Rusia refuză dialogul cu Ucraina
alte articole
Ministrul de Externe al Ucrainei a denunţat sâmbătă guvernul de la Kremlin deoarece refuză să răspundă dialogului iniţiat de Guvernul de la Kiev în baza acordului care garantează integritatea teritorială a ţării, notează agenţia de ştiri Interfax.
Ucraina a cerut iniţierea unui dialog direct cu Rusia, pe care o acuză că desfăşoară armata în peninsula Crimeea.
”Suntem foarte îngrijoraţi din cauza informaţiilor conform cărora Rusia refuză să ia parte la dialog” a precizat ministrul ucrainean.
Consiliul Federaţiei Ruse a aprobat sâmbătă, în unanimitate, cererea preşedintelui rus de desfăşurare a armatei naţionale într-o invazie pe scară largă a Ucrainei deoarece milioanele de etnici ruşi ”trebuiesc protejaţi”. Începând de sâmbătă, forţele armate pro-ruse au ocupat oficial teritoriul Crimeei şi au avansat pe drumul principal ce leagă peninsula de restul Ucrainei, conform Kiev Post.
Intervenţia militară a Rusiei în Ucraina este o ”încălcare clară a suveranităţii şi integrităţii teritoriale” a Ucrainei, cât şi o ”încălcare a legii internaţionale”, conform tratatului semnat de Moscova în 1994 la Budapesta cât şi conform acordului cu privire la baza militară din Sevastopol semnat în 1997 cu Ucraina, i-a transmis, sâmbătă, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, omologului său rus, Vladimir Putin, conform unui comunicat emis de Casa Albă.
Dacă Rusia este îngrijorată de siguranţa etnicilor ruşi din Uraina, această problemă poate fi abordată ”paşnic, într-o cooperare directă cu guvernul Ucrainei şi cu ajutorul observatorilor internaţionali din cadrul Consiliului de Securitate a Naţiunilor Unite sau din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)”, iar Statele Unite sunt pregătite să participe la dialog, se mai notează în comunicatul emis de Casa Albă.