Noi reguli pentru introducerea câinilor în SUA. Ce trebuie să ştiţi pentru a îndeplini cerinţele

Imagine ilustrativă de un câine (Image by freepik)
Mioara Stoica
17.05.2024

Potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (CDC), începând cu 1 august 2024, caninii vor putea intra în SUA numai dacă îndeplinesc anumite cerinţe menite să prevină introducerea rabiei, o boală care a fost eradicată în SUA în 2007.

Câinii aduşi în Statele Unite din străinătate trebuie să respecte noile reguli care să prevină intrarea rabiei în această ţară, conform ghidului actualizat al Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, publicat miercuri, 8 mai.

"Începând cu 1 august 2024, toţi câinii care intră în Statele Unite trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- Să pară sănătoşi la sosire.

- Să fie în vârstă de cel puţin şase luni [suficient de mari pentru a fi vaccinaţi împotriva rabiei].

- Să aibă microcipuri.

- Să fie însoţiţi de o chitanţă de trimitere online a formularului de import de câini al CDC", a precizat agenţia, într-un comunicat.

Microcipul, implantat sub piele, ar purta un cod care le-ar permite inspectorilor să ştie dacă câinele a fost vaccinat împotriva rabiei.

Există un motiv cheie în spatele acestor reguli mai stricte: "Varianta virusului rabic purtat de câini (rabia canină) a dispărut în Statele Unite în 2007, iar CDC doreşte să prevină revenirea rabiei canine în Statele Unite", a explicat agenţia.

Din 2015, au fost depistaţi patru câini cu rabie care au intrat în SUA din străinătate. Proprietarii câinilor aduşi dintr-o ţară străină, inclusiv cei care se întorc în SUA, trebuie să demonstreze că sunt la zi cu vaccinarea împotriva bolii, a precizat CDC.

Pot fi aplicate cerinţe suplimentare de intrare (de exemplu, teste de sânge de la laboratoare aprobate de CDC), în funcţie de cazul în care câinele a fost sau nu vaccinat împotriva rabiei în timp ce se afla în SUA şi în ce ţări a fost în ultimele şase luni.

Aceste reguli se aplică animalelor de companie aduse în ţară de către proprietarii lor din SUA, precum şi crescătorilor şi organizaţiilor de salvare.

Ghidul actualizat al CDC provine dintr-un ordin din perioada pandemiei care a suspendat importul tuturor câinilor din peste 100 de ţări în care rabia este o problemă.

"Această suspendare va expira atunci când regulamentul actualizat va intra în vigoare la 1 august 2024, a precizat CDC. Agenţia a adăugat că noile reguli sunt în concordanţă cu orientările Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor, menite să limiteze răspândirea rabiei canine între naţiuni.

"În plus, aceasta abordează provocările recente observate în cazul importurilor internaţionale de câini, cum ar fi documentele frauduloase şi câinii adăpostiţi în condiţii nesigure dacă nu îndeplineau cerinţele pentru intrarea în Statele Unite", a precizat CDC.

Ţinând cont de toate aceste schimbări, agenţia îi îndeamnă pe cei care vor să călătorească în viitor cu câinii lor să "planifice din timp", ţinând cont de noile reglementări de reintrare.

Surse: Centers for Disease Control and Prevention (CDC) din SUA, Associated Press

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor