Sălaj: Lacul Vârşolţ, repopulat cu trei tone de peşte în 2010

(wikipedia.org)
Epoch Times România
08.01.2010

Lacul de acumulare Vârşolţ, care deţine una dintre cele mai bune piste de pescuit din România, urmează să fie repopulat, în acest an, cu circa trei tone de peşte, de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Sălaj.

"Am cuprins în bugetul pe acest an sumele pentru achiziţionarea a trei tone de peşte, pentru repopularea lacului Vârşolţ. Peştele, care va fi din specia crap, va fi adus cel mai probabil din Ungaria, ca şi în anii trecuţi, pentru că este mai ieftin ca la noi", a precizat, joi, Cristian Crişan, directorul AJVPS Sălaj.

Acesta a precizat că peştele va fi adus în două etape, respectiv în perioada de prohibiţiei, până în luna mai, şi în a doua parte a anului, în lunile octombrie-noiembrie.

AJVPS a avut acţiuni de repopulare şi în anii trecuţi, când s-a adus tot crap, dar şi specii de răpitori, precum ştiuca.

Lacul de acumulare Vârşolţ, care deţine una dintre cele mai bune piste de pescuit din România şi care a găzduit, în 2009, finala Campionatului Naţional de Pescuit Staţionar, categoria echipe, are un volum brut de circa 40 de milioane de metri cubi şi, pe lângă funcţia de lac piscicol, asigură apa potabilă pentru localităţile Zalău şi Şimleu Silvaniei.

AJVPS Sălaj are circa 1.600 de membri, care plătesc, în acest an, o taxă de pescuit de 130 de lei, ce oferă acces nelimitat pe toate apele curgătoare sau stătătoare de pe raza judeţului.

Asociaţia oferă reduceri de 50% la plata taxei pentru pensionarii în vârstă de peste 65 de ani, 75% pentru elevii de până la 14 ani şi pensionarii cu vârsta între 70 şi 75 de ani, în vreme ce toţi pescarii mai bătrâni de 75 de ani pot pescui gratuit.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor