Nanostructuri străvechi, atipice pentru locul şi timpul existenţei lor

Universul abundă în mistere care provoacă actualul nostru orizont de cunoaştere. În secţiunea “Dincolo de ştiinţă”, ziarul The Epoch Times adună istorisiri ale acestor fenomene stranii, pentru a stimula imaginaţia cititorilor şi pentru a deschide posibilităţi la care oamenii, înainte, nici măcar nu visau. Sunt ele adevărate? Dumneavoastră veţi decide.

Artefactul atipic (OOPArt, sau Out-Of-Place Artifact) este o expresie specializată, utilizată la desemnarea a zeci de obiecte preistorice descoperite în diverse locuri pe glob, care par a indica un nivel de progres tehnologic incongruent cu vremurile în care se presupune că obiectele au fost create. Artefactele atipice îi frustrează adesea pe oamenii de ştiinţă cu mentalităţi convenţionale, îi încântă pe investigatorii cu firi aventuroase, deschişi către teorii alternative, şi stârnesc dezbateri.

În 1991, apariţia unor artefacte de un grad minuscul extrem şi de formă elicoidală, găsite aproape de malurile râurilor Kozhim, Narada şi Balbanyu din Rusia, au condus la o dezbatere care continuă până astăzi. Aceste structuri misterioase şi minuscule sugerează posibilitatea existenţei unei culturi capabile să dezvolte nanotehnologie acum 300.000 de ani.

Aceste obiecte elicoidale manufacturate au fost iniţial descoperite în timpul unei cercetări geologice asociate extragerilor aurifere din Munţii Urali. Aceste fragmente includ componente elicoidale, spiralate, fusiforme, precum şi altele, neidentificate.

Conform analizelor efectuate de Academia Rusă de Ştiinţe din Syktyvkar, cele mai mari bucăţi descoperite sunt, în cea mai mare parte, create din cupru, dar cele mai mici sunt realizate din wolfram şi molibden.

Deşi cele mai mari dintre acest obiecte măsoară 3cm, cele mai mici sunt de numai 0,02cm, iar numeroase sunt construite respectând proporţiile numărului de aur. Forma lor sugerează faptul că sunt create de om, nu fragmente metalice apărute în mod natural. De fapt, s-a descoperit că ele se aseamănă aceloraşi componente miniaturale ale nanotehnologiei contemporane.

Cu toate că unii cercetători au afirmat că aceste structuri minuscule ar fi numai reziduuri lăsate în urma testărilor de rachete lansate de la staţia spaţială Plesetsk, din apropiere, un raport întocmit de Institutul din Moscova a determinat faptul că acestea sunt mult prea vechi pentru a putea proveni dintr-un proces modern de fabricare.

În 1996, dr. E.W. Matvejeva, din partea Departamentului Central de Cercetare Ştiinţifică Geologică şi de Exploatare a Metalelor Preţioase din Moscova, consemnează faptul că, în pofida vechimii milenare, componentele au o origine tehnologică.

Aceste bucăţi au fost găsite la o adâncime situată între 3 şi 12 metri, într-un strat geologic cu o vechime între 20.000 şi 318.000 de ani.

Cum au fost oamenii capabili să fabrice asemenea componente mărunte în trecutul îndepărtat şi la ce au folosit ele? Unii consideră că elicoidele dovedesc faptul că rasa umană s-a bucurat de un nivel tehnologic sofisticat în Pleistocen, în timp ce alţii afirmă că descoperirile sunt creaţii aparţinând civilizaţiilor extraterestre.

Artefactele acestea au fost studiate la patru institute diferite din Helsinki, Sankt Petersburg şi Moscova. Totuşi, cercetările aprofundate la care au fost supuse aceste structuri minuscule par să se fi încheiat în 1999, odată cu moartea doctorului Johannes Fiebag, unul dintre cercetătorii de primă importanţă ai descoperirii.