Simion, despre banii cheltuiţi în campanie: Nişte milioane de lei, la 20% faţă de Crin Antonescu

Preşedintele AUR şi candidat la alegerile prezidenţiale, George Simion, a declarat miercuri că în campania sa electorală s-au cheltuit câteva milioane de lei, reprezentând aproximativ 20% din suma cheltuită de Crin Antonescu în campania sa. Referitor la firma de lobby din SUA şi suma vehiculată de 1,5 milioane de euro pentru consultanţă, Simion a precizat că a fost doar o ofertă, care nu a fost concretizată într-un contract. El a menţionat că, în prezent, colaborează de probă, timp de trei luni, cu o firmă din America şi Spania, scrie G4Media.
Într-un interviu acordat la Prima TV, George Simion a fost întrebat despre sumele cheltuite în campanie.
„Sunt câteva milioane de lei. Am văzut articole în presă care spun că nu suntem pe primele locuri din acest punct de vedere. Încercăm să avem cheltuieli diverse şi să înregistrăm totul corect, pentru a evita acuzaţii precum cele aduse domnului Georgescu privind nedeclararea cheltuielilor. Din câte ştiu, suntem undeva la 20% din suma cheltuită de Crin Antonescu”, a explicat Simion.
Despre scandalul legat de firmă de lobby din SUA, Simion a spus că AUR, fiind un partid în ascensiune, primeşte diverse oferte de la firme internaţionale de consultanţă politică.
„Este un lucru perfect legal. Îmi pare rău că nu am adus documentele, dar v-aş fi putut arăta contracte semnate de ambasadorul Muraru, care plăteşte 50.000 de euro lunar din bani publici către o firmă de lobby, sub pretextul promovării României”, a adăugat liderul AUR.
Simion a subliniat că nu a efectuat nicio plată către vreo companie americană.
„Nu am plătit niciun dolar. Deşi firma respectivă a negat existenţa unui transfer bancar sau a unui contract activ, au existat două televiziuni importante şi un site de ştiri care au continuat să promoveze această informaţie falsă. Am sesizat DIICOT pentru răspândirea de informaţii false”, a spus el.
În ceea ce priveşte oferta primită, Simion a explicat:
„A fost o ofertă care nu a evoluat într-un contract, pentru că acea firmă nu a reuşit să ofere o consultanţă mai bună decât echipa noastră de campanie formată din tineri inteligenţi din România.”
Firma respectivă ar fi trebuit să se ocupe atât de campania din România, cât şi de imaginea sa în SUA. Simion a mai spus că are prieteni în Statele Unite, precum Dr. Robert Malone şi Steve Bannon, care îi oferă sprijin consultativ gratuit, din prietenie şi dintr-o compatibilitate ideologică.
„Aceşti oameni nu trebuie plătiţi. Nu avem un contract semnat, deci nu am plătit nimic”, a precizat Simion.
El a mai adăugat că lucrează de probă cu o firmă din America şi Spania, pentru o perioadă de trei luni, plătind 7.000 de euro pe lună.
„Aceşti consultanţi lucrează şi pe proiecte legate de Institutul Conservator Mihai Eminescu al partidului. E un demers normal şi vreau să păstrăm o comunicare transparentă în spaţiul public”, a spus Simion.
În final, liderul AUR a respins categoric acuzaţiile privind suma de 1,5 milioane de euro.
„Asemenea acuzaţii arată cât de disperat este sistemul, care încearcă să inventeze poveşti pentru a ne compromite”, a conchis George Simion.