Mama Atotputernică din Mitologia Chineză
alte articole

Dintre toate divinităţile din istoria mitică a Chinei, care este zeiţa pe care toţi ar trebui să o ştie? Mama poporului chinez - cea mai renumită şi venerată dintre zeiţele antice ale Chinei - Nü Wa.
Legendele o descriu pe Nü Wa (pronunţat niu ua) ca pe o zeitate cu partea inferioară a corpului de dragon. Trăia pe paradisiacul Munte Kunlun - un paradis taoist şi cămin pentru o mulţime de nemuritori primordiali. Numeroase texte istorice o creditează pe Nü Wa pentru crearea omenirii şi a tuturor vieţuitoarelor, salvându-ne de o mulţime de catastrofe şi de multe altele.
Faceţi cunoştinţă cu cea mai puternică mamă a Regatului de Mijloc.
Nü Wa creatoarea
Când Pământul a fost format, acesta era un loc liniştit şi nelocuit. Într-o zi, Nü Wa a dat peste un râu cu apă limpede. Atrasă de apele sclipitoare, s-a oprit să-şi privească îndelung şi gânditoare propria reflecţie.
Şi atunci a avut o revelaţie. Şi-a dat seama ce lipsea lumii pustii.
Aşezându-se în genunchi, Nü Wa a luat argilă galbenă şi a început să modeleze figurine minuscule care arătau exact ca ea. Una câte una, micuţele fiinţe s-au ridicat şi au început să danseze.
Totuşi, această lucrare s-a dovedit curând prea lentă şi laborioasă pentru ambiţiile zeiţei. Ea a smuls o ramură dintr-o salcie din apropiere, a scufundat-o şi a scuturat-o, aruncând nenumăraţi stropi pe pământ. Pe măsură ce picăturile cădeau, fiecare se transforma într-o mică fiinţă care prindea viaţă instantaneu. Astfel, lumea a fost populată şi tristeţea ei s-a risipit.
Nü Wa super eroina
Oamenii nou-născuţi au trăit fericiţi...dar nu pentru totdeauna. Nu peste mult timp, focuri mistuitoare, inundaţii devastatoare şi fiare înspăimântătoare au năpăstuit tărâmurile ei. Cei patru stâlpi care susţineau cerurile s-au prăbuşit. Cerul s-a rupt. Pământul s-a despicat. Planeta însăşi a început să se încline spre sud-est. (Legenda spune că acest lucru a provocat înclinarea axei Pământului, orbitele de nord-vest ale corpurilor cereşti, relieful Chinei să fie mai înalt în regiunile vestice, iar majoritatea râurilor sale să curgă spre sud-est.)
Mama atotputernică a venit în ajutor! În primul rând, Nü Wa a topit un aliaj de cinci pietre colorate. Albastru, roşu, galben, alb şi negru - cvintetul întruchipa esenţa celor Cinci Elemente – lemn, foc, pământ, metal şi apă. Folosind acest mortar magic, Nü Wa a petrecut nouă zile reparând cerul. Apoi a sacrificat picioarele unei broaşte ţestoase titanice pentru a înlocui stâlpii cerului. Nü Wa a călătorit în lung şi-n lat, potolind focul, inundaţiile şi monştrii. În cele din urmă, pacea a fost restabilită. Iar copiii ei au putut să cânte şi să danseze din nou.
Moştenirea lăsată de Nü Wa
Nü Wa este adesea considerată una dintre cei Trei Suverani primordiali ai mitologiei chineze. Este creatoare şi ocrotitoare. Ea a creat căsătoria dintre bărbat şi femeie şi a devenit protectoarea căsătoriei, a fertilităţii şi naşterii. Ea a inventat instrumentele muzicale antice, cum ar fi flautul din tărtăcuţă hulusi, flautul din bambus şi fluierul din trestie. Împreună cu soţul ei Fuxi, a restabilit ordinea în lume şi a stabilit un mod de viaţă pentru oameni.
Îi datorăm foarte mult primei mame atotputernice a Chinei. Aşadar, care este zeiţa pe care trebuie să o ştim din mitologia antică? Cu siguranţă, Nü Wa.
China antică era o ţară în care zeii şi muritorii trăiau împreună şi au creat o cultură inspirată de divin. Astfel, istoria şi mitologia chineză sunt complet interconectate. Noua noastră serie „Istorie mitică” vă prezintă personajele principale ale legendelor minunate din China.