Senatoare PSD: Domnule Neamţu, sunteţi un bădăran misogin. Volumele de cărţi citite nu acoperă gândirea de grotă

Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a avut o ieşire deosebit de dură, pe Facebook, la adresa deputatului AUR Mihail Neamţu, preşedintele Comisiei de Cultură, care a publicat o fotografie trucată grosolan cu Oana Ţoiu, altfel încât să pară că noua ministră de Externe are strabism.
Mihail Neamţu a sugerat astfel că Oana Ţoiu nu este "potrivită" pentru a ocupa funcţia de la Externe din cauză că nu ar avea "carismă". Ulterior şi-a şters postarea. Detalii aici.
Reacţia dură a Victoriei Stoiciu
"Aceasta este poza unui misogin ordinar. Nemodificată. A ieşit Mihail Neamţu la rampă azi. Dar în loc să-şi ceară scuze pentru atacul josnic la adresa doamnei Oana Ţoiu, vine cu tot felul de vorbe sofisticate, menite să-i justifice mârşăvia. Domnule Neamţu, prestidigitaţiile cu cuvinte preţioase nu pot ascunde ceea ce sunteţi de fapt: un bădăran misogin. Exact aşa.
Pentru că doar un bădăran misogin se ia de o femeie pentru că e femeie. Pentru felul în care arată. Pentru că în mintea unui misogin singurul lucru relevant despre o femeie este aspectul fizic. Aţi manipulat imaginea unei femei pentru a o transforma într-o ţintă de ridicol.
Nu vă mai daţi aere de intelectual. Volumele de cărţi citite nu reuşesc să acopere gândirea de grotă. Ne-ar fi plăcut să auzim un simplu 'îmi pare rău'. Dar pe lângă misoginism, se pare ca mai suferiţi şi de lipsa de caracter", a transmis Victoria Stoiciu.
Reamintim că deputatul AUR Mihail Neamţu nu doar că a refuzat să-şi ceară scuze pentru derapajul la adresa Oanei Ţoiu, dar s-a şi victimizat, el pretinzându-se victimă a cenzurii. Mai mult, el valorifică ocazia pentru a lansa un atac la adresa lui Volodimir Zelenski. Detalii aici.