S.O.S. RADET. Sindicaliştii ar putea declanşa conflictul de muncă de la 1 septembrie
alte articole
Sindicaliştii RADET, ar putea declanşa, începând cu data de 1 septembrie, conflictul de muncă, în condiţiile în care, în lipsa banilor, angajaţii nu mai pot ţine sistemul în funcţiune, iar din cauza stresului, în ultimii doi ani au murit 32 de oameni, a declarat liderul sindical Ioana Stoica, citată de Mediafax.
Potrivit liderului Sindicatului Liber Independent din Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti, angajaţii regiei sunt disperaţi, pe motiv că nu "s-au luat nici salarii, nici bani de scule sau materiale" şi, mai mult, au ajuns în situaţia de a fac reparaţii cu scule şi materiale luate pe banii lor.
Un sistem ca cel al RADET, al doilea ca mărime după cel al Moscovei, nu poate să funcţioneze fără bani, a mai explicat Ioana Stoica, adăugând că angajaţii sunt foarte stresaţi căci realizează că dacă bucureştenii nu vor mai avea în locuinţă apă caldă şi căldură, ei vor fi cei vinovaţi.
"Din cauza stresului, în ultimii doi ani am avut 32 de decese. Directorul de producţie a murit cu telefonul la ureche", a declarat Stoica.
Liderul sindical a mai precizat că, din cauza lipsei de bani, sistemul de termoficare ar putea fi închis oricând, fiind lăsat să funcţioneze la capacitatea de numai 30 la sută, pentru alimentarea spitalelor, grădiniţelor, creşelor şi azilelor de bătrâni. Totodată, Ioana Stoica a atenţionat că dacă situaţia financiară în care se află RADET nu se va schimba, la 1 septembrie va fi declanşat conflictul de muncă.
"Salariaţii vor să ţină sistemul în funcţiune, dar nu pe banii lor", a adăugat Ioana Stoica.
Reamintim că în prezent RADET este în pragul colapsului. Începând din 2014, ELCEN, cel mai mare producător de energie termică din Capitală, a instituit popriri în cuantum de 100% pe toate conturile RADET Bucureşti, iar în prezent mai toţi banii pe care regia îi încasează se duc la creditor.
În urmă cu doi ani, primarul Sorin Oprescu şi Guvernul Ponta şi-au asumat realizarea Memorandumului pentru unificarea ELCEN-RADET, lucrurile rămânând la stadiul de asumare.
O situaţie similară ca cea de la RADET se înregistrează şi la RATB, unde angajaţii se plâng că au ajuns să cumpere piese şi electrozi pentru parcul auto din banii lor personali, pentru a putea ieşi pe trasee, să-i deservească pe bucureşteni.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.