România, Ţara Poeţilor

”Românul e născut poet”, a scris cândva unul dintre marii ctitori ai literaturii noastre moderne, Vasile Alecsandri, iar această afirmaţie a făcut o carieră trainică, intrată demult în folclor, fără ca să mai ştie prea mulţi cine a făcut afirmaţia.

Tot în folclor a intrat şi cunoscuta romanţă ”Prima poezie”, pe muzica lui Nicolae Kirculescu şi pe versurile lui Aurel Felea, reţinându-se mai ales refrenul:

Că nu e om să nu fi scris o poezie,

Măcar o dată, doar o dată-n viaţa lui.

Când a iubit, a luat un petec de hârtie

Şi-a aşternut pe el tot focul dorului.

Aşadar, la români, poezia este la mare cinste, o calitate subînţeleasă oricărui om de pe lume, fără ca el să-şi facă neapărat o profesie din aceasta. După lexic şi gramatică, multe dintre poeziile populare româneşti vădesc o vechime multiseculară, dacă nu chiar multimilenară. De altfel, pe aceste meleaguri, conform mărturiilor antice, s-a născut şi a pătimit primul poet cunoscut al omenirii, Orfeu, fiul regelui Oiagru şi al reginei Calliope, mama sa fiind divinizată de traci, elini şi romani, ca muză a Poeziei Epice.

Unul dintre argumentele cele mai grăitoare în privinţa baştinei lui Orfeu, ca şi a admiraţiei care i-a fost purtată pe aici harului său divin, este moştenirea nesmintită a apelativului său în numele de familie românesc Orfescu, destul de răspândit în ţară, mai ales în Sud. Cercetările asupra vieţii lui Orfeu duc la concluzia că acesta s-ar fi născut în anul 3.156 î. e. n. şi a fost ucis de marile preotese ale Soarelui în anul 3.114.

Ceva mai aproape, în vremea domniei împăratului August, pe pământul Daciei, la Tomis, a fost surghiunit marele poet latin Ovidiu. Aici, după propriile-i mărturisiri, a învăţat şi a scris versuri în limba geţilor, în mijlocul cărora s-a şi stins din viaţă. Vom vedea mai la vale că pământul acesta magic a născut sau a atras mulţi poeţi de seamă, ai altor neamuri, cu voia sau fără voia lor.

Printre ei s-a aflat şi Aleksandr Sergheevici Puşkin (1799 – 1837), considerat cel mai mare poet rus şi întemeietor al literaturii ruse moderne. Ca să evite deportarea în Siberia, în anul 1820, Puşkin s-a mutat la Chişinău, unde a locuit până în anul 1823. În autoexilul din Basarabia, el a scris multe dintre operele sale, printre care şi celebrul poem ”Ţiganii”.

Unul dintre cei mai importanţi poeţi austrieci, Nikolaus Franz Nembsch von Strehlenau, cunoscut în literatură sub numele de Nikolaus Lenau (1802 – 1850), s-a născut la Csatad, comitatul Timiş. În cinstea lui, localitatea sa natală se numeşte astăzi Lenauheim, şi aparţine de actualul judeţ Timiş.

Poetul naţional al Ungariei, Sandor Petofi (1823 – 1849) a călătorit şi a locuit în Ardeal, unde s-a şi căsătorit. A pierit pe câmpul de luptă, se pare că la Albeşti, comitatul Târnava Mare, şi este considerat cel mai mare poet romantic maghiar.

Un celebru poet şi revoluţionar bulgar, Hristo Botev (1848 -1876), forţat să plece din ţara lui, a ales România, după ce predase, ca profesor, în stânga Prutului. El a locuit în Bucureşti până în anul 1676, sub protecţia autorităţilor române.

Împreună cu Hristo Botev, cu care s-a şi împrietenit în timpul pribegiei lor, a locuit în România un alt poet important, anume Vasil Levski (1837 – 1873), revoluţionar şi erou naţional al Bulgariei.

Un alt poet bulgar, Liuben Karavelov (1834 – 1879), militant de seamă în cadrul mişcării de renaştere naţională a ţării lui, a locuit în Bucureşti între anii 1869 – 1873.

Pe meleaguri româneşti s-a născut, în localitatea care se numea Ermindszent, din comitatul Sălaj, Ady Endre (1877 – 1919), socotit a fi unul dintre cei mai importanţi poeţi ai secolului XX şi unul dintre cei mai mai importanţi ai literaturii maghiare în special. A început şcoala în Mincenţiu, apoi a urmat studii liceale la Carei, iar din anul 1882, a învăţat la Zalău. A fost bun prieten cu marele poet român Octavian Goga. Ca o cinstire a operei sale, localitatea lui natală se numeşte astăzi Ady Endre, fiind situată în judeţul Satu Mare.

Un moment superb al României poetice l-a constituit vizita lui Rabindranath Tagore (1861 – 1941) la Bucureşti. Acesta a fost un mare poet, prozator şi filosof indian, din provincia Bengal, supranumit ”Sufletul Bengalului” şi ”Profetul Indiei moderne”, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în 1913. În toamna anului 1926, vizitând mai multe ţări europene, el a fost invitat şi la noi de către regele Ferdinand I. Rabindranath Tagore a trecut Dunărea, de la Rusciuk la Giurgiu, cu un vas de pasageri românesc, fiind însoţit de fiul său, de soţia acestuia, de fiica lor adoptivă şi de fizicianul P. C. Moholanobis, precum şi de soţia lui, scriitoarea Rani.

Au călătorit spre Capitală cu trenul, fiind întâmpinaţi în fiecare gară de numeroşi simpatizanţi ai poetului, compartimentul său fiind asaltat de ziarişti şi de mulţi alţi călători. În gara Comana, autorităţile române au organizat un comitet de primire, din care făceau parte reprezentanţi ai Ministerelor Culturii şi Afacerilor Externe.

Tot aşa, la Gara de Nord, oaspeţii din India au fost aşteptaţi de o mare de oameni, după care au fost cazaţi la hotelul Athene Palace. În după-amiaza aceleiaşi zile, Rabindranath Tagore a susţinut prima sa conferinţă. În seara zilei de duminică, 21 noiembrie, Sindicatul Ziariştilor şi Societatea Scriitorilor din România, au oferit un banchet în cinstea înalţilor oaspeţi din India, la restaurantul Athene Palace.

Printre personalităţile cu care s-a întâlnit Tagore în ţara noastră s-au aflat scriitorii Otilia Cazimir, Constantin Mille, Victor Eftimiu, Duiliu Zamfirescu, Ion Pillat, Ion Marin Sadoveanu, Păstorel Teodoreanu şi alţii, plus oameni politici, ca dr. Nicolae Lupu, Virgil Madgearu şi Vasile Goldiş.

În dimineaţa zilei de 22 noiembrie, Rabindranath Tagore a mai ţinut o conferinţă, la Teatrul Naţional, în sala arhiplină aflându-se şi regina Iugoslaviei şi foştii suverani ai Greciei. Cu acest prilej, s-au adunat în Piaţa Teatrului Naţional numeroşi bucureşteni. De aici, oaspeţii au fost conduşi la Palatul Regal, unde fuseseră invitaţi de regele Ferdinand I, ca să prânzească împreună, fără regina Maria, care se afla într-o vizită în SUA.

De la Bucureşti, marele poet şi gânditor al Indiei şi însoţitorii săi au plecat cu trenul spre Constanţa, de unde au luat un vapor cu destinaţia Constantinopol. S-au întors în ţara lor, trecând prin Turcia, Grecia şi Egipt. Şi presa românească şi cea indiană, din acea vreme, au apreciat din plin evenimentul.

Cu privire la România şi la poporul nostru, s-a exprimat cât se poate de admirativ: ”Despre literatura dumneavoastră am auzit înainte de a vă cunoaşte şi am apreciat-o. Când am venit în România, am ţinut, între altele, să văd jocurile şi costumele dumneavoastră. (...) Aveţi o limbă destinată pentru ritm şi poezie. Cinstiţi-vă poeţii! Ei înfăţişează sufletul bun al poporului”.

Mai aproape de vremea noastră, unul dintre cei mai importanţi poeţi sud-americani, Omar Lara, născut în 1941 în Chile, a găsit şi el liman în România. Deşi nu fusese om politic, a fost nevoit să plece din ţara lui, după lovitura militară a generalului Pinochet, şi a ales ţara noastră, declarând şi astăzi că nu ştie de ce: ”Încă este un mister pentru mine”.

A venit în România în anul 1974, când avea aproape 30 de ani şi după ce publicase deja trei volume în Chile. După ce a urmat Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, Omar Lara a început să traducă poezie, din spaniolă în română. Prima carte tradusă, ”Poesia popular tradicional rumana”, ediţie bilingvă, a fost o antologie a poeziei populare româneşti, realizată în colaborare cu scriitorul Victor Ivanovici, apărută în anul 1974.

În 30 de ani de activitate, Lara a tălmăcit peste 20 de volume de versuri, printre poeţii traduşi numărându-se: Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Barbu, Lucian Blaga, Ana Blandiana şi Marin Sorescu. Tot în România, poetului i s-a născut şi o fiică, Alejandra.

Traducerile lui Omar Lara din literatura noastră au apărut în Chile, Peru, Mexic şi Spania. L-am cunoscut personal, la Bucureşti, în anul 1981. Spunea că România este foarte frumoasă, cu o bogată cultură şi cu oameni minunaţi, în pofida cruntei terori la care erau supuşi atunci românii; mai spunea şi că acest popor ar merita o soartă mai bună. Din când în când, revine în ţara noastră, gazda lui temporară, să revadă locurile şi să-şi potolească setea spirituală.

Hotărât lucru, România a fost şi este un Tărâm al Poeziei, spre care ţintesc cele mai sensibile suflete ale lumii.