Ministrul Niţă nu stă "la taclale" cu consilierii săi. Declaraţie la DNA

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă (Epoch Times România)
Loredana Diacu
07.11.2013

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă s-a prezentat joi la DNA, pentru a fi audiat în dosarul "Mită la Hidroelectria", legat de corupţia din cadrul instituţiei, unde înalţi funcţionari au dat şi luat mită pentru facilitarea unui contract pentru vânzarea de energie ieftină în valoare de peste 260 de milioane de euro.

Vizibil deranjat de mulţimea de jurnalişti care l-a aşteptat în faţa sediului DNA, Niţă a refuzat să dea declaraţii despre implicarea sa în acest dosar, precizând că a fost convocat doar în calitate de martor.

Niţă a negat că ar fi ştiut ceva despre tentativa de mituire a lui Remus Vulpescu, membru în Consiliul de supraveghere al Hidroelectrica (şi consilier al ministrului liberal de finanţe Daniel Chiţoiu) întreprinsă de consilierul său, Ion Mihăilă.

"Ce, eu şi consilierii stăm la taclale?", le-a răspuns retoric Niţă jurnaliştilor care l-au întrebat ce ştie despre faptele consilierului său.

"Nu am nici o implicare în acest dosar" a mai declarat Niţă, care nu a dat nici un răspuns jurnaliştilor la întrebarea dacă Virgil Măgureanu (fostul şef al SRI, audiat ieri în acest dosar) i l-a propus pe Mihăilă consilier.

Remus Vulpescu, autorul denunţului care a declanşat cercetările la Hidroelectrica este şi el prezent la DNA, fiind convocat să se prezinte în această dimineaţa la audieri, în calitate de denunţător în dosar.

Miercuri, 6 noiembrie, la DNA s-au prezentat, în calitate de martori, Virgil Măgureanu, fost şef al SRI, şi Alin Ardelean, fiul lui Virgil Ardelean - fostul şef al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) din Ministerul Afacerilor Interne.

Surse Mediafax au declarat că Măgureanu este cel ce i l-a prezentat pe Mihăilă, ministrului Niţă.

Dosarul Hidroelectrica

Procurorii au declanşat cercetări la Hidroelectrica după ce Remus Vulpescu, consilier al ministrului de Finanţe Daniel Chiţoiu, s-a fi dus personal la sediul DNA pentru a denunţa că i s-a propus o mită în valoare de 1.400.000 de euro, pentru a vota în favoarea unui contract preferenţial între Hidroelectrica şi compania Energon Power&Gas, în valoare de 260 milioane euro. Contractul pentru care se cerea votul lui Vulpescu dezavantaja statul român, precizează DNA.

Potrivit procurorilor DNA, în octombrie 2013, Ioan Mihăilă (despre care sursele Mediafax precizează că i-a fost introdus ministrului energiei Niţă de Virgil Măgureanu) a promis unui alt membru din acelaşi Consiliu (Remus Vulpescu) suma de 1.400.000 euro pentru ca acesta din urmă, în exercitarea sarcinilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica S.A a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7 milioane de megawatti (MWh) la un preţ preferenţial de 165 de lei/MWh faţă de 175 de lei/MWh, cât este preţul mediu al pieţei, în condiţii defavorabile pentru societatea de stat, potrivit unui comunicat remis de DNA.

La sesizarea DNA, tribunalul Bucureşti a decis în 24 octombrie arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean, director de trading Hidroelectrica şi a lui Ioan Mihăilă, consilier al ministrului Niţă, sub acuzaţiile de dare şi respectiv complicitate la luare de mită şi la dare de mită.

Decizia a fost contestată de cei doi la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis însă menţinerea măsurii preventive.

Din investigaţiile DNA a rezultat că Eugen Brădean l-a abordat pe holurile instituţiei pe Remus Vulpescu, căruia i-a spus că ar putea primi între 500.000 şi un milion de euro de la nişte "parteneri", dacă va sprijini acordarea de contracte de vânzare a energiei electrice unei firme.

Brădean i-a dezvăluit lui Vulpescu că societatea respectivă este Energon Power & Gas din Cluj şi că pe statul acestora de plată se regăsesc încă trei-patru persoane ce urmează să primească bani, fără a dezvălui identitatea acestora şi suma pentru fiecare.

Pentru a îi demonstra lui Vulpescu că nu se joacă cu vorbele, Brădean a acceptat să plătească un avans de 20 la sută, respectiv aproximativ 200.000 de euro, declarând că poate chiar negocia cu plătitorul un avans mai serios, de 35 la sută.

În ciuda banilor pe care Energon Power&Gas era dispusă să îi cheltuie, finalmente contractul între Hidroelectrica şi firma administrată de Rareş Criste nu s-a mai semnat.

Conform actului constitutiv al Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acţionarilor, Consiliul de Supraveghere şi Directorat.

Contractele mari, pentru cantităţi ce depăşesc 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Mihăilă Ioan. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte şi Brădean Eugen, au mai arătat procurorii DNA.

Directoratul Hidroelectrica a respins păguboasa propunere a lui Criste cu trei voturi "împotrivă", o abţinere şi un vot "pentru" considerându-se ca un asemenea contract nu poate fi încheiat, pentru că ar genera pierderi semnificative pentru companie.

"În data de 22 octombrie 2013, directoratul Hidroelectrica, la solicitarea unuia dintre cei cinci membri, a luat în discuţie propunerea cu privire la avizarea participării Hidroelectrica cu o ofertă de vânzare, la cererea de cumpărare iniţiată pe bursa de energie OPCOM-PCCB de către Energon Power&Gas (ENG ON 003) pentru cantitatea de energie de 7.012.800 MWh, cu livrare în perioada 2014-2017, la preţul de 165 RON/MWh (inclusiv TG)", arăta Hidrolectrica, într-un comunicat de presă.

Hidroelectrica nu a menţionat în comunicat cum a votat fiecare dintre membrii directoratului. Din directoratul Hidroelectrica fac parte Mihail Stănculescu, Aurel Cocoş, Eugen Brădean, Mihai Teleanu şi Ovidiu Agliceru.

Consiliul de Supraveghere al Hidrolectrica este format din Remus Borza, Ioan Mihăilă, Remus Vulpescu, Mihai Groşan, Oana Truţă, Elena Popescu şi Gabriela Sandu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor