Senatorul PSD Georgică Severin: Legea lustraţiei urmăreşte să atace personalităţi inatacabile ale Opoziţiei
alte articole
Legea Lustraţiei, care este tardivă şi inutilă, are ca principal scop să atace personalităţi ale Opoziţiei care de fapt sunt inatacabile şi să demonstreze totodată că se pot face legi "pe genunchi", fără să fie respectat Regulamentul parlamentar, fără negociere şi fără dezbatere în plen, a declarat joi senatorul PSD Georgică Severin, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul reuniunii Departamentelor partidului.
"Această lege tardivă şi inutilă n-a reuşit decât să "rezolve" trei probleme: dl Ion Iliescu nu va putea ocupa funcţia de secretar de stat în următorii cinci ani, am aflat că să fii membru al comitetului central al UTC este mult mai puţin grav decât să fii secretar doi economic la un municipiu şi am mai aflat că şefii de agenţii diplomatice şi comerciale în străinătate (n.r. - de dinainte de 1989) n-au nicio treabă, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le-a mirosit", a afirmat senatorul PSD.
Personal, acesta a susţinut că a fost cel mai amuzat de articolul 1 al Legii lustraţiei, în care se spune că punctul de reper al moralităţii este Constituţia din 1965. "În Constituţia din 1965 se spune că principala forţă conducătoare din Republica Socialistă România este Partidul Comunist Român", a spus ironic Georgică Severin.
El a criticat şi faptul că plenul Camerei Deputaţilor a modificat în timpul şedinţei articole din text, ceea ce "încalcă Regulamentul". "Dacă vrei să modifici, nu scoţi un amendament, ci îl retrimiţi la comisie. S-a demonstrat că Puterea nu gândeşte, ci doar votează", a adăugat senatorul PSD.
Proiectul Legii lustraţiei, care are în vedere interzicerea unor drepturi pentru cei care au făcut parte din aparatul de partid în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a primit marţi votul final al Camerei Deputaţilor - for decizional în acest caz.
Proiectul de modificare a legii a fost adoptat cu 167 de voturi pentru, patru abţineri şi niciun vot împotrivă.
Propunerile de amendare, însuşite de Comisia juridică din Camera Deputaţilor, au fost făcute de Societatea Timişoara şi Asociaţia 21 Decembrie.
Potrivit proiectului de lege, printre categoriile de persoane considerate că au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist din perioada martie 1945 - decembrie 1989 sunt activiştii de partid, directorii de publicaţii şi edituri, precum şi procurorii cu funcţii. Acestora, potrivit Legii lustraţiei, ar urma să li se interzică pentru o perioadă de cinci ani dreptul de a candida şi a deţine funcţii publice.
Deputaţii au acceptat două amendamente. Astfel, cei care au făcut parte din fostul UTC nu vor fi lustrabili. Al doilea amendament este ca un fost procuror comunist care a făcut poliţie politică să nu mai facă parte din actuala viaţă politică şi să ocupe funcţii publice.