România: război geopolitic. Pe faţă
Un articol al agenţiei Sputnik, apărut marţi, arată din nou - dacă mai era cazul - că iniţiativa guvernului Grindeanu nu era despre puşcării şi drepturile deţinuţilor - ci despre scoaterea României, încă o dată, de pe harta lumii civilizate.
Protest în faţa Guvernului, februarie 2017 (Epoch Times România)
Din articolul în care Sputnik preia declaraţii ale lui Tăriceanu reiese că al doilea om în stat alege, încă odată, să adopte o poziţie mâloasă la adresa UE.
„Mă întreb dacă nu cumva britanicii au făcut bine ieşind din UE”, a spus Tăriceanu. „Ştiţi de ce au ieşit — pentru că ajunseseră să nu-şi mai conducă singuri ţara. Am fost premierul care a condus ţara în UE — am momente în care mă gândesc dacă ne-am imaginat că vom ajunge vreodată aici.” A declarat cel de-al doilea om în stat, conform agenţiei ruse.
Presupusele mâhniri - extrem de vagi de altfel - ale lui Tăriceanu nu sunt noi. Cel propulsat pe postul de premier odată cu valul pro-occidental care a cuprins România în 2004 nu este la prima ieşire anti-occidentală. Ameninţarea cu retragerea trupelor din Irak, participarea la bizara aventură din 2012 care l-a aruncat în garaj pe Traian Băsescu, sunt doar câteva momente ale unei cariere presărate cu gesturi care au slăbit încrederea de care se bucura România în faţa partenerilor occidentali.
Astfel încât nu este nimic surprinzător în faptul că actorul folosit de Rusia este Călin Popescu Tăriceanu. Mai interesant mi se pare faptul că Rusia a ales, totuşi, să intervină - până la urmă - făţiş.
Rusia nu a fost niciodată populară printre români după cel de-al doilea Război Mondial. Din acest punct de vedere cartea anti-UE pe care o joacă nu este nici ea surprinzătoare - bizar este doar că ea funcţionează totuşi – mai ales în condiţiile în care un segment masiv de populaţie se află în Europa la muncă – arătând fără echivoc de unde vine speranţa economică şi progresul social în România.
Cel mai interesant este, însă, momentul în care Rusia a ales să intervină.
Este incontestabil că o parte imensă a populaţiei s-a săturat de corupţia arogantă a clasei politice. Televiziunile o ştiu şi capitalizează pe acest sentiment, serviciile o ştiu – iar politicienii, inclusiv PSD, o ştiu şi ei.
Probabil că o intuiau chiar înainte să joace cartea – acesta fiind şi motivul pentru care un PSD victorios în alegeri a început să împartă pomeni imediat după victoria electorală.
Odată cartea jucată, au urmat zile întregi de proteste masive, iar asta nu poate să nu sperie un partid ales, la urma urmei, cu 18%.
Asemenea cazului multor momente importante din istoria Europei, dansul începe mai întâi aici
A urmat un pas înapoi peste weekend, şovăitor totuşi şi cu rezultate oricum neclare.
ACUM, însă, PSD-ul îşi dă seama că nu poate învinge mulţimea, decât prin uzură. Mută lupta în Parlament încercând să scoată strada din ecuaţie. În paralel pune tunurile pe celălalt actor important - preşedinţia.
Încep să se observe atacuri împotriva preşedintelui Klaus Iohannis – prin protestele iscate brusc în faţa Palatului Cotroceni şi apariţia retoricii de tip comunistoid, cu un discurs îmbibat de emoţii şi lipsit de logică: "vrem respect", "divizează ţara" etc.
Cred că articolul din Sputnik a dat deja un semnal, marcând un punct de cotitură: vom vedea o coagulare a forţelor anti-europene din România şi o creştere bruscă a sprijinului faţă de guvernul Grindeanu.
Miza este – aşa cum a fost din 1989 încoace – dacă vrem cu adevărat să trăim în yurte sau în Europa. Alegerea românilor mi se pare firească şi ţine nu numai de mentalitatea noastră – ci şi de fiziologie: suntem, totuşi urmaşii Romei, nu ai mongolilor - indiferent cum ne prosteşte vreun politician.
Identitatea nu poate fi furată. Suntem la marginea Europei. Din spatele casei noastre se vede stepa, într-adevăr. Dar suntem şi vom rămâne europeni, iar acest lucru nu a reuşit să ni-l scoată din oase nici bezna comunistă, nici 26 de ani de cleptocraţie.
Tot ce rămâne de văzut este dacă ne dăm seama de asta, sau dacă ne lăsăm înşelaţi. Încă o dată.
