Romanii antici foloseau "Nanotehnologia"?

Un Pocalul de acum 1600 ani dezvăluie faptul că vechii romani utilizau "Nanotehnologia". Romanii ştiau cum să facă şi cum să folosească nanoparticule pentru creaţii artistice. Aceasta nu este prima dată cand tehnologia romană surprinde cercetătorii moderni, depăşind nivelul actual de cunoştinţe.
Cupa lui Licurgus. (Thinkstock)
Nina Cîmpeanu
01.03.2015

Universul este plin de mistere care schimbă cunoştinţele noastre actuale. În colecţia ''Dincolo de Ştiinţă'', Epoch Times adună poveşti despre aceste fenomene ciudate cu scopul de a stimula imaginaţia şi de a deschide posibilităţi nevisate până acum. Sunt ele adevărate? Dumneavoastră decideţi.

Un pocal de acum 1600 ani dezvăluie faptul că vechii romani utilizau "Nanotehnologia". Romanii ştiau cum să facă şi cum să folosească nanoparticule pentru creaţii artistice. Aceasta nu este prima dată cand tehnologia romană surprinde cercetătorii moderni, depăşind nivelul actual de cunoştinţe.

Minunatul pocal pe care îl vedeţi în imagine (de mai sus) are o caracteristică intrigantă: atunci când este iluminat de la o sursă directă, pare verde-jad, iar atunci când sursa de lumină este în spatele obiectului, acesta va apărea roşu aprins.

Este vorba despre un pocal de sticlă specială, cunoscut sub numele de "Lycurgus Cup", deoarece prezintă o scenă în care apare regele Lycurgus al Traciei, un personaj important din mitologia greacă.

Achiziţionat în 1950 de către British Museum, proprietăţile enigmatice ale cupei au uimit oamenii de stiinţă timp de de zeci de ani. Un prim răspuns a venit abia în 1990, când o echipă de cercetători britanici, examinând unele fragmente de sticlă la microscop, au descoperit că artizanii romani au fost pionieri în utilizarea nanotehnologiei.

Tehnica a constat în impregnarea sticlei cu un amestec de particule de argint şi aur, de până la 50 de nanometri în diametru, mai puţin de o miime din dimensiunea unui bob de sare. Precizia lucrării şi amestecul exact de metale preţioase sugerează că artizanii romani ştiau exact ce fac şi că nu este vorba de un efect accidental. "Este un lucru uimitor", spune Ian Freestone, arheolog în cadrul University College din Londra.

Stravechea nanotehnologie funcţionează în acest fel: atunci când pocalul este iluminat, electronii particulelor metalice vibrează în aşa fel încât să modifice culoarea, în funcţie de poziţia observatorului.

Dar o nouă cercetare, despre care ne oferă informatii Smithsonian Magazine, dezvăluie nişte veşti foarte surprinzătoare. Gang Logan Liu, inginer în cadrul Universităţii din Illinois, s-a dedicat ani de zile studiului structurii, până să înţeleagă că această antică tehnologie romană poate avea utilizări în medicină, ajutând la diagnosticarea anumitor afecţiuni şi identificarea riscurilor biologice la punctele de controlul de securitate.

"Romanii ştiau cum să facă şi cum să folosească nanoparticule pentru creaţii artistice", explică cercetătorul. "Am încercat să ne dăm seama dacă ar fi posibil să-l utilizăm pentru aplicaţii ştiinţifice".

Întrucât nu a fost posibil să se utilizeze preţiosul artefact, echipa condusă de Liu a efectuat un experiment în care au fost create o serie de recipiente din plastic impregnate cu nanoparticule de aur şi argint, realizând echivalentul Cupei Lycurgus.

Odată ce umpleau fiecare recipient cu diverse produse, cum ar fi apă, ulei, zahăr şi sare, cercetătorii au observat diferite modificări de culoare. Prototipul a fost de 100 de ori mai sensibil decât senzorii utilizaţi pentru a detecta nivelurile saline în soluţiile aflate în prezent pe piaţă.

Conform cercetătorilor, într-o zi această tehnică ar putea fi folosită pentru a detecta agenţii patogeni în probele de salivă sau urină, precum şi pentru a contracara activitatea oricăror terorişti ce intenţionează să transporte lichide periculoase la bordul avioanelor.

Aceasta nu este prima dată când tehnologia romană surprinde cercetătorii din zilele noaste, depăşind nivelul actual de cunoştinţe. Un exemplu este studiul privind compoziţia betonului roman, rămas scufundat în apele Mediteranei timp de 2000 de ani. Cercetătorii au descoperit că acesta are o compoziţie mult superioară betonului modern, atât în ​​termeni de durată cât şi din punct de vedere ecologic.

Cunoştinţele acumulate de cercetători sunt acum folosite pentru a îmbunătăţi cimentul pe care îl folosim astăzi. Nu este ironic că oamenii de ştiinţă apelează la tehnicile folosite de stramoşii nostri "primitivi", pentru dezvoltarea de noi tehnologii?

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor