„Şeful statului” nu înseamnă „şeful guvernului”
Până acum era clar pentru toată lumea- oricine citea „şeful statului” citea „preşedintele ţării.” Ca reprezentant al statului, cine altcineva ar fi îndreptăţit la titulatura de „şef” al statului?
Deodată aceste lucruri nu mai sunt clare pentru toată lumea. E suficient să se strecoare confuzia ca să apară îndoiala. Astfel se ţes intrigile. Titus Corlăţean, de exemplu, a decis acest argument în premieră, cum că preşedintele doar reprezintă statul dar nu este şeful statului.
Cât de meschin poate fi să re-interpretezi evidenţa în funcţie de interese de moment, când în toate limbile şi în toate ţările este unanim acceptat acelaşi lucru: persoana cu cea mai înaltă funcţie în stat este şeful statului. Evident, există state în care acesta funcţie e deţinută de premier, cancelar sau şeful armatei. Nu e cazul la noi.
Şi totuşi, şeful guvernului, deşi aflat într-un scandal legat de autoritatea sa intelectuală (au fost găsite mai multe greşeli în teza de doctorat plagiată a premierului), ar dori să treacă nu numai peste logica Constituţiei ci şi peste cea a cuvintelor din dicţionar, în disperarea sa de a-şi atribui roluri peste puterea sa de premier.
Guvernul nu îşi propune altceva decât subminarea puterii şefului statului atunci când modifică lista cu persoanele desemnate de preşedinţie să participe la Consiliul European din 28-29 iunie, când în locul numelui preşedintelui este trecut cel al premierului.
Cât de permise sunt, în logica bunului-simţ, astfel de intervenţii de răstălmăcire a termenilor consacraţi – „preşedinte”, „şef al statului”- când faci parte dintr-un guvern care confundă Consiliul European cu Comisia Europeană, şi trimite lista delegaţiei României pentru reuniunea Consiliului European la Comisia Europeană?
Şi pentru ca ridicolul să fie şi mai mare, guvernul USL au expediat-o apoi la mai multe adrese pentru a se asigura că lista va ajunge până la urmă unde trebuie. Ca să fie siguri că ne facem de ruşine în faţa tuturor comisiilor europene dar şi a tuturor statelor membre UE.
Dar nu imaginea României în faţa lumii pare să preocupe guvernul. Ponta nu are nicio clipire de genul asta. Când a început scandalul plagiatului a răspuns plat că renunţă la titlul de doctor. Implicaţia fiind că va renunţa să se şi apere pentru această titulatură dacă asta îi poate salva funcţia. Nu-l interesează nici măcar propria imaginea patată în lume atâta timp cât poate veni oricând cu nonşalanţă în faţa camerelor şi microfoanelor presei să se auto-numească, să stabilească atribuţiile preşedintelui şi să lanseze şantaje cu suspendarea acestuia.
„Tot merg la Consiliul European”. Aşa, în ciuda „domnului preşedinte Băsescu.”
Agenda discuţiilor de la Consiliul European din 28-29 iunie este iarăşi obiect de controversă.
La întâlnirea cu ambasadorii statelor europene Mircea Geoană declara că la Consiliul European se vor discuta doar probleme legate de buget şi finanţe, implicaţia fiind că discuţiile de acolo sunt de competenţa premierului, nu de cea a preşedintelui.
De fapt, la Consiliul European se vor discuta probleme de politică externă. Politicile europene, indiferent de conţinutul lor (fie că e vorba de buget sau finanţe), se adoptă între negocierile dintre state. Pentru a elimina orice confuzie, surse europene au precizat că ceea ce România şi celelalte state membre ale UE merg să promoveze la Consiliu este un mandat de politică externă, chiar şi când este vorba de politicile economice.
Rezolvarea dilemei create artificial de USL pe tema participării la Consiliul European este cât se poate de clară. Tot clar este şi faptul că ceea ce premierul Ponta ar vrea să promoveze este doar validarea propriei persoane, altfel nu ar fi făcut atâta caz pe o temă simplă. În faţa oricăror derogări de la decenţă, tupeul premierului e tulburător. Faţă în faţă cu acuzaţia de plagiat a exclamat uluitor: „Tot merg la Consiliul European”. Aşa, în ciuda „domnului preşedinte Băsescu.”
Dar bilele negre se adună şi domnul premier nu ar trebui să se bazeze pe lipsa de reacţie civică şi lipsa de revoltă în faţa asaltării bunului simţ. Mizele şi standardele sunt altele decât cele din timpul guvernului Năstase, sforile Istoriei se trag din altă parte şi se pare că timpul nu va mai avea răbdarea din anii 2000.
