Scrisul de mână îţi stimulează creierul – iată cum

Imaginează-ţi două creiere: unul care desfăşoară o activitate bogată, cu conexiuni care se activează între regiuni într-un balet neuronal sincronizat, iar celălalt prezentând doar sclipiri sporadice de activitate – insule izolate de activitate electrică.

Ambele aparţin unor studenţi care participă la aceeaşi prelegere, încercând să înţeleagă aceleaşi idei. Diferenţa dintre ei nu ţine de inteligenţă, capacitatea de concentrare sau interesul pentru subiect. Ci mai degrabă de instrumentele pe care le au în mână.

Unul ţine un stilou pe o foaie de hârtie pe care sunt trasate linii, în timp ce degetele celuilalt plutesc deasupra tastaturii unui laptop.

Acesată diferenţă cerebrală, prezentată într-un studiu din Frontiers in Psychology, este doar una dintre dovezile tot mai numeroase care sugerează că goana noastră spre comoditatea digitală ar putea fi însoţită de costuri cognitive semnificative. De la laboratoarele de neuroştiinţă până la sălile de clasă, cercetările care compară instrumentele tradiţionale şi digitale de învăţare constată că stilourile nu sunt încă de modă veche.

Ritmul lent câştigă cursa

Încă din 1979, studiile au concluzionat în mod afirmativ că luarea de notiţe era semnificativ mai eficientă în învăţare şi memorare decât simpla ascultare pasivă — stiloul era, fără îndoială, puternic. Totuşi, având la dispoziţie o multitudine de instrumente digitale convenabile, mai deţine stiloul o astfel de putere?

Într-un studiu de referinţă din 2014, intitulat „The Pen Is Mightier Than the Keyboard” (Stiloul este mai puternic decât tastatura), cercetătorii Pam Mueller şi Daniel Oppenheimer au realizat trei experimente pentru a compara notiţele scrise de mână cu cele dactilografiate.

În primul experiment, studenţii de la Universitatea Princeton au urmărit TED Talks în timp ce luau notiţe fie de mână, fie pe laptopuri.

Când au fost testaţi ulterior, studenţii care au luat notiţe scrise de mână au obţinut scoruri cu 12% până la 20% mai mari la întrebările de înţelegere conceptuală – deşi ambele grupuri au avut performanţe similare la reamintirea faptelor.

Cercetătorii au descoperit că, datorită uşurinţei tastării, utilizatorii de laptopuri aveau tendinţa de a transcrie cuvintele din prelegeri cuvânt cu cuvânt, pe când cei care scriau de mână trebuia să proceseze şi să rezume informaţiile.

„Transcrierea cuvânt cu cuvânt nu necesită gândire profundă”, a declarat Oppenheimer pentru The Epoch Times. Cu stiloul şi hârtia, ceea ce pare a fi un dezavantaj – viteza mai mică de scriere – devine de fapt un avantaj, necesitând o adevărată înţelegere conceptuală înainte de a pune cerneala pe hârtie.

În al doilea experiment, utilizatorii de laptopuri au primit instrucţiuni explicite să nu ia notiţe cuvânt cu cuvânt. În ciuda instrucţiunilor, utilizatorii de laptopuri au transcris totuşi mai mult conţinut cuvânt cu cuvânt, ceea ce a dus din nou la performanţe inferioare.

În al treilea experiment, ambelor grupuri de studenţi li s-a acordat timp să-şi revizuiască notiţele înainte de testare, pentru a vedea dacă revizuirea ar putea compensa dezavantajele observate la luarea de notiţe pe laptop. Însă chiar şi atunci când li s-a acordat timp pentru revizuire, cei care au luat notiţe cu stiloul au avut în mod constant performanţe superioare faţă de utilizatorii de laptopuri.

„Cu siguranţă, nu există o soluţie universală pentru luarea notiţelor”, a spus Oppenheimer.

El a recunoscut că, în anumite situaţii, luarea notiţelor în mod rapid ar putea fi benefică, în timp ce în altele — în special în cazul conţinuturilor abstracte, al graficelor sau al ecuaţiilor — tastarea ar putea fi mai puţin eficientă.

Ce se întâmplă în creier

Când articolul lui Oppenheimer a fost publicat în 2014, acesta a atras atenţia cercetătorilor norvegieni Audrey van der Meer şi a soţului ei, Frederikus Ruud van der Weel.

Ca oameni de ştiinţă, ei erau, în mod firesc, curioşi să afle care sunt mecanismele care stau la baza acestui fenomen.

„Ce se întâmplă în creier atunci când oamenii scriu de mână, spre deosebire de tastarea la tastatură?”, s-a întrebat Van der Meer.

Această întrebare i-a determinat să realizeze experimente, publicate pentru prima dată în 2017 în revista „Frontiers in Psychology”.

„Iniţial, nu ne aşteptam să observăm vreo diferenţă”, a declarat Van der Meer pentru The Epoch Times.

Scepticismul era rezonabil şi oferea un potenţial contraargument la concluziile lui Oppenheimer: ce-ar fi dacă beneficiile scrisului de mână nu ar ţine deloc de neurologie, ci pur şi simplu ar fi circumstanţiale?

La urma urmei, în comparaţie cu cei care iau notiţe de mână, utilizatorii de laptopuri sunt mult mai predispuşi să fie distraşi. Studiile arată că studenţii petrec aproximativ jumătate până la două treimi din timpul de curs fără să se concentreze să înveţe atunci când folosesc laptopuri, ceea ce duce la performanţe mai slabe.

Mai mult, această distragere tehnologică nu este doar personală – este, fără să vrem, contagioasă. Cercetarea publicată în Computers & Education a constatat că studenţii care stăteau pur şi simplu în spatele colegilor care făceau mai multe lucruri simultan pe laptopuri au obţinut note cu 17% mai mici la teste, comparativ cu cei care stăteau în spatele colegilor fără dispozitive.

Pentru a determina dacă scrierea de mână oferea într-adevăr un avantaj neurologic, Van der Meer a folosit o „bonetă” de electroencefalogramă (EEG) de înaltă densitate, echipată cu 256 de electrozi, pentru a măsura activitatea creierului. Înregistrările EEG măsoară semnalele electrice produse atunci când celulele creierului comunică, permiţând cercetătorilor să observe care reţele neuronale se activează în timpul diferitelor activităţi şi cum îşi coordonează activitatea aceste zone.

În cadrul experimentului, elevilor li s-a arătat o imagine, cum ar fi o pictogramă cu o umbrelă, iar apoi li s-a cerut să alterneze între scrierea de mână a cuvântului norvegian „paraply” („umbrela” în engleză) şi tastarea acestuia pe o tastatură.

„Pe scurt, am descoperit că creierul funcţionează complet [diferit] atunci când foloseşti mâna pentru a desena sau a scrie, spre deosebire de utilizarea tastaturii”, a explicat Van der Meer.

Scrierea de mână a stimulat o activitate cerebrală extinsă şi sincronizată în zonele legate de memorie şi învăţare, în timp ce tastarea a produs modele substanţial mai slabe de activitate neuronală.

Mai precis, studenţii care scriau de mână prezentau oscilaţii interconectate de joasă frecvenţă theta şi alfa în creier — conexiuni care erau în mod notabil absente în timpul tastării. Aceste frecvenţe joase au funcţii cognitive caracteristice: undele theta ajută la procesarea informaţiilor noi şi susţin memoria de lucru, în timp ce undele alfa ajută la formarea memoriei pe termen lung.

Van der Meer a explicat că o coordonare motorie fină şi precisă necesară pentru scrisul de mână activează căi neuronale multisenzoriale mai complexe, creând amprente de memorie mai puternice. În schimb, acţiunile motorii simple ale tastării, derulării sau atingerii ecranului nu reuşesc să angajeze aceste reţele neuronale, ceea ce duce la o memorare mai slabă.

„Este tentant să tastezi tot ce spune un lector, dar, practic, tastezi pe nevăzute”, a spus ea. „Informaţia intră prin urechi şi iese prin vârfurile degetelor — nu procesezi informaţia primită.”

Scrierea de mână creează o amprentă cognitivă unică.

„Dacă lipseşti de la curs şi împrumuţi notiţele unui coleg, acestea nu au prea mult sens, deoarece sunt personalizate pentru individul respectiv”, a spus Van der Meer.

Având în vedere descoperirile lui privind efectele puternice de stimulare a creierului în ceea ce priveşte scrierea de mână la adulţii tineri, Van der Meer crede că aceste beneficii se pot extinde şi la persoanele mai în vârstă. În prezent, ea investighează dacă a folosi un jurnal scris de mână ar putea ajuta la protejarea împotriva declinului cognitiv la adulţii în vârstă.

Ea consideră că, întrucât scrisul de mână are efecte benefice asupra funcţiei cognitive, neglijarea acestor căi neuronale ar putea avea efectul opus, accelerând potenţial declinul cognitiv.

„Creierul funcţionează după principiul: foloseşte-l sau îl pierzi”, a spus Van der Meer. „Mă tem că, pe termen lung, creierul nostru s-ar putea micşora dacă nu îl folosim corespunzător.”

„Creierul funcţionează după principiul: foloseşte-l, sau îl pierzi. Mă tem că, pe termen lung, creierul nostru s-ar putea micşora dacă nu îl folosim corespunzător.”- Audrey van der Meer, neuropsiholog.

Sfatul ei? „Luaţi un stilou cât de des puteţi în timpul zilei” şi „aveţi creioane, creioane colorate, pixuri şi hârtie la îndemâna copiilor”. Ea a subliniat că scrisul de mână este deosebit de important pentru copii, pe măsură ce îşi dezvoltă infrastructura neurologică.

Dovezile care susţin sfatul ei apar în studii realizate pe diferite grupe de vârstă. Un studiu cu preşcolari cu vârste cuprinse între 5 şi 6 ani a pus copiii să înveţe opt litere germane scriindu-le sau tastându-le pe o tastatură. În testele ulterioare de citire a cuvintelor, scriere şi recunoaştere a literelor, grupul care a scris de mână a depăşit în mod constant, la toate criteriile, grupul care a tastat, obţinând scoruri cu câteva puncte procentuale mai mari.

Aceste beneficii se extind şi la alfabetizarea adulţilor. Într-un studiu din 2021, publicat în Psychological Science, adulţii care învăţau araba şi exersau scriind de mână nu numai că au reţinut cuvintele mai repede, dar, în mod remarcabil, au avut şi abilităţi mai bune de citire şi ortografie — în ciuda faptului că nu exersaseră în mod specific aceste abilităţi.

Capacitatea elevilor de top

După ce Mueller şi Oppenheimer şi-au publicat studiul, cercetările ulterioare au produs rezultate mixte. Un studiu din 2021, intitulat „Don’t Ditch the Laptop Just Yet”, a contestat chiar concluziile.

„În ansamblu, rezultatele nu susţin ideea că luarea de notiţe de mână îmbunătăţeşte învăţarea imediată prin codificarea mai bună a informaţiilor”, se arată în studiul din 2021.

Însă o meta-analiză recentă din 2024, realizată de Abraham Flanigan şi colegii săi, a examinat 24 de studii cu peste 3.000 de participanţi şi a constatat că notiţele scrise de mână erau clar superioare în învăţământul superior. Studiul a concluzionat că, indiferent de materialul de învăţare, „scrierea de mână [este] încă campioană”, a declarat Flanigan pentru The Epoch Times.

Analiza a arătat un avantaj substanţial pentru luarea de notiţe scrise de mână: aproape 40% dintre studenţii care şi-au scris notiţele de mână au obţinut note de A sau B, comparativ cu doar 30% dintre studenţii care şi-au tastat notiţele.

Pentru a ilustra impactul în lumea reală, Flanigan a prezentat o poveste despre o studentă universitară remarcabilă. Ea era extrem de motivată – ajungea devreme, stătea în faţă şi îşi preda temele la timp.

Flanigan a observat că ea îşi scria întotdeauna notiţele la calculator în timpul orelor.

„Tasta atât de repede încât probabil ar fi putut avea o carieră ca stenografă în sala de judecată”, a spus el.

Cu toate acestea, ea l-a abordat în timpul orelor de consultaţii cu o problemă pe care nu o putea rezolva: prelegerile nu îi rămâneau în minte.

Potrivit lui Flanigan, „Indiferent cât de atentă era, odată ce lecţia se termina, parcă informaţiile îi intrau pe o ureche şi îi ieşeau pe cealaltă, deşi îşi notase o mulţime de lucruri pe laptop.”

El i-a sugerat o schimbare simplă: să treacă la scrisul de mână.

„Cred că ştiţi cum se termină povestea”, a afimat acesta.

După această schimbare, studenta a constatat că este mult mai atentă, procesează informaţiile mai conştient şi după fiecare curs memora şi înţelegea mai bine temele.

Preţul dulce-amărui al învăţării

Filosoful grec antic Aristotel a spus: „Rădăcinile educaţiei sunt amare, dar fructul este dulce.” Într-un sens mai general, acest proverb reflectă principiul „nu există durere, nu există câştig; fără pierdere, nu există câştig”.

Deşi noile instrumente strălucitoare – de la dispozitive de luat notiţe la inteligenţa artificială – pot părea că accelerează sau sporesc productivitatea, „confortul nu îmbunătăţeşte adesea învăţarea”, a spus Flanigan.

Potrivit lui Oppenheimer, „scrierea de mână susţine genul de gândire profundă care ajută la învăţare”, dar cu siguranţă nu este singura cale.

El sugerează ca oamenii să caute „dificultăţi dorite” în procesul de învăţare, care îi obligă pe indivizi să se implice serios în materialul studiat, cum ar fi reformularea informaţiilor cu cuvinte proprii, sau să discute cu alţii ce au învăţat.

„Majoritatea oamenilor nu adoptă în mod natural aceste strategii, deoarece sunt mai dificile, iar noi tindem să preferăm ca ceva să fie uşor în loc să fie dificil”, a spus el.

„Dar a gândi mai intens este de obicei benefic pentru învăţare.”, a precizat acesta.

Interesant este că chiar şi tipul de scriere contează. Un studiu publicat în Journal of Alzheimer’s Disease a constatat că adulţii în vârstă cu tulburări cognitive uşoare care au practicat caligrafia chineză – o formă de scriere oficială, exersată şi disciplinată – timp de opt săptămâni au înregistrat îmbunătăţiri ale memoriei la lucru şi în ceea ce priveşte menţinerea atenţiei.

Participanţii care au practicat caligrafia au arătat o îmbunătăţire de peste 30% la exerciţiile de memorie, comparativ cu doar 11,8% la participanţii care au folosit iPad-uri şi nu s-au angajat în caligrafie. Beneficiile caligrafiei erau prezente la şase luni după încheierea antrenamentului, sugerând îmbunătăţiri cognitive de lungă durată.

La fel ca tastarea, mediile digitale – precum cărţile electronice – par convenabile, dar au şi un preţ inexorabil. Înţelegerea este în mod constant mai scăzută atunci când oamenii citesc pe dispozitive digitale, în comparaţie cu buna şi vechea hârtie.

Prin urmare, mai mult nu înseamnă întotdeauna mai bine, potrivit Nataliei Kucirkova, profesoară de lectură şi dezvoltare a copilului mic la Open University - Centre for EdTech Impact (WiKIT). Kucirkova a declarat pentru The Epoch Times că, deşi mediile digitale au avantajele lor, efortul de a obţine mai mult conţinut, accesibilitate sau interacţiune, conduce adesea la o pierdere inevitabilă a rezultatelor învăţării.

Astfel, chiar dacă tehnologia ne propulsează înainte, aceste instrumente aparent arhaice – stiloul şi hârtia – modelează fundamental modul în care copiii şi adulţii învaţă să citească, să scrie şi să gândească. Van der Meer a deplâns faptul că profesorii întâlnesc acum elevi de clasa întâi care abia ştiu să ţină un creion în mână.

„Este un mare păcat”, a afirmat aceasta.

Van der Meer a spus că speră ca generaţiile viitoare să redescopere valoarea scrisului de mână – prin poezii, scrisori de dragoste sau chiar simple liste de cumpărături.

Ea a remarcat că, în mod tradiţional, scrisul de mână a fost impregnat de personalitate şi identitate individuală.

„Nu este doar o abilitate”, a spus ea.

„Scrisul de mână face parte din moştenirea noastră culturală – face parte din a fi om.”, a concluzionat aeasta.

Sursa: Epoch Times SUA