Memoria ca formă de justiţie

Memoria ca formă de justiţie, expoziţie comemorativă lansată la 18 octombrie 2011 la Parlamentul European de la Bruxelles, a prezentat pe 15 martie 2012, cartea "Rezistenţa anticomunistă din Dobrogea"scrisă de Constantin lonaşcu, fost deţinut politic.

Organizată la iniţiativa europarlamentarului Monica Macovei, sub înaltul patronaj al preşedintelui Jerzy Buzek, în cadrul proiectului „Memoria deportărilor în România”, expoziţia beneficiază de sprijinul programului „Europa pentru cetaţeni. Memoria activă a Europei” al Comisiei Europene.

O a doua temă abordată în cadrul expoziţiei de către Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului / Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei a fost "Rusaliile Negre: Deportarea în Bărăgan", la 60 de ani de la deportarea în iunie 1951 a 44.000 de suflete din Banat şi Mehedinţi în Bărăgan.

Prezentarea a fost făcută de scriitorii Ana Blandiana şi Romulus Rusan şi de actorul Ion Caramitru.

Mai multe locuri din ţară vor beneficia de prezenţa purificatoare a adevărului relevat, expoziţia urmând să poposească pe parcursul verii la Sighet, iar Rusaliile le va celebra la Berlin, fiind tradusă în graiul local.

Beneficiul existenţial al întâlnirii în acest spaţiu al adevărului a fost dezvăluit de Ana Blandiana: "Asemenea indivizilor, popoarele se deosebesc nu numai prin felul în care îşi trăiesc destinul, ci şi prin felul în care ştiu să şi-l pună în valoare. Polonezii au reuşit să dea nefericirii lor seculare definiţia demnităţii, evreii şi-au transformat martiriul în apoteoză. În ceea ce ne priveşte, ştiinţa potrivirii lucrurilor ne-a fost, din păcate, aproape întotdeauna necunoscută. Aproape întotdeauna am preferat să ne întâmpinăm oaspeţii nu cu lacrimi, ci cu pâine şi sare, şi să ne oblojim rănile în tăcere şi singurătate. Există o mare singurătate în destinul poporului român şi există o insuportabilă tăcere. Memorialul de la Sighet se naşte din credinţa că această singurătate trebuie să înceteze. Şi ea nu poate înceta decât dacă tăcerea încetează."

Preşedintă a Fundaţiei Academia Civică al cărei principal proiect este Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, mărturiseşte că mult timp părea că succesul nu va apărea, au fost ani extrem de grei cu o muncă imensă, dar, cu ocazia majoratului, la 18 ani la Bruxelles, în perioada în care expoziţia a stat deschisă, a fost o continuă aglomeraţie, au fost oameni care au stat trei ore studiind panou cu panou, oameni care poate nu avuseseră nici o idee despre ce a însemnat comunismul, şi cu toate acestea, aveau lacrimi în ochi.

Adevăratul succes este că ideile încep să fie cunoscute, acceptate, şi odată cu asta, în interiorul ţării şi internaţional, prestigiul României, o anumită ţinută mai demnă a ţării începe să fie acceptată. Dincolo de ce se poate spune rău, românii au modele demne de urmat. Omagierea foştilor deţinuţi politici, deportaţi politici care au plătit cu suferinţă, ne fac să nu ne fie ruşine cu istoria noastră - un demers necesar pentru restabilirea demnităţii naţionale.

Autorul cărţii "Rezistenţa anticomunistă din Dobrogea" nu era un intelectual, ci tehnician. A stat în închisori în mai multe rânduri, a fost membru al Partidului Creştin Democrat, secretarul Partidului, prieten apropiat al lui Corneliu Coposu. Admirabil ca la 80 de ani să ai puterea să reconstitui destine, să descoperi şi să pui laolaltă lucruri scrise, dovedite, fotografii care atestă existenţa unei Românii de care putem fi mândri, spune Ana Blandiana.

Romulus Rusan povesteşte că Ionaşcu făcea parte din acea generaţie a închisorii care a înţeles nu să se plangă, ci să strângă date şi să dovedească la modul cultural şi ştiinţific crimele comise împotriva acestei generaţii de democraţi.

A fost arestat la 20 de ani, fiind curier în mişcarea de rezistenţă, apoi a fost condamnat la 6 ani. "Constantin Ionaşcu a fost un om de o graţie franciscană, nu a văzut niciodată răul, el s-a uitat numai la ce este bun în oameni". Fata unui ţăran care fusese condamnat la 7 ani pentru că refuzase colectivizarea a organizat corespondenţa între condamnaţii politici şi cei de afară, când aducea mâncare tatălui său, care avea un regim mai liber. La scurt timp după eliberare s-au căsătorit şi au trăit peste 60 de ani împreună. Binele trăit autentic, garant al simplităţii existenţei, a fost demonstrat de Ionaşcu în ultimile sale zile când, întrebat fiind cum se simte, a răspuns: foarte bine, mă simt extraordinar. A murit după 36 de ore, zâmbind.

"Cartea a fost făcută tot cu o devoţiune benedictină", în perioada cât a fost la Bucuresti, el putând să consulte arhive pe tema rezistenţei din Dobrogea. A continuat la Constanţa, la arhivele naţionale, arhivele foştilor deţinuţi din Constanţa şi Tulcea, spune Romulus Rusan.

Cartea, enciclopedie a luptei anticomuniste, conţine şi texte ştiinţifice, de la rezoluţia adunării parlamentare a comisiilor europene de la 25 ianuarie 2006, prin care erau condamnate crimele comunimului. Au fost respinse recomandările ei, partea ei concretă. Însă teoretic crimele au fost condamnate. Ce e mai important, volumul relatează despre grupurile de rezistenţă şi partizani. Publică sentinţele, completele de judecată, un dicţionar al victimelor, al rezistenţei dobrogene.

Ion Caramitru mărturiseşte o bucurie şi o tristeţe în acelaşi timp, găsind în această carte şi numele Caramitru.

In 1949, Ion Caramitru a avut primul contact cu securitatea la 7 ani. Au intrat, i-au luat mama, tatăl şi sora in vârstă de 16 ani, pe el l-au lăsat din cauza vârstei, le-au percheziţionat casa în amănunt.

Sora s-a întors după 2 zile, mama s-a întors după 2 luni, tatăl după 2 ani – trecut prin trei puşcării. A murit la 3 luni după eliberare, fiind distrus de pe urma bătăilor.

Şi pentru că, după cum afirma Ana Blandiana la vernisajul expoziţiei la Bruxelles, "în comunism a funcţionat un combustibil care s-a numit ură şi care, din nefericire şi-a lăsat reziduuri în toate ţările fost comuniste şi care încă ne împiedică să funcţionăm normal’, actorul Ion Caramitru şi-a încheiat discursul recitând poezia lui Tudor Arghezi, Morţii, un avertisment tranşant pentru cei care au încălcat şi încalcă legile omeniei:

"Dar nu uitati că mâine seară,

Poate chiar diseară,

La aprinsul stelelor de ceară,

Pe la judecată,

Mai treceţi odată."

La finalul evenimentului, Ana Blandiana a mulţumit Uniunii Europene, directorului executiv al fundaţiei şi memorialului, Ioana Boca, pentru dedicarea neostenită şi promptitudinea aleasă în slujirea Adevărului.