Rusia avertizează occidentul şi arabii împotriva înarmării rebelilor sirieni
alte articole
Rusia a avertizat miercuri ţările occidentale şi arabe împotriva înarmării adversarilor preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad, declarând că aceasta ar duce la ani de vărsări de sânge, fără a ajuta rebelii să învingă forţele guvernamentale, potrivit unui raport Reuters.
Ministrul de externe, Serghei Lavrov, a declarat că "este clar ca bună ziua că, chiar dacă opoziţia este înarmată până în dinţi, ea nu va învinge armata siriană, iar asta ar însemna pur si simplu măcel şi distrugere reciprocă timp de mai mulţi ani," potriviţi agenţiei de ştiri Interfax.
Naţiunile occidentale şi arabe au susţinut duminică, după o întâlnire a "Prietenilor Siriei" de la Istanbul, că grupul va analiza "măsuri în vederea protejării poporului sirian".
Grupul nu a făcut nici o menţiune în legătură cu înarmarea Armatei Siriene rebele de Eliberare (FSA), după cum au dorit unele state arabe din Golf, dar ţările intransigente din Golf pot interpreta fraza ca o permisiune de a finanţa, dacă nu de a înarma, FSA.
Rusia s-a alăturat Chinei şi şi-a exercitat dreptul de veto faţă de rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU ce au condamnat guvernul lui Assad pentru violenţă, şi a susţinut că apelurile externe pentru demisia lui sunt inacceptabile.
Naţiunile Unite estimează că forţele lui Assad au ucis mai mult de 9.000 de persoane în ultimul an, în timp ce guvernul susţine că aproximativ 3.000 de forţe de securitate au fost ucise de ceea ce descrie ca fiind bande de terorişti sprijinite de străini.
Cu toate acestea, activiştii din opoziţie au acuzat miercuri forţele lui Assad de bombardarea zonelor rebele, declarând că cel puţin 80 de persoane au fost ucise marţi, în ciuda iminentei sosiri a echipei departamentului de menţinere a păcii a ONU.
Gatilov a spus că Rusia este dispusă să ia în considerare unele "imbolduri suplimentare din partea Consiliului de Securitate", dacă ceilalţi membri cred că este nevoie de ele, dar a adăugat că "orice reacţie a Consiliului de Securitate trebuie să fie echilibrată şi să conţină un apel către ambele părţi - guvern şi opoziţie."
Siria a acordat Rusiei post-sovietice sprijinul cel mai ferm din Orientul Mijlociu, cumpărând arme în valoare de miliarde de dolari şi găzduind o unitate de întreţinere şi de aprovizionare, care este singurul port al Rusiei în afara fostei Uniuni Sovietice.