Sentinţa lui Dan Voiculescu amânată pentru 26 septembrie
alte articole
Instanţa Tribunalului Bucureşti a amânat, joi, pentru ziua de 26 septembrie sentinţa în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu şi alte 12 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie.
Instanţa Tribunalului Bucureşti a finalizat în 29 august dezbaterile în dosarul privind privatizarea ICA şi a anunţat că sentinţa va fi pronunţată în 12 septembrie.
Joi, instanţa a anunţat că amână cu două săptămâni pronunţarea în acest dosar, sentinţa urmând să fie dată în 26 septembrie.
La ultimul termen de judecată, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) prezent la şedinţă a arătat că toate probele din dosar dovedesc acuzaţiile aduse inculpaţilor.
Este posibil ca Dan Voiculescu să primească 12 ani de închisoare pentru dosarul ICA. Magistraţii urmează să decidă ce pedeapsă va primi Voiculescu pentru spălare de bani, pe când procurorii au cerut pedepse cu închisoarea pentru toţi inculpaţii.
Pe parcursul celor 5 ani de la începerea anchetei în dosarul ICA, preşedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu a făcut tot posibilul pentru a fi judecat de către Curtea Supremă, singura instanţă care poate judeca demnitari.
Prin urmare, Voiculescu şi-a dat demisia din Parlament de două ori, tertip prin care dosarul său a fost transferat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Tribunalul Bucureşti.
Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de procurori în decembrie 2008 pentru că s-ar fi folosit de funcţia politică pe care o deţinea, pentru a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni al Institutului de Cercetări Alimentare la un preţ cu mult sub cel real.
Fondatorul PC este acuzat de spălare de bani, dar şi pentru abuz în funcţia de conducere a unui partid politic pentru a obţine bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Mai exact, este vorba despre aproape 4 hectare de teren şi unul de construcţii în Băneasa care au fost cumpărate de liderul conservator la un preţ de 75 de ori mai mic. Paguba se ridică la aproape 60 de milioane de euro.