Procurorii solicită închisoare cu executare pentru Dan VOICULESCU. Sentinţa, două săptămâni
Procurorii au cerut joi închisoare cu executare pentru Dan Voiculescu în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), precum şi sechestru pe averea preşedintelui PC. Sentinţa va fi dată peste două săptămâni.
Preşedintele fondator al Partidului Conservator a fost trimis în judecată pentru acuzaţia de spălare de bani în dosarul privatizării frauduloase a ICA. Prejudiciul calculat de anchetatori este de peste 60 de milioane de euro.
Procesul a durat circa nouă ore şi au fost audiaţi doi martori, după care avocaţii au solicitat suplimentarea probatoriului, cerere care a fost refuzată de instanţă.
Procurorul de şedinţă a cerut instanţei Tribunalului Bucureşti condamnarea la o pedeapsă cu executare pentru spălare de bani în cazul liderului conservator Dan Voiculescu, precum şi reţinerea sumelor de bani obţinute din săvârşirea faptei. Pedeapsa pentru această infracţiune este cuprinsă între 3 şi 12 ani de închisoare.
Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au rămas în pronunţare în acest caz.
Dan Voiculescu, a declarat joi, la Tribunalul Bucureşti, la finalul ultimului termen al procesului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), că nu există probe împotriva sa în acest dosar.
În decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată împreună cu alte 12 persoane în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro.
Dan Voiculescu, acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, membru al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi al Consiliului de Administraţie (CA) al Institutului de Chimie Alimentară, membru al AGA şi director general al SC Bioprod SA Bucureşti, este acuzat de "folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în formă continuată".
În 2008, Dan Voiculescu a fost acuzat că a cumpărat 3,6 hectare de teren şi un hectar de construcţii în Băneasa la un preţ de 75 de ori mai mic decât cel real. În doar câteva luni procurorii au întocmit rechizitoriul şi l-au chemat în faţa instanţei pe liderul Partidului Conservator.
Potrivit procurorilor, Dan Voiculescu s-ar fi folosit de poziţia sa politică pentru a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni al I.C.A. la un preţ mult mai mic decât cel real.
„În perioada 1991-2003, inculpaţii au desfăşurat o serie de operaţiuni financiare şi comerciale frauduloase în scopul de a facilita adjudecarea prin licitaţie, de către Grivco SA (firma lui Dan Voiculescu), a pachetului de acţiuni deţinut de Administraţia Domeniului Statului la I.C.A., la un preţ mult mai mic faţă de valoarea comercială reală, în condiţii discriminatorii, netransparente şi prin subevaluarea activelor şi a titlurilor de participare”, au spus procurorii în rechizitoriu procurorii.
Alături de Dan Voiculescu, în dosar au mai fost cercetate 27 de persoane, dintre care 13 persoane au fost trimise în judecată.