Mihail Neamţu, derapaj grosolan la adresa noului ministru de Externe. A şters ulterior postarea

Deputatul AUR Mihail Neamţu a ţinut, luni, să se remarce printr-un derapaj grosolan la adresa noului ministru de Externe, Oana Ţoiu. Mai exact, el a publicat pe reţelele sociale o fotografie modificată digital a Oanei Ţoiu. Imaginea, trucată grosolan cu ajutorul IA, o înfăţişează pe Ţoiu cu trăsături deformate – strabism accentuat, un contur facial alterat şi modificări vizibile ale nasului – cu scopul de a sugera că nu ar avea carismă, motiv pentru care nu ar fi „potrivită” pentru această funcţie.

"Privesc atent această fotografie şi înţeleg un adevăr esoteric, demult uitat de lumea profană: poţi să nu ai studii, experienţă şi calificări profesionale dacă ai fost înzestrat cu un har special. I se spune 'carismă'", a fost textul "ironic".
Postarea a fost ulterior ştearsă, dar a fost salvată şi redistribuită de mai mulţi utilizatori din mediul online.
Acesta nu este primul derapaj al parlamentarului AUR. Neamţu a reuşit să scandalizeze opinia publică după ce a folosit un limbaj jignitor la adresa celor care l-au acuzat că ar fi primit bani de la Bogdan Peşchir, sugerând că ar avea legături cu Rusia.
„Bă, Bogdan ăsta, băiatul ăsta, Bogdan PR, a dat din buzunarul lui. Mă, când aţi dat voi ceva, mă, nenorociţilor? Mă, eu sunt putinist? Eu sunt moscovit fiindcă un IT-ist din Braşov mi-a dat 500 de euro? Mă nenorociţilor, mă! Mă javrelor! Până când veţi continua cu această calomnie? Nesimţiţilor”, afirma Neamţu la acel moment.