Federaţia avertizează membrii Guvernului că majorările salariale acordate în ultima perioadă unor categorii de personal în detrimentul altora au dus deja la o exacerbare a stării de nemulţumire în rândul angajaţilor din învăţământ, care poate conduce la posibile acţiuni de protest cu ocazia începerii noului an şcolar.

"Orice întârziere în asigurarea unei creşteri salariale substanţiale în sistemul educaţional va genera efecte negative în anii următori, care cu greu vor mai putea fi remediate", au mai transmis sindicaliştii.

Reacţia ministrului Educaţiei

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, în cadrul unei intervenţii telefonice la postul B1 TV, că "până acum câteva zile, sindicatele erau mulţumite de propunerile pe care le susţinem la nivelul legii salarizării".

"Angajamentele asumate anul trecut au fost respectate întocmai şi chiar mai mult", a precizat ministrul, adăugând că, dintr-un pachet asumat de creşteri de 30% au avut loc două tranşe - 5% în luna martie şi 5% în septembrie - iar de la 1 august a intrat în vigoare o creştere de 12% pentru personalul nedidactic dintr-un pachet de creşteri de 35%.

"Toate drepturile salariale pe legea 221 au fost şi sunt plătite în avans în 2015 pentru 2016. Dacă sunt alte revendicări, avem disponibilitate pentru dialog", a precizat Sorin Cîmpeanu, care promite că va solicita mai multe resurse pentru educaţie, însă "ceea ce s-a promis s-a respectat".

"Până acum câteva zile, sindicatele erau mulţumite de propunerile pe care le susţinem la nivelul legii salarizării. E greu să ţii pasul cu toate aceste solicitări", a adăugat ministrul.

Întrebat dacă poate garanta o creştere de 25%, ca în cazul personalului din sistemul sanitar, Sorin Cîmpeanu a răspuns:

"Categoric nu am nici dreptul, nici bunul simţ să induc oamenii în eroare cu astfel de promisiune. Pot să garantez că mă voi lupta pentru mai multe resurse în educaţie. Fără profesori devotaţi şi bine pregătiţi, educaţia nu va face paşi înainte. Profesori pregătiţi vom avea când vor fi bine plătiţi. A face promisiuni fără acoperire ar arăta că nu dau dovadă de seriozitate".

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor