Lider REPER, soluţie explozivă: Bolojan ar trebui să o joace ca Reagan la greva controlorilor de trafic aerian

Ilie Bolojan
Andrei Pricopie
01.07.2025

Preşedintele REPER Bucureşti, Cătălin Teniţă, i-a propus o soluţie explozivă premierului Ilie Bolojan după ce bugetarii-protestatari au ameninţat, prin vocea unui lider sindical, că "vor bloca România".

"Dacă cei de la ANAF / Finanţe şantajează şi nu mai vor să opereze plăţile salariilor şi pensiilor, poate că Bolojan ar trebui să o joace ca Reagan la greva controlorilor de trafic aerian. Acolo au fost înlocuiţi cu controlorii de trafic militari şi daţi afară în masă, toţi cei care au afectat siguranţa zborurilor.

Sunt convins că s-ar găsi 1000 de contabili de la privat care să facă operaţiunile cu un training de maxim 4-5 ore, că sigur nu e tocmai rocket science (altfel cereau şi 'spor de rachetă').

Şi poate că astfel s-ar dovedi practic că cei 20.000 de angajaţi actuali pot fi înlocuiţi de 2-3000", a afirmat Cătălin Teniţă.

Ameninţarea liderului sindical Sed Lex

"Putem să ieşim zi de zi sau putem, dacă nu ne ascultă nimeni, să blocăm activitatea şi, atunci, toată România va fi blocată. Nu vor fi bani de pensii, nu vor fi bani să zboare avioanele, nu vor fi bani să plătim salarii. În fiecare zi creşte numărul celor care protestează. Dacă ieri am avut în stradă în jur de 5.000, astăzi avem în stradă, în faţa instituţiilor, în jur de 8.000 de oameni. Până la 20.000 de oameni mai avem.

Eventual, nu vom veni o zi la muncă, în ziua în care se dau salarii, pensii. Nu o să venim, deloc, niciunul. Închidem instituţia şi ne ducem acasă. Până ajungi la preşedinte şi la premier sunt o mie de indivizi care îşi dau cu părerea despre o hârtie. Vom continua protestele atât timp cât este necesar, până ne ascultă cineva şi încearcă să rezolve problemele majore", a declarat preşedintele Sed Lex, Vasile Marica, potrivit Antena 3CNN.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor