Sebastian Ghiţă a demisionat din PSD după scandalul cu "lepădarea" de Ion Iliescu şi de comunism
alte articole
Deputatul PSD Sebastian Ghiţă a anunţat, vineri, într-o intervenţie pentru B1 Tv, că a demisionat din formaţiunea social-democrată, ca urmare a unei discuţii purtate cu premierul Victor Ponta. Decizia lui Ghiţă, un prieten declarat al premierului, survine a doua zi după ce i-a cerut preşedintelui onorific al PSD, Ion Iliescu, să se retragă pe motiv că este un reprezentant al comunismului, iar acest lucru afectează partidul.
"Ponta trebuie să reformeze acest partid şi să îi convingă pe unii din acei oameni de faptul că este o problemă. Azi Victor Ponta m-a chemat în biroul lui şi am discutat. Mi-a spus nemulţumirile legate de mine, gândurile pe care le împărtăşim în comun şi i-am spus simplu şi clar că voi demisiona din PSD. Victor Ponta mi-a cerut această demisie şi i-am înţeles argumentele", a precizat Sebastian Ghiţă.
"Nu cred că în partide trebuie să fie doar oameni care nu cred în nişte valori şi în ceea ce spun. Nu pot să stau să fiu reprezentat de Ion Iliescu. Nu se poate sa îl văd în prezidiu, în fruntea noastră, pe Ion Iliescu. Un om de 87 ani care nu se luptă decât pentru orgoliul lui, e un om pe ale cărui valori să le împărtăşesc? Răspunsul meu e nu. Nu vreau să mai am de-a face cu PSD până ce aceşti domni nu vor dispărea", a continuat acesta.
Potrivit Mediafax, Ghiţă a declarat că premierul a recunoscut că declaraţiile pe care le-a dat sunt corecte, dar că nu poate să aibă iniţiative personale nediscutate cu colegii de partid.
Cu puţin timp înainte de demisia lui Ghiţă, Victor Ponta declara, într-un interviu pentru DC News, că nu este de acord cu declaraţiile referitoare la Ion Iliescu, adăugând totodată că sunt mulţi membri PSD care cred acum că Ghiţă ar trebui să plece din partid.
Întrebat dacă îl va exclude pe Ion Iliescu din partid, Ponta a replicat: "Nu, nu, staţi un pic. Nu asta este soluţia şi nu se pune problema aşa. A greşit! Cred că Sebastian Ghiţă trebuie să înţeleagă că o organizaţie merge după anumite reguli, nu doar după regula singulară a lupului singuratic. Inclusiv în ceea ce îl priveşte pe el, sunt foarte mulţi colegi care spun că, domnule, poate trebuie să ne despărţim de Sebi Ghiţă. Poate că, dacă nu înţelege ce înseamnă proiectul nostru, îi spunem: «Mulţumim». E colegul nostru, a fost alături de noi, dar, de asemenea, ne despărţim. Dacă se integrează într-o echipă - da, e promiţător, dacă de fiecare dată o ia înaintea plutonului, la un moment dat va pierde echipa."
"E un conflict politic între mine şi Sebi Ghiţă! Suntem prieteni, dar nu sunt de acord cu lucrurile sau modul în care el face anumite lucruri pe scena politică. I-am spus şi ştie. (...) Mai e un lucru pe care el îl ştie şi îl ştiu şi eu, faptul că orice spune Sebi Ghiţă se consideră că am spus eu. Eu nu am ştiut ce spune aseară la RTV, dar nu mă apuc acum să spun că mă dezic, mă delimitez. Pur si simplu, relaţia personală este relaţie personală, proiectul politic este însă altceva", a mai adăugat Ponta.
Deputatul PSD Sebastian Ghiţă i-a cerut joi lui Ion Iliescu, fost membru al PCR, să se retragă pentru că nu mai poate fi asociat cu Victor Ponta pe motiv că tinerii au început să-l acuze pe acesta din urmă de comunism. Anul 2014 este, în viziunea lui Ghiţă, anul în care PSD trebuie să le arate oamenilor că s-a rupt de trecutul comunist.
"Într-un fel, tinerii au dreptate: cât timp Ion Iliescu se aşează la fiecare şedinţă lângă preşedintele PSD, avem o problemă. Nu una personală, una de percepţie. Că noi, cei tineri din PSD, suntem la fel ca Ion Iliescu şi generaţia sa. Ion Iliescu are venerabila vârstă de 84 de ani. Victor Ponta are 42 de ani. Cred că e momentul ca Ion Iliescu să se retragă. Trebuie să înţeleagă acest om că nu e nicio chestiune personală şi că nu e o chestiune pe care într-un fel sau altul i-o imputăm, ci că nu mai poate fi un simbol al nostru. Nu mai poate fi un simbol al PSD", a declarat joi Sebastian Ghiţă.
Totodată, deputatul PSD a mai cerut ca toţi cei care sunt certaţi cu legea să se retragă din partid, enumerându-i pe Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Adrian Duicu, Tudor Pendiuc, Mocanu, Hrebenciuc.
PSD pare să se afle la un moment de răscruce, în care şi-a pierdut total identitatea. Acuzaţiile de afiliere la comunism, susţinute de prezenţa lui Ion Iliescu, dar şi de tricourile cu Che Guevarra ale lui Victor Ponta, însoţite de laudele sale la adresa Partidului Comunist Chinez - îl face să piardă electoratul tânăr. Pe de altă parte acuzaţiile de corupţie aduse liderilor mai tineri, comportamentul oligarhic al unora dintre liderii proaspăt ajunşi în Partid, îl definesc fundamental ca un partid de potentaţi care nu are prea multe legături cu poporul, aşa cum s-ar cere unui partid de stânga.