Liderii PSD consideră Legea lustraţiei inutilă şi imposibil de aplicat

Preşedintele PSD, Victor Ponta. (www.victorponta.ro)
Epoch Times România
29.02.2012

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat miercuri că Legea lustraţiei este "perfect inutilă" şi a calificat-o drept o gogomănie pentru că de fapt nu priveşte pe nimeni din cei care doresc să candideze.

"Legea lustraţiei este inutilă şi nu are niciun fel de aplicabilitate. Cei de la PDL doar s-au făcut de râs", a spus Ponta, referindu-se la Mihai-Răzvan Ungureanu, Teodor Meleşcanu sau Emil Boc, despre care spune că "PDL i-a scos din lege". "Legea mai este o gogomănie pentru că de fapt nu priveşte pe nimeni dintre cei care vor să candideze şi o să candideze în viitor şi nici pe miniştrii care vor fi în viitorul guvern, pentru că USL nu va avea miniştri de 90 de ani", a explicat liderul PSD.

Şi pentru preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, legea este inutilă şi nu se poate aplica.

"În felul acesta vom fi siguri că dl. Ion Iliescu, în următorii cinci ani, nu va fi desemnat secret de stat", a spus ironic Adrian Năstase.

În opinia fostului premier, atunci când o lege se adoptă obiectivul este ca aceasta să protejeze o anumită valoare sau să dea un anumit mesaj, ceea ce nu este cazul Legii lustraţiei pe care a calificat-o ca fiind "un text bricolat fără nicio aplicaţie".

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a reiterat, miercuri, că Legea lustraţiei este aberantă, inutilă şi discriminatorie în condiţiile în care aceasta este adoptată la 22 de ani de la Revoluţie.

"Sunt principii antidemocratice care se găsesc doar în state totalitare. (...) Numai în regimuri totalitare se găsesc asemenea legi, este o ruşine pentru România democratică", a afirmat Ion Iliescu.

Proiectul Legii lustraţiei, care are în vedere interzicerea unor drepturi pentru cei care au făcut parte din aparatul de partid în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a primit marţi votul final al Camerei Deputaţilor - for decizional în acest caz.

Proiectul de modificare a legii a fost adoptat cu 167 de voturi pentru, patru abţineri şi niciun vot împotrivă.

Propunerile de amendare, însuşite de Comisia juridică din Camera Deputaţilor, au fost făcute de Societatea Timişoara şi Asociaţia 21 Decembrie.

Potrivit proiectului de lege, printre categoriile de persoane considerate că au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist din perioada martie 1945 - decembrie 1989 sunt activiştii de partid, directorii de publicaţii şi edituri, precum şi procurorii cu funcţii. Acestora, potrivit Legii lustraţiei, ar urma să li se interzică pentru o perioadă de cinci ani dreptul de a candida şi a deţine funcţii publice.

Deputaţii au acceptat două amendamente. Astfel, cei care au făcut parte din fostul UTC nu vor fi lustrabili. Al doilea amendament este ca un fost procuror comunist care a făcut poliţie politică să nu mai facă parte din actuala viaţă politică şi să ocupe funcţii publice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor