Se extinde războiul apei, de la Etiopia la Nicaragua, la mijloc setea de expansiune a Chinei

Canalul Panama
Canalul Panama (ELMER MARTINEZ / AFP / Getty Images)

Se vorbeşte mult despre războiul cibernetic, război invizibil care s-a extins ca o pată de ulei, dar se vorbeşte prea puţin, sau deloc, de un război care poate fi considerat mult mai periculos şi care vede în mijloc mereu şi mereu aceeaşi China: este războiul apei. China are bani. Interese expansioniste şi mulţi bani de investit, iar setea de expansiune a Chinei nu se stinge nici cu toate apele din lume.

Astăzi a apărut ştirea despre înrăutăţirea relaţiilor dintre Etiopia şi Egipt, cauzată de construirea unui baraj numit „Marele Dig al Renaşterii” care deviază apele Nilului Albastru, finanţat de China.

Şi tot azi, s-au înregistrat multe proteste în Nicaragua unde Congresul a aprobat două proiecte de lege pentru construirea Marelui Canal Interoceanic din Nicaragua între Oceanul Atlantic şi Pacific, cu un cost estimat de 40 de miliarde de dolari. Cu o majoritate de guvern deţinută de sandinişti, care controlează 61 de mandate din 92, Parlamentul a dat companiei chineze HK Nicaragua Canal Development Investment Co Limited, concesiune pentru construirea canalului şi a infrastructurilor conexe - porturi, drumuri, aeroporturi, pentru o perioadă iniţială de 50 de ani, reînnoită pentru încă 50, la cererea companiei.

Compania estimează că până în 2030 volumul tranzacţiilor comerciale prin noul canal - impuse de iminenta congestie a Canalul Panama - vor fi cu 240% mai mari decât cel actual, de asemenea, estimează că valoarea totală a mărfurilor transportate prin intermediul canalelor Nicaragua şi Panama ar putea depăşi 1,4 miliarde de dolari, "astfel încât această rută comercială va deveni una dintre cele mai importante din lume".

Lucrările Congresului au fost însoţite de un miting de protest, făcut de aproximativ 20 de organizaţii politice şi sociale, care au acuzat pe preşedintele Daniel Ortega că "vinde ţara la chinezi”. În sala Congresului, opoziţia conservatoare a arborat un steag naţional îmbrăcat în doliu definind "neconstituţionale, frauduloase şi dăunătoare pentru interesele Nicaragua" cele două proiecte de lege aprobate.
Printre altele, apele râului San Juan, sunt obiectul unei dispute de frontieră de lungă durată cu Costa Rica.

Proiectul numit "Marele Canal Interoceanic din Nicaragua" oferă o trecere oceanică, mai mare decât noul Panama, extinsă cu un "coridor pe uscat", cu căi ferate, conducte, porturi şi aeronave, atât pe partea Atlanticului cât şi a Pacificului.
Este discutabilă decizia de acordare a concesiunii acestui mega-proiect companiei chineze HK Nicaragua Canal Development Investment Co Limited, cu sediul în Hong Kong. Aceasta este condusă de un antreprenor, Wang Jing, considerat "un avocat şi nu un om de afaceri", care este fără experienţă de proiecte de o asemenea magnitudine.

Etapele istorice ale proiectului, a reamintit preşedintele Congresului, sandinistul René Núñez, datează din 1826, după cinci ani de la independenţa Americii Centrale de sub coroana spaniolă. În 1830 Nicaragua a început să promoveze realizarea acestuia, cedând unei companii olandeze concesiunea pentru a începe activitatea, dar fără succes.

În 1849, în perioada "goanei după aur", în Statele Unite ale Americii concesiunea a trecut la un antreprenor, Cornelius Vanderbilt, cu instrucţiunile de utilizare a secţiunii dintre râul San Juan, Lacul Nicaragua şi Istmul Rivas, în partea de sud a ţării.

În 1850, Tratatul Clayton-Bulwer a schimbat regula jocului, ştergând concesiunea anterioară pentru a aranja ca nici SUA, nici Marea Britanie să nu poată construi un canal pe Nicaragua, dacă nu au un acord bilateral.

În 1904 Congresul SUA în cele din urmă a renunţat la ideea unui canal în Nicaragua, se pare ca urmare a unui sigiliu care arăta că în Marele Lac există un vulcan care poate erupe oricând, optând astfel pentru Panama. Din 1914 până în 1971 a rămas, în orice caz, un tratat bilateral în vigoare pentru construirea unei străzi interoceanice similară cu Panama.

Dar impactul asupra mediului este exact problema unde mega-proiectul întâmpină rezistenţa cea mai intensă. Deşi drumul interoceanic nu a fost încă definit, toate cele patru propuneri traversează mai mult sau mai puţin o parte din Marele Lac , care este clasificat de legislaţia existentă ca fiind o "rezervaţie naturală de apă potabilă", fiind numit şi "Marea Dulce".