Săptămâna Mondială a Apei la Stockholm: apa este din ce în ce mai mult un factor "politic"

În perioada 1-6 septembrie s-a desfăşurat la Stockholm, World Water Week, unde au fost prezentate soluţii la probleme de actualitate inimaginabile privind risipa apei în agricultură: de la „irigarea prin picătură după picătură” la studiul sistemelor vechi, de la noile tehnici de desalinizare la fracturarea hidraulică (fracking).

Decernarea premiului pentru irigarea inteligentă, pentru combaterea risipei de apă în agricultură a încheiat săptămâna mondială a apei de la Stockholm. Igal Aisenberg, preşedintele companiei Netafim s-a întors acasă cu o enormă picătură de apă din sticlă, care reprezintă recunoaşterea muncii sale de o viaţă, dar nu numai a sa ci şi a agronomului israelian care a inventat „irigarea prin picătură după picătură”, Simcha Blass. Netafim, compania care s-a dezvoltat datorită acestei invenţii, este un lider mondial în tehnologia care salvează 50% din apa ce se pierde prin evaporare atunci când se utilizează irigarea prin aspersiune. Este ştiut că agricultura „bea” 70% din apa dulce consumată la nivel global, deci sistemul „irigării prin picătură după picătură” aduce un enorm avantaj pentru economisirea acesteia.

„Irigarea prin picătura după picătură”

Netafim nu s-a oprit la invenţia lui Blass. Activitatea de cercetare a continuat, făcând sistemul lor mai inteligent. Sistemele de picurare astăzi sunt controlate de senzori foarte sensibili care evită udarea plantelor atunci când nu este necesar, eliminând complet risipa de apă.

Răspândirea în ţările în curs de dezvoltare a fost foarte rapidă, dar rămâne o problemă fundamentală care trebuie rezolvată: acest tip de irigare este incomod pentru agricultori, deoarece se bazează pe conducte din plastic ce trebuiesc schimbate în fiecare an. Odată cu naşterea noilor materiale biodegradabile, Netafim a reuşit să dezvolte ţevi din plastic biodgradabil care pot fi îngropate fără daune şi pe care acum le vând pe scară largă: primul proiect este experimentat pe un teren de 8.000 de hectare cultivat cu trestie de zahăr în Peru.

Studiul sistemelor „antice"

Din Orientul Mijlociu ajung, de asemenea, alte sisteme soft pentru a salva apa din culturi, despre care s-a vorbit mult la Stockholm. Prima regulă este gestionarea eficientă a solului, care permite absorbţia maximă pentru a evita cât mai mult posibil evaporarea apei. Tehnicile folosite în antichitate de către Nabataean, oamenii care au construit Petra, au fost studiate cu atenţie de către agronomii israelieni. Nabataeans alternau rândurile de copaci cu canale artificiale, cultivând întotdeauna legume pentru azotarea pământului. Pedro Berliner, directorul Institutului de Cercetare a Deşertului de la Universitatea Ben Gurion, a arătat că prin acest sistem se poate evita avansarea deşertului şi acum extinde această tehnică în întreaga lume, din Kenya în India, din Mexic până în Uzbekistan.

Apa şi ţiţeiul

Zonele din lume afectate de risipa apei în agricultură au început să constate în aceşti ani o creştere a consumului de apă pentru o altă industrie, cea petrolieră. Noile tehnologii de cercetare de hidrocarburi, cum ar fi fracturarea hidraulică (fracking), folosesc cantităţi enorme de apă şi există deja unele ţări, cum ar fi Africa de Sud, unde se impune companiilor care le practică solicitarea unei licenţe pentru consumul de apă. În Africa de Sud, Ministrul Mediului, Edna Molewa, a anunţat că această măsură este introdusă tuturor companiilor petroliere care explorează deşertul Karoo, unul dintre bazinele cele mai interesate de pe continentul african pentru rezervele de gaze de şist.

Desalinizarea

Noile tehnologii nu se aplică numai pentru a economisi apa dulce în cazul în care aceasta este irosită, dar şi pentru a o produce la costuri mult mai reduse. În toate ţările de coastă din lume, desalinizarea prin osmoză inversă este din ce în ce mai răspândită şi este considerată ca fiind una dintre metodele cele mai convenabile. Până acum câţiva ani metoda cea mai populară era distilarea prin evaporare, mult mai costisitoare şi consumatoare de energie. Cea mai mare uzină din lume de desalinizare prin distilare se află în Arabia Saudită, în Jubail şi oferă 50% din apa dulce din ţară. Cel mai mare desalinizator prin osmoză inversă este în Israel, la Ashkelon. Dar o noua variantă, numită osmoza directă revoluţionează piaţa în acest moment, datorită costurilor reduse. Compania britanică Modern Water este prima care încearcă să realizeze industrializarea cu o instalaţie în Oman.

Apă din aer

Apa „nouă" poate fi produsă chiar şi din aer. EcoloBlue este un generator de apă potabilă făcut de o companie din California şi este capabil să condenseze umiditatea prezentă în atmosferă. Acesta a fost lansat pe piaţă în două serii: pentru uz casnic sau pentru birouri. Pentru uzul casnic se poate folosi o maşină de mărimea unui water cooler (cu costuri similare), care este capabilă să tragă 30 de litri de apă pe zi. Generatorul pentru uz industrial produce până la 200 litri de apă potabilă pe zi. EcoloBlue poate fi alimentat de la un panou solar de 300 watt şi începe deja să se răspândească pe pieţele din Orientul Mijlociu şi Statele Unite ale Americii.

Reciclare totală

Un alt sector în curs de dezvoltare este acela de reciclare totală a apelor reziduale, care este acum o realitate din punct de vedere tehnologic. În Singapore se practică din anii 70, dar în restul lumii metoda a întâlnit o rezistenţă considerabilă. San Diego este primul oraş important din America care a încercat acest lucru, folosind o staţie de epurare care a costat 480 de milioane dolari şi care îi va asigura 15% din apa consumată în oraş. Apele uzate vin luate din descărcările reziduale şi trec printr-o serie de filtre şi dezinfecţie chimică. La final, este gata pentru a ieşi de la robinet ca apă potabilă, dar un litru de apă obţinut în acest mod costă cu 60% mai mult decât un litru de apă pompat din subteran.