Şeful INSCOP, după ce Simion a cerut anularea alegerilor: Face exclusiv jocul propagandei ruse

George Simion (captura video)
Andrei Pricopie
21.05.2025

Directorul institutului de sondare INSCOP, Remus Ştefureac, a criticat demersul fostului prezidenţiabil George Simion de a contesta rezultatul alegerilor din turul doi, în care a pierdut în faţa lui Nicuşor Dan la o diferenţă de peste 800.000 de voturi.

"Cu una dintre cele mai mai prezente din ultimii 30 de ani şi o diferenţă de aproape 1 milion de voturi în favoarea câştigătorului, rezultatul alegerilor prezidenţiale din România este un semnal puternic de legitimitate democratică", a declarat Remus Ştefureac.

Potrivit sociologului, este exact, dar exact povestea alegerii preşedintelui Donald Trump în SUA cu una dintre cele mai mari prezenţe la vot, o victorie masivă în Colegiul Electoral şi un vot popular confirmat în favoarea sa.

"A contesta o asemenea evidenţă în România demonstrează o atitudine anti-democratică, anti-patriotică, una care face exclusiv jocul propagandei ruse. Este ca şi cum te-ai îndoi de victoria lui Donald Trump, ceea ce este cu adevărat o inepţie", a precizat Remus Ştefureac.

Reamintim că George Simon a lansat acuzaţii halucinante într-o declaraţie online, el afirmând că alegerile au fost fraudate de actori statali precum Franţa şi R. Moldova, şi nestatali, care au influenţat algoritmii, "motiv" pentru care va cere CCR să anuleze alegerile. Totodată, Simion a acuzat că presa care l-a susţinut pe Nicuşor Dan e cumpărată, că jurnaliştii nu mai sunt jurnalişti, şi le-a cerut cetăţenilor să se ralieze şi ei demersului său la CCR. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor