Rusia şi China înfiinţează o agenţie de rating comună pentru a rivaliza cu Vestul
focus
alte articole
Rusia şi China au căzut de comun acord să înfiinţeze o agenţie de rating al creditului, după ce confruntarea dintre Moscova şi Occident a făcut-o mult mai dispusă să creeze instituţii care i-ar reduce dependenţa de Statele Unite şi Europa.
”La început, agenţia va evalua proiectele de investiţii ruso-chineze cu o viziune de a atrage investitori din mai multe ţări asiatice”, a declarat, în Beijing, Anton Siluanov, ministrul rus de Finanţe. ”Treptat, în funcţie de progresul şi autoritatea unei asemenea agenţii, credem că ne vom ridica la un nivel în care opiniile sale vor atrage alte ţări”, a adăugat acesta.
Siluanov nu a explicat ce credibilitate poate câştiga o asemenea agenţie, în condiţiile în care cele două state îşi controlează sever economia şi sunt cotate printre cele mai corupte şi lipsite de transparenţă din lume.
Ministrul de Finanţe nu a oferit detalii nici cu privire la data limită şi condiţiile detaliate pentru înfiinţarea agenţiei, însă surse apropiate iniţiativei spun că s-ar putea să implice agenţia de rating chineză Dagong şi o instituţie de stat din Rusia.
Grupul BRICS al ţărilor în curs de dezvoltare – Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud – a discutat timp îndelungat despre planurile de a-şi construi propria agenţie de rating, împreună cu o bancă a BRIC. Ţările membre se plâng că agenţiile care domină global, precum S&P, Moodys şi Fitch, se concentrează pe ţările dezvoltate şi eşuează să evalueze corect economiile în dezvoltare.
Chiar dacă încercările timpurii de a provoca jucătorii vestici dominanţi au avut un început dificil, observatorii din Rusia spun că sunt optimişti cu privire la faptul că agenţia de rating ruso-chineză ar putea câştiga susţinere pe viitor încât să se poată lărgi într-un proiect BRICS la summitul grupului ce va avea loc în Brazilia luna viitoare.
”Evenimentele recente din jurul Rusiei şi al Ucrainei au avut un efect de accelerare, iar sancţiunile aplicate Moscovei au încurajat planurile Rusiei de a deveni mai puţin dependentă de vest”, a declarat Chris Weafer, un partener al MacroAdvisory din Moscova.
După sancţiunile aplicate de Statele Unite asupra vizelor şi conturilor politicienilor şi a magnaţilor ruşi, Igor Shuvalov, premierul adjunct al Rusiei, spune că cea mai mare pagubă nu a fost provocată de sancţiunile directe, ci de măsurile ”ascunse” precum presiunea SUA asupra fondurilor de investiţii şi de agenţiile de rating ce ar influenţa evaluarea Rusiei.
În luna aprilie, la două luni după anexarea militară a Crimeei, când S&P a scăzut ratingul Rusiei până la numai o unitate deasupra statusului de ”junk”, Moscova a respins această măsură ca fiind motivată politic – critici negate de către agenţia de rating.
Iniţiativa comună a Moscovei şi a Beijingului survine pe fondul unor iniţiative de a adânci comerţul bilateral şi legăturile de investiţii, legături estimate de preşedintele Vladimir Putin ca "sub potenţialul pe care l-ar putea avea".
Într-o semnal al voinţei politice de a strânge legăturile cu Beijingul, Putin a participat la semnarea unui contract de 400 de USD, în cadrul căruia compania de stat a Rusiei, Gazprom, va furniza gaze Chinei timp de 30 de ani, prin intermediul unui contract negociat de cele două timp de peste un deceniu. În timpul vizitei din China, cele două părţi au semnat alte 50 de acorduri, chiar dacă multe sunt numai declaraţii de intenţie sau acorduri mai vechi ce au fost reformate.