Cine a construit oraşul subteran Derinkuyu?

Universul este plin de mistere ce constituie o provocare pentru actuala noastră bază de cunoaştere. În secţiunea "Dincolo de ştiinţă", Epoch Times adună relatări ale acestor fenomene stranii pentru a stimula imaginaţia şi a dezvălui posibilităţi anterior nesperate. Sunt ele reale? Dumneavoastră veţi decide.

În regiunea Cappadocia din Turcia există un oraş numit Derinkuyu, iar dedesubtul lui există un alt oraş, de construcţie antică, întins şi aflat la adâncime, care s-a păstrat până în ziua de astăzi. Misterul identităţii constructorilor şi al motivului din spatele ridicării lui continuă să rămână neelucidat, chiar dacă savanţii au propriile teorii pe această temă.

Regiunea Cappadociei este binecunoscută în întreaga lume pentru vastele sale labirinturi de oraşe subterane. Deasupra, regiunea este, în egală măsură, impresionantă. Peisajul este presărat cu coşuri de fum antice, din piatră vulcanică, cunoscute drept “coşuri pentru zâne”. De-a lungul anilor, pe măsură ce populaţii şi civilizaţii au venit şi trecut pe acolo, feluritele culturi au sculptat structuri complicate înăuntrul şi în afara acestor coşuri de fum, creând o arhitectură cu adevărat unică şi spectaculoasă.

“Cu toate că zona a fost folosită extensiv şi modelată de om secole de-a rândul, peisajul care a rezultat este unul al armoniei şi respectului faţă de valorile intrinsece ale formelor naturale de relief”, potrivit paginii web a Organizaţiei pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură a Naţiunilor Unite (UNESCO), în secţiunea “Parcul Naţional Göreme şi Siturile Rocilor din Cappadocia”.

Oraşele subterane existente în această regiune sunt în număr de circa 200 şi răspândite pe tot cuprinsul Cappadociei. Este posibil să existe încă şi mai multe, dincolo de suprafaţă, aşteptând să fie descoperite.

Dintre toate oraşele subterane găsite până acum, poate, cel mai fascinant este Derinkuyu. Oraşul a fost descoperit din întâmplare în 1963, când o familie de localnici renovau o casă, iar dărâmarea unui perete a dezvăluit existenţa unei încăperi şi a unui tunel care conducea către această reţea subterană.

Mărimea şi structura oraşului subteran Derinkuyu

Acest oraş cuprinde opt niveluri, coborând până la adâncimea de 85 de metri, cu o arie puţin mai mare de 6,5 km pătraţi. Include încăperi destinate variatelor activităţi diurne, incluse aici fiind temple, morminte, prăvălii, odăi şi chiar ţarcuri pentru animale. Are 15.000 de canale de aerisire, şi un spaţiu suficient pentru a adăposti aproximativ 20.000 de oameni.

În plus, oraşul subteran conţine pasaje extinse care îl leagă de alte reţele subterane din zonă. De asemenea, el conţine crame, sisteme de fântâni pentru furnizarea apei proaspete, precum şi un sistem de siguranţă, ce constă în uşi rotative gigantice, din piatră, ce puteau închide etanş oraşul, din interior. Mai mult decât atât, fiecare nivel putea fi izolat de următorul folosind acelaşi sistem.

Structura este sculptată în stâncile subterane şi are o rezistenţă îndeajuns de ridicată, chiar şi după nenumăraţi ani de adăpostire a oamenilor cum ar fi arheologii sau turiştii. Deşi piatra este relativ puţin dură, nu au fost găsite dovezi ale vreunei surpări interioare pe tot întinsul sitului, ceea ce sugerează faptul că cei care au construit reţeaua posedau o cunoaştere avansată a rocilor, zidăriei în piatră, arhitecturii, ingineriei şi geografiei locale.

Însă, mai exact, cine a construit, de fapt, acest oraş şi de ce?

Au fost oare creştinii antici? Sau un rege preistoric, dornic să îşi protejeze poporul de dezastru?

Stabilirea vechimii structurii s-a dovedit a fi foarte dificilă, întrucât aceasta a fost sculptată în stâncă. Astfel, nu există cariere de examinat. În plus, nu există nici consemnări care să documenteze construcţia, iar populaţiile care au locuit acolo au dispărut, sau au părăsit zona de mult timp.

Mai mult decât atât, numeroase culturi au întrebuinţat oraşele subterane de-a lungul secolelor. Probabil, cel mai recent grup uman care a locuit în caverne sunt creştinii timpurii, însă, există puţine motive pentru care să putem presupune că ei ar fi construit aceste caverne.

“Se consideră că primele semne ale activităţii monastice în Cappadocia datează din secolul 4, vreme în care, pornind de la indicaţiile oferite de Vasile cel Mare, episcop al Cezareii (Kayseri), mici comunităţi de anahoreţi începuseră să ocupe încăperile săpate în stâncă”, conform UNESCO. “Ulterior, pentru a rezista actelor de prădare din partea arabilor, ei au încercat să se unească în sate de ermiţi sau în orăşele subterane, precum Kaymakl sau Derinkuyu, care au servit drept locuri de refugiu.”

Este posibil ca populaţia frigiană să fi construit oraşul subteran în jurul anului 800 î.Hr., întrucât ea ocupa zona la acea vreme. O altă teorie sugerează că oraşul a fost construit de hitiţi aproximativ în secolul 14 î.Hr., în timpul retragerii din calea frigienilor invadatori, potrivit Encyclopedia of Architectural and Engineering Feats (Enciclopediei Valorilor Arhitecturale şi Inginereşti, n.trad.).

Totuşi, unii consideră că oraşul subteran este încă şi mai vechi de atât. Este sugerat faptul că peşterile au fost construite de către regele persan Yima. Se poate ca Yima să fi fost o figură mitologică, mai degrabă decât un rege uman, spunându-se despre el că a trăit mai mult de 900 de ani. Această îndelungată perioadă de viaţă este o trăsătură comună şi figurilor biblice. Textul zoroastrist Vendidad afirmă că Yima a construit un oraş subteran la porunca zeului Ahura Mazda, pentru a-şi proteja poporul de o iarnă catastrofală. Foarte asemănător relatării despre Noe din Biblie, Yima fusese îndrumat să adune perechi din cele mai bune animale şi oameni, precum şi din cele mai bune seminţe, pentru a sădi Pământul din nou, în urma iernii cataclismice.

Scrierea Vendidad a fost întocmită în decursul multor secole, începând, poate, înaintea secolului 8 î.Hr., deşi povestirile puteau fi transmise oral cu mult timp înainte. Este greu de spus când a apărut istorisirea clădirii oraşului subteran de către Yima. Unii afirmă că “iarna” s-ar putea referi la o eră glaciară. Totuşi, dacă această presupunere este adevărată, ultima eră glaciară s-a desfăşurat între 110.000 şi 10.000 de ani în urmă, plasând construirea oraşului subteran Derinkuyu în îndepărtata preistorie, aceasta dacă Vendidad se referă într-adevăr la acest oraş. Textul zoroastrist se putea, de asemenea, referi la toate oraşele subterane ale Cappadociei, ca reprezentând un posibil sanctuar în calea distrugerii.

O altă teorie afirmă că structura a fost, poate, construită ca o măsură de protecţie împotriva forţelor invadatoare. Porţile de siguranţă ale labirintului sprijină această teorie. Însă, construirea unei asemenea reţele vaste trebuie să fi consumat un interval enorm de timp, în absenţa uneltelor avansate. Zidarii ar fi avut un timp foarte limitat pentru a duce sarcina la îndeplinire dacă ar fi muncit sub ameninţarea invaziei, iar măiestria meşteşugarilor vădită în Derinkuyu sugerează cu totul altceva. Reţeaua ar fi putut, totuşi, să fie construită iniţial în grabă, pentru ca, mai apoi, să fie completată de fiecare grup care a venit să vieţuiască în interiorul său.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.