Teodor Mărieş şi încă 3 grevişti doresc să continue greva până la promulgarea celor 3 legi

Dl Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, aflat în cea de-a 101 zi de greva foamei, împreună cu Vlad Ciobanu, Savin Eugeniu şi Marian Firimiţă aleg să continue greva foamei până când Legea lustraţiei, Legea imprescriptibilităţii crimelor comunismului şi modificările la Legea 341, vor fi promulgate de preşedintele ţării. La sediul asociaţiei i-am întâlnit pe cei 4 grevişti, care au avut amabilitatea să ne răspundă la întrebări.

Reporterul: După ce s-au votat legea lustraţiei şi legea imprescriptibilităţii în Camera Deputaţilor cum credeţi că va fi parcursul legilor în continuare?

Vlad Ciobanu: Sunt trei legi. S-a votat legea lustraţiei, parţial legea imprescriptibilizării şi mai este legea recunoştinţei, prin care se clarifică situaţia revoluţionarilor, adică dispar intruşii şi impostorii. Toate sunt importante, pentru că au caracter moral şi decurg una din cealaltă. Până nu sunt legile promulgate, nu se ştie niciodată ce ne oferă viitorul. Legea lustraţiei a trecut mai uşor pentru că trecuse pe la Curtea Constituţională. Observaţiile Curţii Constituţionale au fost formulate, au fost acceptate chiar şi cu observaţiile CEDO. Procedurile care urmează în continuare sunt următoarele: Legea recunoştinţei trebuie votată de Camera Deputaţilor şi apoi ca şi Legea imprescriptibilizării trebuie să treacă prin aceste furci caudine - Curtea Constituţională şi semnătura preşedintelui.

Reporterul: Aţi declarat că veţi continua greva. De ce?

Vlad Ciobanu: Voi ieşi din grevă exact în ziua în care voi vedea şi ultima din aceste trei legi promulgate, indiferent de ordinea în care sunt promulgate. Eu sunt bucuros că a ieşit Legea lustraţiei, voi fi bucuros când iese întregime Legea imprescriptibilizării şi Legea recunoştinţei aşa cum s-a formulat, cu puterea ei de deratizare a mişcării revoluţionare de tot ce a intrat pe alte criterii. Orice lege de tipul acesta trebuie să respecte criteriile morale, urmează să fie incluşi doar cei care au participat la revoluţie, ierarhizaţi în funcţie de merite, din păcate anumiţi oameni sunt victime. Când legile vor ieşi aşa cum trebuie, eu voi fi fericit.

Cred că Petre Tutea are dreptate că este o cinste să-ţi pui viaţa sub semnul riscului pentru ţara ta şi pentru poporul tău. Nu ne-am ferit în decembrie 1989 şi cred că avem dreptul să vorbim în felul ăsta şi azi. Spre deosebire de alţii, avem avantajul să fim acoperiţi de faptele noastre, dar avem şi datoria de a nu uita niciodată câteva lucruri, şi anume să nu-i uităm pe cei care au murit, pe cei răniţi grav şi mutilaţi. Noi trebuie să luptăm cu energia noastră şi pentru ei. Să nu uităm de ce am ieşit în decembrie 89. Dacă uităm,nu este vorba doar de un abandon moral, individual, pentru că din clipa aceea, noi, îmbrăcaţi în cămaşa morţii, fiind supravieţuitori, am rămas cu o misiune. Am fost atunci sub semnul lui Dumnezeu şi dacă nu uităm, suntem în continuare sub semnul divin. Nu ne-am trăda numai pe noi ca oameni, ci raporturile noastre cu cele mai importante noţiuni la care se poate raporta un om. În orice caz, eu aşa gândesc.

Puţine lucruri le-am făcut cu atâta convingere şi nu mă opresc. Cine mă cunoaşte, ştie că nu mă opresc. De aceea nimeni din familie, dintre prietenii mei vechi, nici măcar nu au încercat să mă determine să renunţ vreodată. Eu în general m-am apucat greu de un lucru, dar când m-am apucat n-am ştiut să mă opresc decât la capăt. Asta mă ajută şi în meseria mea de sculptor.

Nu am ştiut vreodată ca voi face greva foamei. Tenacitatea mea a fost în mod inevitabil cultivată cu ajutorul acestei profesiei de sculptor. Vă asigur că atunci când ai un bloc de piatră de 30 - 50 de metri cubi nu este o glumă, trebuie să ai aer în plămâni, trebuie să ai energie psihică să ţi-l asumi. Greutăţile uneori sunt enorme, par insurmotabile. Trebuie să ai puterea de a merge până la capăt. Şi odată un ţel bine fixat se aşează şi metoda de lucru, metoda de abordare. Şi încet se formează şi o experienţă profesională. Această tenacitate care este în firea mea o voi exprima în povestea aceasta cu greva: nu mă voi opri până la capăt.

Reporterul: Puteţi să ne spuneţi cum se simte domnul Mărieş ?

Vlad Ciobanu: Am vorbit la telefon. Mi-a spus ”trag de mine”. Nu a vrut să vorbească mult. Eu ştiu ce înseamnă acest lucru la Mărieş, el nu formulează disperat. Dacă a spus asta, eu vă spun că este rău.

Să nu-şi asume nimeni riscul de a face un martir. Pentru că cel mai costisitor lucru este martirul. Gândiţi-vă la Horia, Cloşca şi Crişan - executaţi în văzul lumii. Gândiţi-vă ce forţă are un asemenea gest. Martirul este cel mai periculos din punctul lor de vedere. El s-ar adăuga martirilor Revoluţiei. Eu îi sfătuiesc să facă ceea e trebuie.

Reporterul: Aţi fost susţinuţi pe parcursul grevei, iar după votarea legii aţi fost felicitaţi şi încurajaţi de numeroase persoane?

Vlad Ciobanu: Am auzit că suntem felicitaţi şi pe internet. Eu n-am mai deschis internetul pentru că mă încarcă şi energetic. Se mai uită fiul meu şi îmi transmite. Aşa am aflat că în Germania şi Franţa colegii mei au făcut o scrisoare pe care o semnează şi o transmit Guvernului. Trebuie să fie atenţi că acolo este diaspora şi se produce ceva acolo care nu este în favoarea lor. Şi mie îmi pare rău, pentru că acest partid a acceptat dialogul cu noi, a negociat şi a dat semne de comportament logic. Ceilalţi sunt departe. PNL nu a fost în stare să-şi susţină propriul proiect de lege - legea lustraţiei. Unii parlamentari chiulesc de la lucrări, iau banii şi apoi spun că îi donează.

Reporterul: Domnule Firimiţă, ce v-a determinat să intraţi în greva foamei?

Marian Firimiţă: Am intrat în greva foamei în semn de solidaritate cu Doru Mărieş după ce am avut o şedinţă lărgită la nivelul asociaţiei pe 23 decembrie şi s-a pus problema măsurilor pe care să le luăm, întrucât autorităţile la vremea respectivă nu au reacţionat în niciun fel la toate demersurile pe care le-a făcut preşedintele Asociaţiei în legătură cu cele trei legi. În seara zilei de 23 decembrie 2011, 8 persoane am hotărât să fim alături de Doru Mărieş şi să facem greva foamei. Nu o să vorbesc despre cei care au bătut în retragere deoarece starea sănătăţii nu le-a permis sau au avut necazuri în familie, ci mă refer la faptul că 4 inşi suntem alături de Doru Mărieş, venim la asociaţie zi de zi ca să ne exprimăm în felul acesta protestul. Până la Anul Nou şi după Anul Nou nu s-au făcut progrese în ceea ce priveşte dialogul cu autorităţile, însă spre finele lunii ianuarie s-a obţinut un protocol semnat cu PDL şi am trecut o serie de etape pentru aprobarea acestor legi.

Noi am hotărât să mergem înainte atâta timp cât nici preşedintele nu a bătut în retragere, menţinând forma aceasta de protest. După 30 de zile, din cauza bolii, colegul nostru Grigore a fost sfătuit de noi să iasă din greva foamei pentru că se afla într-o stare precară a sănătăţii. Dar noi am continuat, în unele zile fiindu-ne mai greu, în altele mai puţin greu, depinzând de momentele din ziua respectivă.

Astfel că ieri am avut satisfacţia că Parlamentul să voteze cele două legi - a lustraţiei şi a imprescriptibilităţii crimelor pe toată perioada comunistă - rămânând ca şi legea 341 să intre în discuţii la începutul lunii viitoare. Noi mergem înainte pentru că nu ne plac jumătăţile de măsură şi în acelaşi timp din punct de vedere moral nu putem să-l lăsăm singur pe Mărieş, care a depăşit deja 100 de zile de grevă şi se află într-o situaţie foarte delicată din punct de vedere al sănătăţii. Noi, cei 3 care am rămas, suntem alături de el, cu risurile de rigoare.

Reporterul: Cum v-aţi simţit ca stare fizică, având în vedere că totuşi aveţi vârsta de 74 de ani?

Marian Firimiţă: Luni mi-a fost foarte rău, am avut un puseu de tensiune foarte mare, 21 cu 10 şi s-a făcut investigaţia respectivă la asociaţie, mi s-a recomandat o pastilă care să mă ajute să coboare tensiunea şi într-adevăr până spre seară s-a întâmplat minunea şi a scăzut tensiunea.

Aş menţiona un fapt foarte curios şi anume că în toată acestă perioadă mă simt ca un robot. Când mă scol dimineaţa rezolv câteva probleme, apoi la prânz vin aici şi stau câteva ore; seara iar rezolv câteva probleme şi iar mă culc. Am această rutină chiar dacă încerc să citesc, sau adorm în fotoloiu şi aştept să se facă ora 22 şi să mă urc în pat. Aşa se întâmplă zi de zi. Aceasta nu este o viaţă, cel puţin din punctul meu de vedere. Nu ar trebui tratate cu uşurinţă eforturile pe care le facem. Abia aşteptăm să ieşim din grevă, dar în niciun caz până nu se rezolvă problemele.

Reporterul: Când aveţi aceste stări vă vine gândul să renunţaţi? Cum depăşiţi aceste momente grele?

Marian Firimiţă: Momentele sunt într-adevăr foarte grele, mai ales că de vreo 2 săptămâni nopţile sunt foarte agitate. Înainte cădeam ca un bolovan şi dormeam, dar de peste 2 săptămâni am somnul agitat, am coşmaruri, visez şi mâncare în diferite situaţii. Dar gândul de a renunţa nu m-a marcat încă, numai că din punct de vedere moral am avut stări de disperare când vedeam că se amână de pe o săptămână pe alta procedurile referitoare la legi. Acest lucru, mie mi-a afectat optimismul, mi-a afectat moralul, dar nu am capotat. Pot să spun că astăzi, probabil că în urma satisfacţiei de ieri că s-au votat legile am un moral foarte puternic şi chiar starea de tensiune pe care am avut-o şi ieri a dispărut. Astăzi mă simt foarte bine. Să vedem ce este în zilele următoare.

Reporterul: Înseamnă că nu aveţi de gând să renunţaţi la grevă?

Marian Firimiţă: Nu renunţ până când nu se votează şi modificările la legea 341. Toate legile sunt foarte importante. Unii interpretează această lege din punct de vedere material, însă aici sunt reparaţii morale legate şi de legea lustraţiei sau de imprescriptibilitatea crimelor comunismului. Aici s-a pus problema îndepărtării unor persoane care nu aveau ce căuta în această categorie a revoluţionarilor, care s-au strecurat ajutaţi de alţii care aveau tot interesul. Odată cu modificarea legii, aceştia vor fi daţi de o parte şi în felul acesta legea recunoştinţei nu ne va afecta din punct de vedere moral şi nu-şi vor bate unii joc de noi, aşa cum au făcut încă de anul trecut spundu-se fel de fel de lucruri murdare despre revoluţie şi despre cei care au reuşit să scape cu viaţă, ca şi cum ar fi vina noastră că nu am murit atunci.

Reporterul: Cred că au fost persoane alături de dv. care sunt conştienţi că v-aţi expus la revoluţie. Nu am auzit să fie o opinie astfel de opinie generală.

Marian Firimiţă : Dacă ar fi fost o opinie generală cred că nici n-aş fi intrat în greva foamei, deoarece mi s-ar fi părut inutilă. Eu sunt convins că sunt oameni care apreciază eforturile acelei mase de oameni care s-au sacrificat şi sunt respectaţi oamenii şi idealurile lor şi aceste dorinţe ale noastre de a contribui în continuare la democratizarea ţării şi la rezolvarea unor probleme care au rămas nerezolvate: aflarea adevărului şi pedepsirea vinovaţilor, lustraţia şi recunoştinţa faţă de eforturile pe care le-au făcut oamenii. Noi nu ne-am dus să cerşim să se facă aşa ceva, ci societatea prin oamenii politici au gândit că acest eveniment nu trebuie batjocorit . România a avut foarte multe momente importante în istoria ei care au fost foarte bine mediatizate dar şi onorate şi ar trebui ca şi revoluţia să ocupe locul cuvenit în istrorie ca un eveniment recunoscut, semnificativ .

Reporter: Când aţi văzut că îi este rău dlui Mărieş aţi încercat să-l determinaţi să renunţe la grevă?

Marian Firimiţă: Da. Am încercat şi noi cei 3 care suntem în greva foamei, precum şi cei care au fost în grevă o perioadă mai mică de timp. Dar nu am reuşit. Are o dârzenie care ne dă şi nouă putere să mergem mai departe, dar din punctul meu de vedere, dacă eu aş insista să-l determin să renunţe, ar însemna că eu îl demoralizez şi dovedesc că nu am tărie de caracter şi degeaba am intrat în acest grup de solidaritate.

Reporterul: Dar am înţeles că au fost persoane care au apelat la asociaţie pentru a-i transmite lui Mărieş că este mai preţios cât este în viaţă.

Marian Firimiţă: S-au făcut asemenea demersuri, subliniind că el este preţios în viaţă şi nu în nefiinţă dar are dârzenie şi Dumnezeu o să-l ţină şi el ne ţine pe noi. Nu vreau sa mă consider că o umbră a lui Mărieş, ci să fim un zid în jurul lui care îl înconjoară şi care nu-l lasă să cadă.

În ceea ce mă priveşte vreau să adaug că sunt membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din Bucureşti.

Reporterul: Domnule Eugeniu Savin, puteţi să ne spuneţi şi dv. ce v-a motivat să intraţi în greva foamei?

Eugeniu Savin: Motivele enumerate de colegul meu sunt şi ale mele numai că eu am intrat cu 3 zile mai târziu. Am fost conştient că este nevoie de solidaritate, este nevoie de o forţă de unire. Cauza este mult prea mare pentru ca să trecem în derizoriu, să nu ne pese. Mai ales că la revoluţie au murit oameni lângă noi. Au avut dorinţă, speranţă şi cei care au murit îşi doreau o viaţă mai bună, ceea ce nu s-a întâmplat, pentru ca la putere a venit eşalonul 2 al comuniştilor şi şi-au împărţit posturile şi serviciile. Timp de 22 de ani au pus ţara în lacrimi şi durere, faţă de România pe care o visam noi. Pentru faptul că nu s-a făcut tot ce trebuia atunci, nu s-au căutat persoane curate care să conducă ţara, nouă ne-au rămas aceste problemele care s-au votat în parlament, pe care le susţinem de zeci de ani. Unii am fost în Piaţa Univeristăţii, unii am fost în protestul care a durat 45 de zile, un protest care a dat ocolul lumii.

Reporterul: Ne puteţi spune dacă aţi avut stări deosebite de când sunteţi în grevă?

Eugeniu Savin: Nu este deloc uşor când faci greva foamei. Numai dacă nu mănânci pâine 2 luni şi nu este uşor. Această grevă a foamei este un chin. Nu mai am forţă, putere şi resursele pe care le-am avut, pentru că am slăbit peste 25 de kg.

Reporterul: Dar totuşi cum aţi reuşit să treceţi peste aceste momente grele?

Eugeniu Savin: Încerc să fiu optimist. Deoarece am gastrită şi ulcer cicatrizat, beau ceaiuri de plante medicinale. În decursul unei zilei beau mai multe porţii de ceaiuri, folosesc zeama de lămâie ca să mă vitaminizez şi o dată pe zi fac un suc de citrice proaspete. Trebuie să am grijă de organism.

Când îţi propui o ţintă şi eşti conştient că este o cauză dreaptă şi trebuie făcut un sacrificiu, atunci aceasta îţi dă putere.Când este voinţă se poate rezista. Mai avem de suportat aproape o săptămână şi mai rezist .

Reporterul: Doriţi să mai mai scoateţi ceva în evidenţă?

Eugeniu Savin: Nu pot renunţa atâta timp cât cauza nu este rezolvată integral şi este încălcată legea recunoştinţei. Recunoştinţa nu este ceva tranzitoriu şi nu are termen de prescriere. Te îndârjeşte şi îţi dă repulsie să trăieşti o realitate atât de crudă. Mulţi revoluţionari nu mai sunt şi alţii sunt răniţi şi chinuiţi în viaţă, pe când alţii profită. Chiar în rândul presei sunt profitori şi când este vorba de revoluţionari, îi desconsideră şi dacă n-ar fi căzut regimul, mulţi ziarişti ar fi fost redactori într-un ziar. Dar ei trec cu uşurinţă pentru că avuţia pe care au dobândit-o în atâţia ani i-a făcut să uite.

Ne-am dorit să putem munci, să avem o adevărată economie de piaţă, să vedem o adevărată democraţie, nu dată cu porţia cum a oferit-o Ion Iliescu şi grupul care l-au precedat. Se vede şi azi , Victor Ponta care se dă un mare salvator al României şi lângă el este criminalul Iliescu şi jefuitorul Nastase şi este o continuare a răului şi ei promit că vor face mari realizări în favoarea poporului. Ei vor veni să-i protejeze să nu facă închisoare. Se vede că urmează sfaturile lui Iliescu şi Nastase.

Când am văzut legea lustraţiei votată, chiar dacă este ciuntită, întârziată, mi-am reamintit că dl Coposu şi-a dorit această lege a lustraţiei şi de asemenea Ticu Dumitrescu, care a avut mai multe proiecte dar au fost blocate. Dacă legea ar fi fost aprobată în 90 ar fi avut un efect mai mare şi nu s-ar fi strecurat la conducerea ţării atâţia tâlhari, securişti şi comunişti şi soarta României ar fi fost alta. Acum avem satisfacţia că măcar ca titulatură a trecut acesta lege a lustraţiei .

Reporterul: Vă mulţumim tuturor pentru timpul acordat şi vă dorim ca procedurile legate de finalitatea celor 3 legi să dureze cât mai puţin.