Se va schimba personalitatea ta după ce ai primit un transplant de organe?
Atunci când primiţi un transplant de organe, este posibil să primiţi mai mult decât un ficat, un rinichi sau o inimă nouă.
Unii primitori par să dobândească noi personalităţi, gânduri şi comportamente aparţinând donatorilor lor, potrivit unor noi cercetări de la Şcoala de Medicină a Universităţii din Colorado.
Studiul explorează modul în care transplanturile de organe care salvează vieţi pot duce, în unele cazuri, la schimbări profunde de personalitate şi la ceea ce par a fi transferuri de amintiri de la donatorul decedat la primitorul în viaţă.
Citiți și "Era în viaţă": Un chirurg chinez povesteşte cum au fost extrase organe într-o dubă
Modificările fizice şi de personalitate sunt frecvente: Studiu
Studiul transversal, publicat în revista Transplantology, o revistă cu acces deschis, şi revizuit de colegi, s-a concentrat pe compararea schimbărilor de personalitate la beneficiarii de transplant de inimă şi la cei care au primit alte organe. Acesta a implicat un sondaj online la care au participat 47 de persoane, inclusiv 23 de primitori de inimă şi 24 de primitori de alte organe.
Aproape 90% dintre toţi beneficiarii de transplant au experimentat schimbări de personalitate după operaţie, fără diferenţe semnificative între cele două grupuri. Cu toate acestea, a existat o distincţie semnificativă din punct de vedere statistic în ceea ce priveşte atributele fizice între primitorii de inimă şi cei de alte organe.
Deşi au existat variaţii în ceea ce priveşte tipurile de schimbări de personalitate, dimensiunile eşantioanelor au fost prea mici pentru a stabili o semnificaţie statistică. În general, studiul sugerează că schimbările de personalitate pot apărea după orice transplant de organe, nu doar după transplanturi de inimă. În afară de atributele fizice, schimbările de personalitate raportate au fost similare între cele două grupuri.
Viaţă donată, psihic donat
Lucrarea discută diverse schimbări de personalitate, cum ar fi modificări ale preferinţelor pentru mâncare, muzică, artă, activităţi de petrecere a timpului liber şi cariere. De asemenea, cercetătorii au constatat că unele persoane au experimentat amintiri noi, o adaptabilitate socială crescută, abilităţi cognitive îmbunătăţite şi treziri spirituale sau religioase.
În timp ce aceste modificări au fost adesea considerate neutre sau pozitive, au apărut şi rapoarte despre schimbări dureroase, cum ar fi delirul, depresia, anxietatea, psihoza şi disfuncţii sexuale. Numeroşi beneficiari au împărtăşit "amintiri" fără legătură cu experienţele lor personale.
Aceste amintiri implicau adesea percepţii senzoriale legate, fără să ştie, de donatorul lor de organe. De exemplu, lucrarea menţionează un profesor universitar în vârstă de 56 de ani care a primit o inimă de la un ofiţer de poliţie în vârstă de 34 de ani ucis de un glonţ în faţă. După transplant, primitorul a descris o experienţă ciudată: "La câteva săptămâni după ce am primit inima, am început să am vise. Vedeam o străfulgerare de lumină chiar în faţa mea şi faţa mea devenea foarte, foarte fierbinte. Chiar mă arde".
Citiți și Cel mai întunecat secret al Chinei
Ce se întâmplă mai exact?
Au fost propuse numeroase teorii pentru a explica schimbările de personalitate observate la beneficiarii de transplant de organe. Aceste teorii pot fi clasificate în trei categorii principale: psihologice, biochimice şi electrice/energetice.
Psihologice
Teoriile psihologice sugerează că trăsăturile de personalitate ale primitorilor de organe pot influenţa rezultatele transplantului. Unii cred că fanteziile despre donator şi organul de la acesta pot duce la schimbări de personalitate.
În plus, primitorii pot folosi mecanisme de apărare pentru a face faţă stresului procesului de transplant, ceea ce duce la schimbări de personalitate.
Mai mult, gândirea magică, credinţa că anumite cuvinte, gânduri, emoţii sau ritualuri pot avea un impact asupra unei lumi exterioare şi gândirea analogică au fost propuse ca potenţiale explicaţii. Gândirea analogică presupune credinţa că indivizii devin o combinaţie între propriul corp şi organul donatorului, similar unei substanţe combinate care prezintă caracteristicile tuturor componentelor sale.
Biochimice
Au fost avansate mai multe ipoteze biochimice. O teorie propune că amintirile şi trăsăturile de personalitate ale donatorului pot fi stocate în organul transplantat şi transferate la primitor.
De exemplu, engramele (codificări ipotetice ale ţesutului nervos care stau la baza memoriei) formate în creierul donatorului ar putea fi transmise la creierul primitorului prin intermediul exosomilor (structuri mici, asemănătoare unor saci, care conţin proteine celulare, ADN şi ARN).
"Nimeni nu ştie sigur" de ce se întâmplă acest lucru, a declarat pentru The Epoch Times Dr. Mitchell Liester, psihiatru şi coautor al studiului. Cu toate acestea, sistemul nervos cardiac ar putea fi un candidat principal, a precizat el.
Există două sisteme nervoase cardiace: cel intracardiac, care constă în nervii din interiorul inimii, şi cel extracardiac, ce cuprinde nervii care conectează inima cu alte părţi ale corpului. Sistemul nervos intracardiac conţine aceiaşi neurotransmiţători şi conexiuni sinaptice între celulele nervoase despre care se crede că sunt cruciale pentru formarea memoriei în creier.
"Aşadar, pare logic că aceste celule nervoase şi sinapse din inimă ar putea stoca amintiri la fel ca cele din creier. Dar aceasta este doar o ipoteză în acest moment", a declarat Dr. Liester.
Citiți și Dorinţa de a fi Dumnezeu
Energetice
O altă ipoteză sugerează că schimbările în câmpul electromagnetic al primitorului ar putea juca un rol, informaţiile despre personalitatea donatorului putând fi stocate în câmpul electromagnetic al inimii lor şi transferate în timpul operaţiei, ceea ce ar duce la schimbări de personalitate la primitor.
Deşi această teorie poate părea exagerată, este important de reţinut că organismul uman este o entitate electrică compusă din particule încărcate şi puternic influenţată de principiile electromagnetismului.
Dr. Liester a subliniat că încă nu ştim exact de ce apar schimbările de personalitate ale receptorilor de organe. Ceea ce ştim, însă, este că uneori se produc schimbări, iar uneori acestea sunt profunde.
