Rupert Murdoch e de vina (?)

Traim vremuri ciudate; vremuri in care informatia nu mai este informatie, presa nu mai e ce-ar trebui sa fie, vremuri in care redactorul-sef al unei publicatii nu-si mai cunoaste datoria, iar jurnalistul nici nu stie/vrea sa fie responsabil de titlul pe care il are. In aceste vremuri ziaristii ii mituiesc cum vor pe politisti, prim-ministrii se iau la tranta cu pamfletarii, melodiile ajung fara eforturi super-fredonate si poporul, pus in jug, nici nu mai stie incotro trage carul si de ce.

Mare confuzie, mare. Dar nu numai la noi.

Linistea nu e de gasit nici in parlamentul britanic sau birourile celor de la News Corp., iar mogulul Rupert Murdoch... nu mai e nici el ce-a fost odata. Sau a fost vreodata?

Dupa ani de zile de probleme si reclamatii, Rupert Murdoch s-a vazut nevoit sa desfiinteze redactia popularului tabloid britanic, News of The World, in urma unor acuzatii grave aduse din partea politiei londoneze, Scotland Yard. Publicatia este acuzata de posibila interceptare ilegala a 5.000 de linii telefonice, 4.000 de telefoane mobile, printre care vreo 3.870 de persoane sunt de interes public. In ultimele zile, aceeasi publicatie este acuzata de interceptarea telefoanelor mobile ale celor ucisi in atentatele teroriste din 11 septembrie 2011.

Dar azi, cel mai discutat subiect de catre britanici ramane cazul unei fetitei rapite pe 21 martie 2002, Milly Dowler, 13 ani, al carei telefon a fost interceptat ulterior de catre ‘ziaristii’ de la News of The World. Cu toate ca redactia descoperise astfel ca fetita fusese omorata, nu a divulgat acest ‘detaliu’, interferand grav cu actiunile de urmarire ale politiei londoneze si, mai ales, aducand mult prea multa suferinta in inimile parintilor fetitei care sperau in tot acest timp ca Milly este in viata. News of The World nu a avut decat de castigat de pe urma acestui incident, povestea lui Milly Dowler s-a vandut ca painea calda, transformandu-se intr-un adevarat serial, iar NotW avea telecomada.

Sa interceptezi telefoane este oricum un lucru dezgustator. Dar sa citesti si sa asculti mesajele private, primite din partea unor parinti disperati, ale unei fetite rapite la 13 ani, care mai apoi a fost omorata, si sa nu declari public ca a murit, prelungind ani de zile agonia si sperantele rudelor, preocupandu-te de golirea buzunarelor abonatilor la ziar... asta este ceva demn de tot dispretul.

Unii se intreaba daca acesta este apogeul libertatii presei. Intrebarea mi se pare prost pusa; in primul rand, trebuie sa intelegem daca actiuni de acest gen se pot pune in seama jurnalismului. ‘Jurnalismul’ presupune, totusi, si ‘un pic de adevar’ sau macar ‘un dram de constiinta’.

Acest lucru este de o importanta extrema, pentru ca aceasta mica-mare confuzie poate duce la unele situatii extrem de grave. Cazul NotW, desi local, este si unul cu bataie lunga. Londra nu e o capitala oarecare, iar directiile pe care le fixeaza in jurnalism au mari repercusiuni in celelalte tari. Presa londoneza are si o datorie in stabilirea unor limite de natura etica la nivel european; in jurnalism si nu numai.

Daca parlamentarii londonezi nu vor reusi sa rezolve cat mai repede si transparent acest caz, se pot intampla urmatoarele dezastre: (1) Redactorii si ziaristii din tarile democratice vor lua exemplu de la englezi, folosind ca model aceste piste false pentru obtinerea de informatii, ca pe o noua tendinta in jurnalism. (2) In tari mai ‘retro’ si comuniste, precum China sau Venezuela, guvernele vor dicta limite si mai drastice libertatii presei, argumentand: ‘Vedeti unde se va ajunge daca va lasam sa va exprimati liber?!’, legitimandu-si astfel in continuare complotul impotriva constiintei populatiei.

Importanta unei rezolvari urgente si transparente a acestui caz este cu atat mai necesara cu cat News of The World nu este singurul ziar aflat in grija lui R. Murdoch. Compania sa, News. Corp, detine si administreaza prin subsidiari numeroase publicatii din Australia, Statele Unite ale Americii si Marea Britanie, printre care si unele cu o buna reputatie: Wall Street Journal si New York Post in SUA, sau Times in Marea Britanie. Pe langa acestea, Murdoch detine canalul american de televiziune, Fox News, impreuna cu Fox Studios si editura Harper Collins.

In 2009, Rupert Murdoch se plangea jurnalistii care practica copy/paste, cei care copiaza sau rescriu stiri fara sa mentioneze surse, stiri pentru care tentaculele News Corp. isi pierd ore sau zile intregi pentru a le redacta si a obtine informatii.

“Acesti oameni (cei care copiaza stirile, n.r.) nu investesc in jurnalism. Se hranesc din implicarea si eforturile trudite din greu ale celorlalti. [...] Pentru a fi nepoliticos, acest lucru se numeste furt!” scria revoltatul Rupert Murdoch undeva pe la mijlocul editorialului. (si, pentru a nu fi incadrat in aceleasi categorii, mentionez ca sursa citatului anterior este The Wall Street Journal, 8 decembrie 2009, sectiunea ‘Opinion’).

Nu putem sa nu dam dreptate unor asemenea afirmatii de principiu, la fel cum nu putem nici sa nu radem cand vedem cum jurnalistii, platiti de acelasi magnat, se preteaza astazi la actiuni anti-jurnalism de o suta de ori mai grave. E drept, n-or fi ei angajati ai WSJ, ci ai NotW, dar in varful piramidei media e acelasi om.

In conferinta de presa din 8 iulie 2011, de pe Downing Street, Londra, premierul britanic David Cameron a avut o aparitie de o siguranta de sine care nu-i prea sta in fire, declarand, in legatura cu cazul fetitei Milly Dowler, ca “Nu pot sa-mi imaginez ce a fost in capul persoanelor care au facut asa ceva.”

Raspunsul meu pentru domnul Cameron este, cat se poate de banal, simplu si ingrozitor: bani.

Desigur ca problema scandalului nu se reduce doar la simpla problema a banilor si a catorva telefoane interceptate ieri si alaltaieri. Vina zace, in mare parte, in coruptia de nivel inalt a corporatiei News Corp., care este in stare sa recurga la solutii extreme, in scopul cautarii de senzational pentru profit.

Ca sa se poata schimba ceva, piramida NotW trebuie sa fie curata, macar in varf. Deoarece, daca directorul e corupt, redactorul-sef nu-i va putea intra in gratii decat printr-o mentalitate corupta. La fel se intampla si cu subalternii redactorului-sef, pana la ultimul ziarist. Si putem continua cu cititorii tabloidului, si apoi cu oamenii care ii vad pe acestia citind despre Milly Dowler, si nu le atrag atentia...

Cel care a gresit trebuie pedepsit, dar cine este vinovat? Nu suntem oare complici cu totii? In final, nu e problema noastra, a societatii?

Mda, traim vremuri ciudate; vremuri in care copiii nu mai sunt copii, iar parintii nu mai stiu ce-i responsabilitatea; vremuri in care ziarele cotidiene seamana cu romanele horror si povestile pentru copii sunt pline de monstri. Azi nici povestile nu mai sunt ce-au fost. Demult, oamenii credeau in povesti, credeau ca sunt adevarate.

Imi vine in minte o poveste taoista. Se spune ca pe la mijlocul sau sfarsitul secolului al VII-lea, in China traia un alchimist batran, Zhang Guo, si acest om era considerat una dintre cele mai excentrice personalitati spirituale ale vremii. Legenda spune ca misteriosul Zhang Guo calatorea cel putin o mie de li pe zi (echivalentul a 500 de kilometri), calare pe un magar. Cand calatoria lui zilnica ajungea la sfarsit, el lua magarul, il impacheta si il baga intr-o cutie mica. Apoi, a doua zi, il scotea afara si turna pe el apa, iar magarul se umfla si revenea la marimea initiala. Astfel, Batranul Zhang Guo pornea din nou la drum dis-de-dimineata.

Un detaliu care a ramas in folclor este faptul ca Zhang Guo calarea invers pe magar. Putini mai stiu de ce facea el asta. De fapt, voia sa atraga atentia ca societatea, care aparent progreseaza, in esenta regreseaza.

In ceea ce priveste presa, aparitia pe tarabe a tabloidelor, cea de acum 168 de ani a News of The World, simbolizeaza incalecarea-invers-pe-magar a jurnalistului modern. Spre deosebire de Zhang Guo, el nu stie unde si incotro se indreapta, n-are nici o harta si nici nu-i mai pasa. El sta cocotat invers pe magar si isi numara banii.

Cine e de vina? Magarul?