Salvaţi tiranul Assad

Vizita la Damasc a ministrului de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, însoţit de şeful Serviciului de Informaţii Externe (SVR) Mihail Fradkov, era menită să demonstreze că Moscova nu doar boicotează alte propuneri, ci este în stare să şi vină cu o contribuţie constructivă proprie. Rezultatul anunţat pare încurajant: Assad a auzit semnalele, a promis reforme, referendum, o nouă Constituţie şi dialog cu opoziţia. Cu toate acestea, timpul pare definitiv pierdut, iar viitorul scenariu - încă nu total lipsit de alternativă, însă destul de probabil - se creionează într-o lumină sumbră şi pentru regimul Assad, şi pentru întreaga Sirie.

Consiliul de Securitate al ONU nu va mai propune noi rezoluţii: ţările interesate în schimbarea regimului din Siria - Occidentul şi aproape întreaga lume arabă - consideră că de acum încolo veto-ul dublu al Rusiei şi Chinei le-a dezlegat mâinile şi le permite să nu mai ţină cont de Consiliul de Securitate, paralizat de încăpăţânarea celor două ţări. Pentru a rezolva lucrurile fără sancţiuni, este necesară deligitimarea lui Bashar al-Assad şi a puterii sale, ceea ce se va şi întâmpla, atenţionează cotidianul rus Gazeta.

Ţările occidentale au început să-şi recheme ambasadorii, iar statele arabe merg şi mai departe, expulzând diplomaţi sirieni şi făcându-şi publice planurile de a recunoaşte drept guvern legal Armata de Eliberare a Siriei, fapt care le va permite să-i acorde sprijin militar integral, după modelul libian. O asemenea evoluţie a evenimentelor pune cruce pe negocierile pe care le anunţă acum Assad. Cu alte cuvinte, scenariul intensificării războiului civil din Siria pare inevitabil şi cu cât mai dur va fi acesta, cu atât mai tare se vor auzi cererile privind o intervenţie externă în scop umanitar, prognozează cotidianul rus.

Spre deosebire de Moammer Gaddafi, care s-a pomenit în deplină singurătate în faţa consolidatei presiuni politice, economice, diplomatice şi militare, Assad nu se află în totală izolare. Sprijinul Rusiei şi Chinei este important politic, însă cu mult mai important este faptul că vecinii direcţi ai Siriei nu doresc să participe la boicotarea Damascului. Iranul, Irakul şi Iordania nu manifestă nicio dorinţă de a se implica în blocada antisiriană. Chiar şi Israelul, oricât de paradoxal ar părea, nu manifestă niciun elen în vederea doborârii regimului tiranic al lui Assad: pentru statul evreu, un vechi duşman previzibil este cu mult mai comod decât haosul dintr-un stat vecin cu care Israelul se află într-un profund conflict cronic.

La aceasta trebuie adăugat faptul că, după cum recunosc inclusiv oponenţii lui Assad, jumătate din populaţia siriană nu sprijină valul revoluţionar cel puţin din temerea că orice alternativă la puterea alawită va fi şi mai rea. Aceasta înseamnă că războiul civil din Siria va fi, după toate probabilităţile, unul dur, de anvergură şi de durată, iar rezultatul lui - imprevizibil. Adică, doborârea regimului Assad va avea mai devreme sau mai târziu loc, pentru că nicio minoritate nu poate conduce la infinit o majoritate, însă restul, inclusiv soarta statului sirian în forma sa actuală, rămâne în ceaţă.

Cum ar putea fi evaluate în acest context eforturile Rusiei? Probabil, opinează Gazeta, la ora actuală Moscova a vrut să-i spună lui Assad că nu va putea face mai mult decât a făcut pentru apărarea Damascului: situaţia este foarte periculoasă şi puterea siriană trebuie să acţioneze rapid şi să ia în calcul toate scenariile, inclusiv cel pentru salvarea vieţii sale.

În iarna lui 2003, când a devenit clar că deasupra Bagdadului se îngroaşă norii, preşedintele rus Vladimir Putin l-a trimis pe Evgheni Primakov cu un mesaj pentru Saddam Hussein. Primakov, care-l cunoştea pe Saddam de peste 40 de ani, i-a spus acestuia că riscă foarte tare, pentru că ameninţările SUA nu sunt un bluf, ci o pregătire reală de război. Preşedintele irakian l-a bătut atunci pe umăr pe prietenul său rus şi i-a spus: 'Ne vedem peste 20 de ani'. Cei doi nu s-au mai văzut niciodată....

Bashar al-Assad cunoaşte nu doar povestea lui Saddam, ci şi a altor colegi-preşedinţi, astfel că el nu ar trebui să-şi facă iluzii referitor la seriozitatea intenţiilor adversarilor săi, conchide Gazeta.