Şeful Expert Forum anticipează "reactivarea bursierilor lui Plahotniuc de la Bucureşti" care n-au înghiţit-o niciodată pe Maia Sandu

Referendumul din Republica Moldova va trece, la mustaţă, şi va produce consecinţe juridice, ceea ce e infinit mai bine decât dacă nu trecea. Nişte mii de voturi fac diferenţa, a atras atenţia preşedintele Expert Forum, Sorin Ioniţă.
"În acelaşi timp rămâne un semi-eşec politic al cărui dozaj de cauze (amestec extern în alegeri, erodarea naturală a guvernării, erori de parcurs ale PAS) trebuie analizat de moldovenii înşişi.
Un efect prost va fi din păcate reactivarea bursierilor lui Plahotniuc de la Bucureşti, de prin partide, instituţii, servicii şi mass media româneşti, care n-au înghiţit niciodată genul de politică făcut de Maia Sandu, fără plecăciuni la Cotroceni şi prin păduri.
Ei îi vor scoate iar la înaintare pe băieţii lor de casă tranzacţionali de la Chişinău care, atunci când au mers în alegeri, au luat între 0.01 şi 0.1% voturi de la popor. Asta va fi noua 'alianţă pro-UE' împinsă de la Bucureşti perioada următoare, soluţia miracol pentru a combate şi pe mai departe amestecul agresiv al Rusiei în Moldova", a declarat Sorin Ioniţă.