Salariaţii Hidroelectrica protestează împotriva concedierilor şi a salariilor mici

Sindicaliştii Hidroelectrica Hidrosind organizează, joi, 28 noiembrie un miting de protest pe fondul reducerilor drepturilor de natură salarială şi a numărului de personal, începând cu trimestrul I din 2014.
Sigla Hidroelectrica. (www.hidroelectrica.ro)
Loredana Diacu
28.11.2013

Sindicaliştii Hidroelectrica Hidrosind organizează, joi, 28 noiembrie un miting de protest pe fondul reducerilor drepturilor de natură salarială şi a numărului de personal, începând cu trimestrul I din 2014. Protestele vor avea loc la sediul Hidroelectrica din Bucureşti, strada Ion Mihalache. Un alt miting va fi organizat la începutul lunii viitoare, în data de 3 decembrie.

Protestele sunt programate între orele 12,00 şi 14,00. Angajaţii sunt nemulţumiţi de măsurile de austeritate impuse de conducere. Administratorii Hidroelectrica, societate ieşită cu greu din insolvenţa în care au aruncat-o contractele cu "băieţii deştepţi" se pregătesc să concedieze 1300 de oameni în următorii doi ani, conform sindicaliştilor, asta după ce alţi 900 de oameni au fost disponibilizaţi sau pensionaţi înainte de termen în 2013. În perioada în care compania de stat a fost în insolvenţă, a fost aprobată strategia de restructurare administrativ-teritorială. Ca urmare a aplicării acestui plan, Hidroelectrica a rămas cu numai 7 sucursale dintre cele 13 pe care le avea.

"De parcă redevenţa pentru apa uzină plătită către Agenţia Naţională Apele Române (circa 80 de milioane de euro anual), precum şi concurenţa neloială impusă de reglementările în favoarea energiei eoliene şi fotovoltaice nu erau de ajuns, Hidroelectrica se vede constrânsă de noi biruri, respectiv impozitarea construcţiilor speciale (circa 40 de milioane de euro anual), ceea ce va conduce inevitabil la creşterea costurilor de producţie, sacrificiile făcute de salariaţi în perioada insolvenţei fiind trecute în planul doi de conducerea Hidroelectrica. Pentru reducerea acestora, după cum era de aşteptat, administraţia Hidroelectrica a ales calea cea mai facilă, cea de reducere a drepturilor de natură salarială şi a numărului de personal, începând cu trimestrul I anul 2014, fapt care a determinat apariţia tensiunilor sociale în rândul salariaţilor. Nu au fost suficienţi 900 de salariaţi deveniţi şomeri sau pensionări înainte de termen în anul 2013, administraţia mai vrea încă 1.300 de şomeri în următorii doi ani", se arată într-un comunicat al sindicaliştilor, citat de Agerpres.

Reamintim că Hidroelectrica este acea societate ce beneficiază de o atenţie specială a "băieţilor deştepţi", şpăgile pentru încheierea contractelor de furnizare energie electrică la preţuri dezavantajoase pentru stat şi evident pentru salariaţi, fiind de la un milion de euro în sus.

Scandalul tentativei de mituire a lui Remus Vulpescu cu suma "modică" 1,4 milioane de euro, pentru a favoriza încheierea unui contract de furnizare energie electrică păgubos pentru Hidroelectrica, a scos la iveală faptul că "băieţii deştepţi" au fonduri de multe milioane de euro pentru a oferi şpagă membrilor consiliilor de administraţie şi de supraveghere de la Hidroelectrica.

Între timp, Hidroelectrica vinde microhidrocentrale "pe capete", pentru a mai produce nişte bani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor