Rusia a închis brusc zboruri americane din programul Open Skies

Guvernul de la Kremlin a anulat zborurile de supraveghere asupra teritoriului rus programate de Statele Unite în această săptămână într-o încercare de a limita spionajul asupra comasărilor de trupe de la graniţa cu Ucraina şi Europa de Est
Avioane de vânătoare F-16 (Michel Porro / Getty Images)
P. P.
18.04.2014

Guvernul de la Kremlin a anulat zborurile de supraveghere asupra teritoriului rus programate de Statele Unite în această săptămână într-o încercare de a limita spionajul asupra comasărilor de trupe de la graniţa cu Ucraina şi Europa de Est, conform oficialilor Statelor Unite.

Zborul de supraveghere era programat să se desfăşoare între 14 aprilie şi 16 aprilie sub Tratatul Ceruri Deschise semnat în 1992, însă guvernul Rusiei a notificat Departamentul de Stat al SUA că zborul nu va fi permis.

Anularea acestui zbor este neobişnuit deoarece singurul motiv pentru care s-ar fi putut anula operaţiunea de supravegherea asigurată de tratat ar trebui să fie siguranţa zborului.

Până săptămâna aceasta, Statele Unite şi aliaţii săi europeni, membri ai tratatului ce cuprinde 34 de naţiuni, au efectuat zboruri săptămânale deasupra Rusiei. Tensiunile dintre Rusia şi Occident s-au intensificat în ultima perioadă a crizei ucrainene.

De asemenea, decizia Rusiei a subminat politica controalelor de securitate a Statelor Unite. Rusia a mai fost acuzată recent că a încălcat mai multe tratate militare, inclusiv tratatul New START din 2010 cât şi Tratatul Forţelor Nucleare cu Rază Intermediară din 1987.

Până în această săptămână, zborurile aeriene au asigurat supravegherea mişcărilor militare ruse din apropierea Ucrainei asigurând ceilalţi aliaţi NATO din estul Europei, acolo unde există îngrijorări profunde cu privire la o agresiune militară a Rusiei.

Agenţiile de Informaţii a Statelor Unite vor continua să monitorizeze mişcările trupelor ruse cu ajutor imaginilor prin satelit. Zeci de mii de trupe ruse, împreună cu tancuri şi autovehicule blindate, au fost mobilizate în ultimele săptămâni, aparent pregătite pentru acţiuni militare.

Rapoartele agenţiilor de informaţii au mai dezvăluit că Moscova comasează trupe şi în Crimeea. Rusia a mobilizat în peninsulă şi un număr mare de tancuri modelul T-72.

Oficialii Statelor Unite sunt de părere că pregătirile din Crimeea fac parte din planul unei invazii militare pe scară largă în estul Ucrainei şi nu văd nici un alt motiv pentru anularea zborului de supraveghere.

”Ei se pregătesc să facă ceva Ucrainei şi nu vor să ne uităm”, a precizat unul din oficialii americani.

Statele Unite şi aliaţii europeni au efectuat zboruri sub tratatul Ceruri Libere deasupra Rusiei în fiecare săptămână în ultima luna. Aceste zboruri ”aduc informaţii utile cu privire la activitatea militară a Rusiei din apropierea Ucrainei”.

Rusia a mobilizat între 40.000 şi 80.000 de trupe în apropierea graniţei estice a Ucrainei cât şi un număr neprecizat de trupe de-a lungul zonelor din apropierea statelor baltice.

Pe de altă parte Rusia a cerut Statelor Unite să permită folosirea noilor aparate de zbor Tu-214ON în timpul zborurilor de supraveghere asupra teritoriului american. Noul aparat de zbor va fi echipat cu aparatură de captare digitală a imaginilor, radar lateral şi echipament infraroşu.

Cele 72 de ore acordate înaintea zborurilor de supraveghere permit statelor participante să ascundă echipamentul militar secret sau sensibil în hangare.

Ucraineni se confruntă cu un front foarte larg de-a lungul graniţelor cu Rusia cât şi cu ameninţarea unui atac din partea navelor din Marea Neagră. Armata ucraineană are un serviciu de informaţii uman excelent însă ”sunt practic orbi în afara graniţelor lor”, a declarat Philip Karber, unul din foştii oficialii ai Pentagonului.

”Aşa că nu este nicio surpriză că Rusia ar vrea să nege Statelor Unite, şi prin noi şi ucrainenilor, orice informaţie din teren care să poată ajuta la analizarea atacului major ce ar putea să vină”, a adăugat Karber.

”Zborurile Open Skies (Ceruri Libere) sunt o caracteristică vitală a relaţiilor militare din Statele Unite şi Rusia de după Războiul Rece”, a declarat Christopher Harmer, un analist senior al Institului pentru Studii de Război, citat de Freebeacon.com.

”Anularea acestor zboruri este o dovadă de necontestat că relaţiile dintre cele două armate a ajuns în cel mai grav punct din ultimele două decenii... şi continua să se degradeze rapid”, a adăugat Harmer.

Oficialii departamentului de Stat au anunţat că zborul a fost amânat din cauza ”condiţiilor meteorologice care depăşesc timpul permis de tratat”.

Condiţiile meteorologice în majoritatea teritoriului rus din ultimele trei zile au arătat un cer senin sau parţial noros. Oficialii americani au declarat că zborul va fi reprogramat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor