Fuziunea RADET - ELCEN amânată pentru a ascunde nereguli grave la ELCEN
alte articole
Consilierul General Marcel Nicolaescu, fost viceprimar al Capitalei, acuză Guvernul de tegiversarea fuziunii ELECEN cu RADET, tegiersare care i-ar costa pe bucureşteni zeci de milioane de euro.
Potrivit unui memorandum aprobat de Guvern transferul acţiunilor ELCEN de la Ministerul Economiei către Consiliul General al Municipiului Bucureşti trebuia făcut de vara trecută, însă decizia a tot fost amânată, pentru a nu se descoperi numeroasele nereguli de la ELCEN iar Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) vrea să adopte o rezoluţie prin care să ceară Guvernului urgentarea transferului respectiv.
"Luna viitoare se fac aproape doi ani de la semnarea memorandumului care prevedea termene calendaristice de aşa manieră încât vara trecută trebuia să aibă loc fuziunea ELCEN şi RADET . Nu numai că nu s-a făcut fuziunea, dar avem un proiect de hotărâre de Guvern care nu este semnat de ministerele avizatoare - Ministerul Energiei, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei. De asta nu intră în şedinţa de Guvern", a spus Nicolaescu în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti în care
Potrivit lui Nicolescu, principalul vinovat este Ministerul Dezvoltării, care refuză să dea aviz pentru transferul acţiunilor ELCEN de la Ministerul Economiei la municipalitate.
Nicolaescu a mai precizat că ELCEN nu doreşte transferul la municipalitate deoarece înainte de transfer s-ar face un audit şi s-ar descoperi numeroase nereguli, precum contractarea cu mare întârziere a licitaţiei pentru reparaţia ciclului combinat de la CET VEST.
"Din cauza întârzierii licitaţiei, piesele de schimb au fost neconforme cu caietul de sarcini. Din iunie acest ciclu combinat nu funcţionează şi la fiecare 10 zile se produce o pierdere de 1 milion de euro. Cine suportă pierderea? Bucureştenii", a atras atenţia consilierul general.
O altă neregulă care ar fi descoperită la ELCEN este "neinregistrarea pe cheltuieli a unei facturi de 400 milioane lei emisă de Romgaz, penalităţi la factura de gaze."
"În schimbul acestei facturi, au luat Eectrocentrale Mureş la Romgaz şi a fost predată ca fier vechi. Numai piesele de la palete de turbine valorează 40 milioane de euro. Cine suportă pierderea? Bucureştenii", a adăugat Nicolaescu.
Consilierul a mai adăugat că o supracompensare de 280 milioane lei care putea folosită la investiţii a fost calculată eronat şi mincinos şi declarată nulă de către ANRE.
Reamintim că fuziunea RADET - ELCEN a fost prezentată permanent de primarul general Sorin Oprescu ca unica soluţie pentru că bucureşteni să nu se mai confrunte cu probleme în ceea ce priveşte furnizarea agentului termic.
RADET are datorii uriaşe la Elcen, motiv pentru care Elcen nu şi-a putut plăti la rândul său datoriile către Distrigaz. În aceste condiţii, Distrigaz a redus presiunea gazului dat ELCEN, iar ELCEN a limitat gazele furnizate regiei, astfel că aceasta a fost nevoită să reducă temperatura apei calde.
De suferit au suferit bucureştenii.