Serghei Karaganov: ”În caz de criză, vom distruge armamentul amplasat de NATO pe flancul estic”

Amplasarea de armament de către NATO în ţări precum Polonia, Lituania şi Letonia este o provocare şi, în cazul izbucnirii unei crize, „aceste arme vor fi distruse”, a declarat consilierul Kremlinului pentru politică externă, Serghei Karaganov, într-un interviu acordat Spiegel.
Serghei Karaganov, consilier de politică externă al preşedintelui Putin. (Karaganov.ru)
Matei Dobrovie
14.07.2016

„NATO se află acum la 800 de kilometri de graniţele Rusiei, armele sunt complet diferite, stabilitatea strategică este în schimbare. Este mult mai rău decât acum 30-40 de ani. Europa se simţea slabă atunci şi se temea că americanii ar putea părăsi continentul. Dar Uniunea Sovietică, deşi era deja putredă în interior, s-a simţit puternică din punct de vedere militar şi a luat nesăbuita decizie de a amplasa rachete SS-20. Rezultatul a fost o criză inutilă. Astăzi, lucrurile stau pe dos. Acum, temerile în ţări precum Polonia, Lituania şi Letonia sunt atenuate de staţionarea de armament NATO acolo, dar asta nu le ajută pentru că noi interpretăm asta ca pe o provocare. Într-o situaţie de criză, vom distruge tocmai aceste arme. Rusia nu va mai lupta niciodată pe propriul teritoriu”, a spus Serghei Karaganov.

„Pălăvrăgeala asta despre cum noi intenţionăm să atacăm statele baltice este stupidă. De ce menţine NATO armament şi echipament militar acolo? Imaginaţi-vă ce li s-ar întâmpla în caz de criză. Ajutorul oferit de NATO nu este un ajutor simbolic pentru statele baltice. Este o provocare”, a adăugat consilierul, precizând că Alianţa „va fi pedepsită” dacă va încerca să încalce suveranitatea unei puteri nucleare precum Rusia.

Serghei Karaganov a vorbit despre o lipsă de încredere. „Ne aflăm într-o situaţie în care nu avem deloc încredere în voi, după dezamăgirile din ultimii ani - şi reacţionăm ca atare. Există ceva ce se cheamă surpriză tactică. Ar trebui să ştiţi că suntem mai inteligenţi, mai puternici şi mai hotărâţi...Noi am avertizat NATO să nu se apropie de graniţele Ucrainei pentru că asta ar crea o situaţie pe care n-o putem accepta. Rusia a oprit avansul Vestului în această direcţie şi sperăm că pericolul unui război mare în Europa a fost eliminat pe termen mediu”, a explicat el.

Pe de altă parte, oficialul rus s-a referit şi la criza refugiaţilor, arătând că ”Rusia ar putea să ajute. Închiderea frontierelor ar fi esenţială, iar ruşii ar fi de 10 ori mai eficienţi decât europenii. Acordul UE-Turcia este o ruşine. Noi, în problemele avute cu Turcia, am impus o linie politică clară, dură şi de succes”. Karaganov a făcut aluzie şi la agresiunile sexuale din noaptea de anul Nou din Germania, arătând că ”dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva în Rusia, autorii ar fi fost ucişi”.

”Din punct de vedere psihologic, Rusia a devenit o putere eurasiatică. Eu am fost unul dintre artizanii pivotării către est, dar acum cred că nu ar trebui să ne îndepărtăm de Europa, ci să găsim căi să ne revitalizăm relaţiile. (...) Subcontinentul Europei va fi şi el parte din această Eurasie, a cărei inimă vom fi noi”, a concluzionat Serghei Karaganov.

Reamintim că Serghei Karaganov, care este consultat regulat de Putin în probleme de politică externă, a susţinut în urmă cu 20 de ani că vorbitorii de rusă din noile ţări "independente" precum Ucraina, Belarus şi statele baltice vor deveni principalii garanţi ai păstrării acestor state în sfera de influenţă a Moscovei după prăbuşirea URSS. El a atras atenţia încă de atunci că Rusia se va folosi de argumentul protecţiei lor, inclusiv prin forţă militară, pentru a-şi apăra interesele.

Pentru mai multe detalii despre doctrina Karaganov, citiţi şi: Celălalt ideolog al lui Putin. Arma minorităţilor. Amestecul China-Rusia, trotil geopolitic

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor